Jocurile globale de putere în epoca post Trump și destinul european după dominația Merkel

În 2022 vor avea loc alegeri prezidențiale în Franța, iar Germania va avea un nou cancelar. Joe Biden a început deja să redeseneze liniile de forță ale administrației americane, pe fundalul general al unei Chine întărite economic post pandemie și a Federației Ruse unde aura lui Navalnîi a început să o acopere pe cea a țarului Putin. Europa condusă un deceniu de popularii creștin democrați ai doamnei Merkel își caută o nouă identitate, după ce republicanii lui Trump au forțat-o să aloce 2% din PIB pentru contribuția la apărarea NATO, și aici vedem primul clivaj între țările central-estice care simt instinctiv nevoia unei umbrele de securitate și apărare militară americană și cele profund occidentale, care își propun mai degrabă accelerarea ieșirii SUA din angrenajul militar al Pentagonului. Este din ce în ce mai evidentă ostilitatea franco-germană față de puterea Washingtonului în opoziție fundamentală cu axa flancului Estic al NATO care se teme de expansiunea economică chineza și de provocările Moscovei. Dacă vesticii europeni sunt tentați de bune relații economice cu dictaturile lui Xi Jinping și Putin, cetățenii din Europa Centrală și de Est își doresc întărirea prezentei militare americane pe teritoriul lor și așteaptă investiții strategice în economie care să le asigure o cât mai mare independență și protecție față de amenințările Rusiei. Așadar, viitorul Uniunii Europene va depinde de cine va reuși să își impună agenda, evident că tandemul dominant franco-german are prima șansă, ținând cont de puterea lor economică și capacitatea de a influența deciziile politice ale membrilor UE.

Cine a urmărit retorica geopolitică a lui Emanuel Macron a înțeles deja că obiectivul celui de-al doilea mandat al său, dacă va câștiga alegerile de la anul este scoaterea trupelor americane din Europa și stoparea dominației americane asupra NATO. Președintele francez clamează că Europa trebuie să își asigure securitatea informațională și militară, ceea ce, din punctul de vedere al Estului echivalează cu o trădare copioasă, întrucât nici Franța nici Germania nu ar lupta vreodată împotriva Rusiei ca să apere țările fostului Pact de la Varșovia. Europa nu are resursele militare necesare de a deveni o forța comparabilă cu cea a acelor entități ostile capitalismului și liberalismului occidental. Berlinul, Parisul, Roma sunt mult mai interesate de schimburi comerciale cu China și Federația Rusa decât de conflicte politice sau militare. Dar cea mai periculoasă decizie pentru țările central și est-europene este ideea lui Macron de a exista o Europă cu mai multe viteze sau altfel spus a integrării în cercuri concentrice, în care fostele țări comuniste primite în Uniune să nu mai aibă același statut cu țările fondatoare, ci chiar să între într-un raport de subordonare și pierdere totală de suveranitate în fața axei centrale: Bruxelles-Berlin-Paris! O idee toxică și absolut dezavantajoasă pentru țări precum Polonia, România, Țările Baltice.  

Germania în epoca post Merkel va încerca să profite de schimburile economice avantajoase cu Rusia și China devenind un jucător geopolitic egal cu americanii. Spațiul economic vital de care au nevoie nemții, excede frontierele Uniunii, iar Berlinul pare dispus sa trădeze Estul în favoarea expansiunii sale în afara continentului. Soarta lumii libere depinde acum de voința președintelui american Biden de a continua politica internațională de securitate și pace unde chinezii și rusii sunt definiți ca inamici sistemici. În tot acest joc al intereselor geopolitice, România are o misiune extrem de dificilă. Avem nevoie de UE pentru a ne dezvolta economic și social, pentru a continua să ne impunem bune practici în guvernare și în lupta anti-corupție, dar totodată suntem dependenți față de politicile de securitate americane. Dacă Franța lui Macron, în conivență cu politicile Berlinului, va încerca să forțeze despărțirea de NATO-ul controlat de americani, atunci pentru țările central și est-europene va fi un semnal clar că au fost abandonate în calea expansiunii economice a Chinei și expansiunii teritoriale a Federației Ruse, iar asta ar însemna sfârșitul de facto al UE! Să nu uitam că cea mai prolifică etapă a occidentului s-a desfășurat atunci când Uniunea s-a ocupat de oportunitățile de modernizare, dezvoltare și reziliență economică, iar NATO de securizarea întregului spațiu euro-Atlantic!