Israelul descoperă LIMITELE vaccinurilor anti-Covid 19: rata deceselor și a îmbolnăvirilor rămâne frustrant de MARE


  • ACP
  • Feb 6, 2021 16:36
  • 2223
Israelul descoperă LIMITELE vaccinurilor anti-Covid 19: rata deceselor și a îmbolnăvirilor rămâne frustrant de MARE

După ce a reușit să obțină vaccinurile cu mult înaintea celor mai multe țări și a demarat, rapid, o campanie de vaccinare foarte bine pusă la punct, Israelul așteaptă cu nerăbdare să ajungă la momentul la care va putea să anunțe că a reușit să oprească răspândirea noului coronavirus printre cetătenii săi, numai că efectele campaniei de vaccinare sunt încă foarte neclare. 

Deși vine și după o perioadă lungă în care guvernul a aplicat cele mai dure măsuri de carantină și în timp ce suportă al treilea lockdown la nivel național, experții israelieni afirmă că până la redeschiderea țării vor mai trebui să treacă niște luni bune, în special din cauza mutațiilor coronavirusului care s-au răspândit din Marea Britanie și Africa de Sud. 

Asta și în ciuda faptului că până acum, dintr-o populație de 9,3 milioane, au fost vaccinați peste 3 milioane de israelieni,1,9 milioane dintre aceștia fiind deja vaccinați de două ori. 

Cercetătorii israelieni care raportează pentru presă spun că încep să vadă efectele vaccinărilor, iar premierul Netanyahu, care a negociat personal cu Pfizer și Moderna achiziționarea vaccinurilor, a anunțat joi rezultatele așteptate în urma vaccinării și celorlalte măsuri luate de guvern – la persoanele de peste 60 de ani (primul grup vaccinat) cazurile grave, cu spitalizări, au scăzut cu 26% , iar infecțiile confirmate au scăzut cu 45% în ultimele 16 zile.

Așa fiind, tabloul general rămâne un pic mai complicat: cu aproximativ 7000 de infectări noi pe zi și cu o rată a deceselor rămasă mare, Israelul nu stă deloc mai bine decât alte țări unde vaccinarea împotriva noului coronavirus a început mai tărziu, cum ar fi Grecia ori Serbia. 

În același timp, campania de vaccinare din Israel și-ar mai putea pierde din viteză în condițiile în care între adulții tineri, israelienii arabi și ultraortodocși sunt mulți care nu doresc să se vaccineze și sunt reticenți în a respecta toate regulile sanitare impuse de guvern – sursa AICI

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.