"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
În ultima perioadă au apărut în presa rusă documente necunoscute până acum, care descriu în detaliu Holodomorul din Kazahstan, o tragedie mai puțin știută și aproape deloc discutată în afara țării unde s-a petrecut. Sunt autori kazahi și ruși care consideră că ceea ce s-a întâmplat în Kazahstan este o crimă la fel de mare ca Holodomorul din Ucraina, săvârșită în deplină cunoștință de cauză de conducerea comunistă a URSS.
Documentele nou apărute fac parte dintr-un raport care i-a fost prezentat lui Stalin în data de 9 martie 1933 de către vicepreședintele Consiliului Comisarilor Populari, iar copiile acestuia au ajuns la Molotov, care era președintele Consiliului Comisarilor Poporului din URSS la acel moment, Kaganovici, șeful departamentului agricol al Comitetului Central al Partidului Comunist, Kuibyshev, președintele Comitetului de Planificare de Stat al URSS și la Yenukidze, secretarul Comitetul Executiv Central al URSS. Raportul conține 20 de pagini în care se face o analiză a situației dezastruoase din Kazahstan, de la agricultură până la politica socială și culturală și începe cu obișnuita citare a unui text al lui Stalin, în cazul acesta dintr-un articol semnat de dictatorul comunist în 1929 numit "Amețit de succes".
"Când întreaga țară a obținut cele mai mari succese în domeniul construcției socialiste și a creșterii culturale fără precedent în toate republicile și regiunile, este imposibil să continuăm să menținem situația care s-a dezvoltat în Kazakstan cu majoritatea populației de kazahi indigeni. Uniunea Sovietică a devenit atât de puternică încât este capabilă să ofere asistență și să depășească acest fenomen în cel mai scurt timp posibil. Este necesar, cu un front desfășurat pentru a lua măsuri spre eliminarea cauzelor profunde ale acestui fenomen. Care sunt aceste motive?", spune Stalin în citat, nemulțumit de cadrele care nu ar fi urmat instrucțiunile sale și ale partidului pentru trecerea mai rapidă la agricultura comunistă a republicii sovietice.
Textul raportului trece în revistă apoi principalele motive care au generat situația tragică din Kazahstan: sechestrarea terenurilor, a pășunilor, pentru fermele de stat și colective, dar și confiscarea turmelor de animale.
"Bunăstarea majorității populației kazahilor se baza pe creșterea bovinelor. 90% din populația indigenă se ocupa cu creșterea animalelor, deoarece aceasta este în mare parte o ocupație națională. Întrucât populația kazahilor deține acum (în 1933) mai puțin de 6% din vitele pe care le avea în 1929, rezultatele unei astfel de subminări a economiei kazahilor sunt de înțeles. Nu există nicio altă regiune sau republică în care să mai apară o astfel de situație", spune raportul înaintat lui Stalin și celorlalți membri ai conducerii sovietice.
Kazahii erau aproape total străini de cultivarea pământului, considerând, conform credințelor populare, că e un sacrilegiu să invadeze pântecele pământului. Produsele agricole vegetale și produsele manufacturate le obțineau doar în schimbul cărnii, brânzei, lânii și pieilor de la turmele de animale crescute de ei. În urma confiscării terenurilor și a animalelor a urmat o foamete fără precedent în regiune, în care a pierit aproximativ 42% din populația indigenă a Kazahstanului. Mai exact, între 1931 și 1933 au murit 1.750.000 de kazahi dintr-o populație de aproximativ 3.713.000, conform calculelor istoricilor din fosta republică sovietică. Populația kazahă a ajuns iar la numărul dinaintea anilor Holodomorului abia după 40-45 de ani, la începutul anilor '70 și abia după 1990 a ajuns să fie majoritară în propria țară.
Raportul prezintă în detaliu și situația din mai multe orașe, cum ar fi Aulie-Ata, Chimkent, Semipalatinsk și Kyzyl-Orda, unde cadavrele kazahilor care au murit de foame erau scoase zilnic din gări. Flămânzii mâncau gunoaie, rădăcini ale plantelor sălbatice și rozătoarele mici pe care le puteau prinde, dar au fost raportate și cazuri în care au fost mâncate cadavre. În jurul colibelor kazahilor se vedeau aruncate oase fierte de câini, pisici și rozătoare. Potrivit mărturiei președintelui comitetului executiv al districtului Kyzyl-Ordynsky, doar 15-30% din populație a rămas în această regiune după declanșarea foametei. În regiunea Balchash, conform unui raport al OGPU local (precursorul KGB) exista o populație de 60 de mii de oameni, dar 12 mii de oameni au migrat, 36 mii au murit și 12 mii de oameni au rămas. În regiunea Karkaralinsky în mai 1932 erau 50400 oameni din care au rămas până în noiembrie doar 15900. Dar situația generală avea o parte și mai înspăimântătoare - numărul copiilor abandonați ori rămași orfani creștea zilnic în orașele și gările din Kazakstan. Kazahii își aduceau și abandonau copiii în fața instituțiilor.
Raportul unui detașament al Crucii Roșii din Aktobe spunea despre copiii kazahi din Turgai următoarele: "Populația de copii sub vârsta de 4 ani a dispărut complet, rămasă fără părinți. Populația de copii este amenințată cu dispariția completă. Dintr-o stație din Ayaguz, 300 de copii au fost adunați în ianuarie și tot acolo o femeie și-a aruncat cei doi copii sub tren. În Semipalatinsk o femeie kazahă și-a aruncat cei doi copii într-o copcă făcută în gheața râului".
Tot ce s-a spus în documentul oficial era deja cunoscut de conducerea URSS, deși poate nu atât de detaliat. Informațiile au venit din toate părțile, de la autoritățile locale până la rapoartele OGPU, dar Stalin și acoliții săi nu au făcut nimic pentru a-i salva pe kazahii condamnați la moarte chiar de politicile lor. (sursa: AICI)
