Marea capcană a “democrației” iliberale sau cum manipulează China lumea liberă vânzând un fals model de succes centralizat

Intrarea în era tehnologică forțează o mult mai aprofundată gândire structurală asupra forței vitale a lumii libere care este democrația. Am înțeles cu toții din istorie că, departe de a fi perfectă, democrația rămâne totuși singura paradigmă care produce și provoacă competiție spre emancipare, progres și stabilitate socio-economico-politică. Din Grecia Antică, unde se postulează primul contract social între conducători și popor, prin dreptul de a alege al comunității, trecând prin Magna Carta Liberatium, primul document oficial emis în Anglia secolului al XIII-lea, prin care se desenau limitele puterii regale, parcurgând reforma Bisericii prin teologii Martin Luther și Calvin, în urma căreia puterea lumească a religiei revine la relația fiecăruia dintre noi cu Dumnezeu prin citirea Bibliei în limbile vorbite (vulgata), fondarea Statelor Unite prin cea mai liberală Constituție din lume, formarea statelor naționale și desființarea imperiilor, toate acestea sunt doar câteva exemple majore ale forței motrice a democrației! 

Astăzi, democrația se află în pericol, căci China a reușit să demonstreze lumii că este posibil capitalismul și în regimurile autoritariste, iar epoca consumerismului care precede era digitală ne-a formatat la nivel global să valorizăm mai mult capitalul decât libertatea. Mulți gânditori occidentali au căzut în capcana de a considera democrația o utopie și că în esență oamenii nu o pot înțelege și păstra întrucât suntem definiți de trei instincte: supraviețuirea, reproducerea și puterea. Nu mai știu exact cine a spus că “democrația este pentru zei”, dar sigur s-a înșelat! Să mă explic, dacă umanitatea nu ar fi experimentat și înțeles în istorie conceptul democrației, omul nu ar fi ieșit din barbarie, nu ar fi cunoscut Civilizația și nici creativitatea născută din libertate! Vedem și astăzi că acolo unde normele, dogmele și regulamentele impuse definesc relația stat-cetățean, progresul este doar mimat. China, Iranul, Rusia, în ciuda economiei de piață pe care o practică și cu eforturi propagandistice uriașe în a convinge că există și democrații iliberale, sunt țări unde cetățenii execută ordine și nu produc valoare culturală, economică și geopolitică din proprie inițiativă. Acolo unde adversarii politici sunt uciși sau arestați, unde se manifestă cu brutalitate rasismul și xenofobia, unde corupția este endemică, democrația este doar o fațadă care ascunde demonii dictaturii! De ce cred că era digitală va pune la încercare rezistența fundamentului democrației? Păi, în primul rând asistam la un avans tehnologic fără precedent care însă este neuniform. Globalizarea are deja două definiții distincte! Amprenta americană conduce la o uniformizare a predicatelor păstrând sacrosanctă importanța libertăților individuale, iar amprenta Republicii Populare Chineze vrea să demonstreze că eficiența economică este legată de o gândire politică centralizată! De aici apar conflictele, pe măsură ce doar o parte mică din populație se bucură de creșterea PIB-ului, devenind o elită economică în timp ce marea parte a populației rămâne la statutul de supraviețuire.

“Avem astfel un miez al problematicii economice care explică ascensiunea unor curente sociale și politice contestatare în Europa, în SUA – ce se opun elitelor politice. Brexit-ul, ceea ce unii numesc trumpism, curente extremiste (de stânga și de dreapta) în tari din UE, pot fi incluse în acest registru de manifestare, ce nu este venit de nicăieri. Dar una este să contești, să articulezi o poziție de schimbare înăuntrul frontierelor democrației și altceva “să arunci în aer cetatea”, să recurgi la violență, nu numai verbală” (Daniel Dăianu -Democrația este pentru noi, nu în ceruri - Contributors). Eu cred că nu există de fapt democrații iliberale. În esență există o singură accepțiune istorică a conceptului “demokratos” care este fundamental liberală, prin dreptul și obligația liber consimțită a participării la viața comunității. În țările unde există cu adevărat democrație, fiecare cetățean are dreptul la șanse egale prin politici publice, meritocrație, muncă și creativitate individuală! În schimb ce observam în țările autoritare care încearcă să vândă global modelul așa-zisei democrații iliberale? Pai, în primul rând: politicile publice sunt confiscate de grupuri de interese, corupția pervertește relația corectă stat-cetățean, banul public nu se întoarce ca beneficii pentru societate, ci îmbogățește peste măsură o anumită oligarhie. Se manifestă chiar în inima societății occidentale ideea că democrația începe sa intre în declin, mai ales de când China are un ușor avans tehnologic față de Vest. Însă, dacă acceptăm teza că există o mare fragilitate a modelului democratic în țări unde se adâncește clivajul dintre bogați și săraci, totuși nu s-a găsit în istorie vreun alt model funcțional de societate unde prin separarea puterilor în stat, libertatea piețelor economice și alegeri libere să existe un real progres de la o generație la alta! De fiecare dată când statul s-a considerat unicul decident în chestiuni fundamentale, înlocuind ideea alegerii libere a decidentului politic, a apărut manipularea, minciuna, propaganda, abuzul, utopia și în cele din urma prăbușirea! Colapsul URSS este cea mai vie și plastică dovadă! Dacă principala trăsătura a societăților deschise, cosmopolite și multiculturale este cunoașterea și perfecționarea, în societățile închise domnesc ignoranța, obtuzitatea, obscurantismul care culminează în acțiuni violente, extremiste sau fundamentaliste.