VIDEO. Condamnarea lui Navalnîi provoacă indignare în Occident. În Rusia continuă protestele și arestările. Zeci de manifestanți au fost bătuți, iar peste 1400 au fost aruncați după gratii într-o singură zi


VIDEO. Condamnarea lui Navalnîi provoacă indignare în Occident. În Rusia continuă protestele și arestările. Zeci de manifestanți au fost bătuți, iar peste 1400 au fost aruncați după gratii într-o singură zi

Un tribunal din Moscova l-a condamnat marţi pe Aleksei Navalnîi la aproape trei ani de închisoare, atrăgând reacții critice dure din partea Occidentului, în condițiile în care alte aproximativ 1.400 de persoane au fost arestate în cursul zilei la mai multe manifestaţii de susținere a opozantului lui Vladimir Putin.  

Alexei Navalnîi a declarat că sentința are o singură explicație: "ura și frica unui singur om", referindu-se la Putin. 
 
Statele Unite, Uniunea Europeană, Germania, Franţa, Marea Britanie, toate au îndemnat "eliberarea imediată" a lui Aleksei Navalnîi, scrie agerpres.ro citând agenții de presă occidentale.  

Ministerul rus de Externe a denunţat reacţiile occidentale ca "deconectate de la realitate" şi o ingerinţă "în treburile interne ale unui stat suveran". 



Judecătoarea Natalia Repnikova a apreciat că principalul detractor al lui Vladimir Putin a încălcat controlul judiciar şi, prin urmare, va trebui să execute pedeapsa de trei ani şi jumătate de închisoare cu suspendare la care a fost condamnat în 2014 pentru delapidare, mai puţin cele zece luni petrecute în acel an în arest la domiciliu. 
 
Potrivit avocatei lui, Olga Mihailova, clientul său va trebui prin urmare să efectueze "aproximativ" doi ani şi opt luni de închisoare. Dar va face apel. 
 
ONG-ul rus OVD-Info a anunţat că mai mult de 1.377 de persoane au fost arestat în cursul zilei de marţi în acţiuni pro-Navalnîi în zece oraşe din Rusia, cele mai multe la Moscova (1.116) şi la Sankt Petersburg (246). 



O mulţime de poliţişti cu cască şi autodube au fost rapid dislocate după lăsarea serii sub zidurile la poalele Kremlinului, apoi şi în alte locuri din capitală. 
 
Corespondenţi ai agenţiei France Presse au văzut zeci de manifestanţi moscoviţi bătuţi cu bastoanele. 
 
Media ruse au publicat imagini video arătând protestatari urmăriţi de poliţie la metrou sau alţii coborâţi cu forţa dintr-un taxi. De asemenea, a fost semnalate violenţe împotriva jurnaliştilor. 

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, în 2017, că condamnarea lui Navalnîi din 2014 a fost „arbitrară și nerezonabilă”.
 
SUA şi-au exprimat marţi ''profunda îngrijorare'' după condamnarea lui Aleksei Navalnîi, cerând Rusiei să-l elibereze ''imediat şi necondiţionat''. 
 
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, este aşteptat vineri la Moscova, în timp ce unele state din UE doresc noi sancţiuni. 
 
Marţi seară, preşedintele francez, Emmanuel Macron, a denunţat condamnarea lui Aleksei Navalnîi la închisoare, afirmând că "un dezacord politic nu este niciodată o crimă". 
 
Cancelarul german, Angela Merkel, a cerut încetarea represiunii manifestaţiilor opoziţiei, iar premierul britanic, Boris Johnson, a denunţat un verdict "de o pură laşitate". 

De asemenea, ministrul german de externe Heiko Maas a solicitat eliberarea lui Alexei Navalnîi și a scris pe Twitter că sentința este o lovitură la adresa libertăților și statului de drept din Rusia. Și secretarul de stat al SUA Anthony Blinken și Dominic Raab, șeful diplomației britanice, au cerut ca opozantul rus să fie eliberat. 

La rândul ei, Rusia acuză că situația în care se află Alexei Navalnîi este o înscenare a Occidentului, precizând că Germania nu ar fi oferit, până în prezent, probe a otrăvirii acestuia, a declarat marți ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov.

“În urma acestor solicitări, nu a fost fost oferită nicio informație care ar arăta în mod clar justețea învinuirilor adresate autorităților ruse. Dacă acuzi, atunci demonstrează vina. Dacă spui: "Nu vă voi arată nimic, pentru că e un secret” sau pentru că pacientul nu acceptă, înseamnă că avem toate motivele să presupune că e vorba de o înscenare”, a declarat Lavrov în cadrul unei conferinței de presă omologului său suedez, Ann Linde, care se află într-o vizită la Moscova în calitate de președinte în exercițiu al OSCE.



„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.