"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Numirea Iuliei Popovici în funcția de secretar de stat la Ministerul Culturii nu are nici cea mai mică legătură cu domeniul culturii în genere, ci cu ideologizarea stângistă a așa-zisei culturi, potrivit preceptelor noii stângi la mare modă în anumite zone ale USR.
Această numire este eminamente politică, în condițiile în care Iulia Popovici este o membră de top a grupului ideologic de extrema stângă Critic Atac, înființat de Vasile Ernu și zgomotosul Costi Rogozanu. Manifestul stângii rostogolit de Critic Atac (platformă astăzi sucombată) este aplicat actualmente pe diverse site-uri așa-zise mediatice, în mediul universitar (ideologie de gen, corectitudine politică și alte astfel de marote), în mediul cultural ș.a.m.d..
E bine de știu că, altminteri convențională și rigidă în cronicile de teatru, Iulia Popovici promovează politici culturale sub umbrela Institutului Cultural Român (ICR), și a făcut-o inclusiv în guvernările PSD. Politici ”culturale” zămislite sub egida noii stângi, ale cărei tematici au cucerit dezbaterea publică occidentală, pe fundalul țarcului Big Tech și a agresivității presei de stânga (care este majoritară într-o proporție covârșitoare).
Cei care urmăresc revistele culturale știu prea bine ce promovează Observatorul cultural, bunăoară, unde cea mai mare obsesie rezidă în ostracizarea programatică a intelectualilor de dreapta. Aici identificăm poate cel mai drag demers al noii stângi dâmbovițene: stigmatizarea dreptei românești actuale ca fiind urmașa exclusiv a Mișcării Legionare, ceea ce este o minciună mizerabilă, indiferent de unghiul în care ne-am raporta la așa ceva. De notat că Iulia Popovici se înscrie cu brio în acest grup și a glisat pe tematica amintită în cazul lui Gabriel Liiceanu, invocând relația maestru-discipol pe care acesta a avut-o cu filosoful Constantin Noica. Extrema stângă încearcă să pună botniță dreptei prin minciună, kompromat și cenzură.
În România nu există o dezbatere onestă cu privire la actualitatea ideologiei marxiste într-o fostă țară comunistă trecută prin genocidul și dezastrul extremei stângi. Neomarxiștii zilelor noastre au apucături hipsterești și se consideră ”progresiști” – de altfel, așa îi numea și Dostoievski, în ”Demonii”. În România totul se limitează la găști, la grupuri, la modă, deși lucrurile trebuie spuse pe nume, fără teama că am putea fi priviți ca lipsiți de sincronicitate cu Occidentul.
Până una-alta, și poate că înainte să intre pe ușile Ministerului Culturii, așteptăm ca Iulia Popovici să facă o evaluare obiectivă a ICR și totodată să ne edifice și dacă mai crede, așa cum afirma în 2017, că Liliana Țuroiu de la PSD ar avea ceva în comun cu Horia-Roman Patapievici.
De asemenea, așteptăm ca Iulia Popovici să anunțe dacă mai susține mișcarea sindicală de la Opera din București, care i-a alungat în primăvara lui 2016 din România pe Alina Cojocaru și Johan Kobborg, în huiduieli xenofobe și cu argumente proletare. De reținut că Opera din București nu are nici acum un director numit prin concurs, după ce avea sala goală și reprezentații mediocre în urma alungării lui Cojocaru și a lui Kobborg.
