Câteva zeci de persoane cu fluiere și pancarte au participat la un protest împotriva desființării Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, proiect trimis de actualul ministru al Justiției, Stelian Ion, la CSM pentru a fi votat de membrii acestuia.
„Vrem dreptate!” și „hoții, hoții”, au scandat protestatarii care semănau izbitor cu cei care veneau regulat, în anii 2018-2019, să-l susțină pe Liviu Dragnea la Înalta Curtea de Casație și Justiție la ultimele termene ale procesului privind angajările fictive la DGASPC Teleorman, soldat cu trimiterea fostului lider PSD la Rahova.
La protest și-a făcut apariția și senatoarea scandalagioaică Diana Șoșoacă, exclusă miercuri din partidul pe listele căruia a obținut mandatul de senator în decembrie 2020. „Lumea protestează împotriva desființării SIIJ-ului. Este singura modalitate să mai tragi la răspundere magistrații pentru că lege pentru răspunderea magistraților nu vrea nimeni să o facă. SIIJ-ul este singura entitate care se mai ocupă cu cercetarea tuturor acestor abuzuri și erori și justiție. Este inadmisibil ce se întâmplă. DNA doarme, DIICOT doarme, SIIJ-ul lucrează! Nu desființezi o instituție care face dreptate”, a comentat senatoarea ex-AUR într-un clip pe Facebook.
Șoșoacă s-a luat apoi la harță cu jandarmii cărora le-a spus că nu păstrează nicio distanță și nu poartă nicio mască pentru „o mascaradă” pentru „afacerile lui Voiculescu și ale lui Arafat”. „Nu sunt organizator. M-am oprit p-aici”, le-a mai spus Șoșoacă jandarmilor. „Mi-au spus să-mi pun botniță. E recomandare. Și am spus că eu nu ascult de recomandări. Am și eu filtrul meu de gândire și pentru o „pandemie” și o mascadară nu am de ce să-mi pun botniță”, s-a plâns apoi Șoșoacă unei reporterițe. Senatoarea a introdus-o apoi în cadrul live-ului pe Laura Moagher, caracterizând-o drept o „reputată juristă” de la PSD. Deputată din partea PSD, filiala Prahova, în legislatura 2016-2020, Moagher este o apropiată a clanului penal pesedist Mircea Cosma și fiii, personaj cercetat pentru fapte de corupție în mai multe dosare penale.
La finalul protestului, revoluționarul Marian Ceaușescu a fost agresat fizic și verbal de o susținătoare a senatoarei Șoșoacă. Vezi video:
Plenul CSM discută, joi, și raportul de activitate a SIIJ pe anul 2020 - al treilea an de la înființare. Potrivit hotnews.ro, anul trecut, Secția a reușit să trimită în instanță doar 2 dosare, iar în 550 a fost dată soluție de clasare. Au rămas pe rol peste 5.900 de dosare. SIIJ aduce printre argumente pentru slaba activitate personalul insuficient (doar 7 procurori, pe o schemă de 15), pandemia de COVID și atacurile din partea unor politicieni. Și în 2019 SIIJ a trimis în judecată tot 2 dosare, cu 3 inculpați, unul dintre ele vizându-i pe foștii procurori de la DNA Ploiești Mircea Negulescu și Lucian Onea.
USR-PLUS a transmis miercuri, cu o zi înaintea ședinței CSM, că Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie "trebuie desfiinţată cât mai curând posibil". "În 2020, Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie a finalizat doar două rechizitorii şi a trimis în judecată trei inculpaţi. Da, aţi citit bine, două dosare şi trei inculpaţi! Explicaţia potrivit căreia activitatea SIIJ a fost redusă de restricţiile impuse pe fondul pandemiei de COVID-19 ar fi credibilă dacă nu am şti că activitatea Secţiei speciale s-a rezumat şi în 2019, an fără pandemie, tot la două cauze soluţionate cu trimiterea în judecată a trei inculpaţi", spun reprezentanții USR-PLUS.
Potrivit acestora, una dintre "reuşitele" Secţiei se referă la judecătorul condamnat la 10 luni de închisoare cu suspendare pentru că a condus sub influenţa alcoolului, judecător pe care CSM l-a menţinut apoi în funcţie la Curtea de Apel Bucureşti.
De la înființarea SIIJ și până acum, peste 12,2 milioane lei s-au dus pe salarii brute, încă 1,76 milioane lei au fost cheltuielile cu diurne şi transport, încă 1,1 milioane lei au mers pe decontarea chiriilor procurorilor şi poliţiştilor din cadrul SIIJ, plus chiria pentru sediul din centrul Bucureştiului, conform USR-PLUS.