Dodon și Șor premeditează DEZASTRUL R.Moldova: vor să îi lase pe moldoveni fără salarii și pensii. Un nou guvern PSRM înseamnă oprirea finanțărilor externe. Ce jocuri face tovarășa Mariana Durleșteanu cu infractorii Kremlinului


Dodon și Șor premeditează DEZASTRUL R.Moldova: vor să îi lase pe moldoveni fără salarii și pensii. Un nou guvern PSRM înseamnă oprirea finanțărilor externe. Ce jocuri face tovarășa Mariana Durleșteanu cu infractorii Kremlinului

În timp ce președintele R.Moldova – proeuropeana Maia Sandu – anunță că a semnat Decretul pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului de finanțare între Republica Moldova și Comisia Europeană privind asistența financiară din partea Uniunii Europene destinată pentru atenuarea efectelor pandemiei, Acord de care moldovenii au nevoie ca de aer, criza politică de la Chișinău se adâncește de la o zi la alta, via PSRM-Șor. 

Asta în condițiile în care majoritatea de strânsură din Parlament – păpușată de rusofilii și românofobii Igor Dodon și Ilan Șor – face totul pentru a evita organizarea de alegeri parlamentare anticipate, deși Legislativul de la Chișinău nu mai reflectă de mult timp voința poporului, actuala aritmetică parlamentară fiind rezultatul trocurilor și a traseismului politic. 

Având în vedere contextul, convocarea alegerilor anticipate e unica soluție pentru ca Parlamentul să reprezinte voința moldovenilor de dincolo de Prut. Însă binomul Dodon-Șor nu e interesat de bunăstarea cetățenilor și de scoaterea R.Moldova din criza politică (dublată de cea cauzată de pandemia Covid-19), ci sunt motivați doar de păstrarea pozițiilor deținute și, evident, de directivele venite de la Kremlin. Cum să accepte rusofilii alegeri anticipate dacă în urma unui astfel de scrutin riscă să își înjumătățească numărul de mandate parlamentare? 

Mariana Durleșteanu reprezintă împingerea unui pion docil încă de pe vremea guvernării comuniștilor. Prin intermediul nominalizării ei la funcția de premier, mizând pe o mai veche decizie a Curții Constituționale, rusofilii intenționează să acapareze din nou, rapid și în totalitate, guvernul Republicii Moldova, evitând alegerile anticipate.

Dincolo de Prut circulă o serie de scenarii cel puțin interesante – unul dintre acestea susține că Mariana Durleșteanu ar fi acceptat să fie nominalizată pentru funcția de premier fără să știe (sau ignorând cu bună știință?) faptul că este susținută de mafia lui Șor și acum nu mai poate să facă pasul înapoi, probabil fiind amenințată. Măcar în linii generale, Mariana Durleșteanu ar trebui să fie conștientă că orice pas făcut acum în compania deloc selectă a lui Dodon și Șor poate reprezenta, într-un viitor nu tocmai îndepărtat, niște invitații la Procuratură. 

În timp ce face jocul rusofililor și românofobilor (și pe cel al Kremlinului, evident, fiindcă de acolo e finalmente girată), Mariana Durleșteanu insistă că n-ar fi bani la buget pentru convocarea de alegeri parlamentare anticipate. Însă tovarășa nu spune nimic de faptul că un guvern PSRM ar însemna oprirea finanțărilor externe (FMI, UE, România) de care R.Moldova are nevoie disperată pentru a fi aptă să plătească salarii și pensii. 

Ca de obicei, rușii vor da bani numai la televizor, NU și în realitate. Ultimii 31 de ani demonstrează cu prisosință asta. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.