Într-un răspuns acordat jurnalistei Loredana Diacu (Epoch Times), Consiliul Superior al Magistraturii a confirmat că a sesizat Inspecția Judiciară în legătură cu judecătorul Cristian Epure, cel care l-a achitat pe Radu Mazăre în dosarul în care pușcăriașul, a fost condamnat la 6 ani și 6 luni de detenție în primă instanță.
CSM: "Domnul judecător Bogdan Mateescu, preşedinte al Consilului Superior al Magistraturii, a sesizat Inspecţia Judiciară pentru a realiza cercetări cu privire la aspectele semnalate în mass-media (..) cu privire la domnul judecător Marius Cristian Epure de la Curtea de Apel Constanţa (...) pentru a stabili dacă în cauză există indiciile săvârşirii abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit i din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor". (citiți AICI comunicatul complet al CSM)
Publicația info-sud-est.ro a semnalat că de numele lui Marius Cristian Epure se leagă controversa referitoare la terenul pe care și-a construit o vilă într-un cartier rezidențial din Constanța. Casa judecătorului, cu o suprafață de 245 mp, a fost ridicată în anul 2009 pe un teren care apare în Dosarul Retrocedărilor, speță în care fostul primar Radu Mazăre a fost condamnat definitiv la 9 ani de închisoare.
Ziarul Constanța scria pe 7 aprilie 2010 că magistratul Marius Cristian Epure are o vilă nedeclarată în cartierul Compozitorilor, ridicată pe un teren provenit din celebrele retrocedări care au atras atenţia DNA asupra primarului Radu Mazăre şi a apropiaţilor acestuia. (mai multe detalii AICI)
Reiterăm că judecătorii care l-au achitat luni pe Radu Mazăre sunt Marius Cristian Epure, președintele Curții de Apel Constanța, și Adriana Ispas. Conform publicației info-sud-est.ro, cei doi magistrați au stabilit că, deși Radu Mazăre a vândut terenuri în centrul stațiunii Mamaia cu prețuri de 5 ori mai mici decât piața imobiliară și grila notarilor publici, fapta pentru care procurorii DNA l-au trimis în judecată și pentru care fostul primar a fost condamnat la 6 ani și jumătate în primă instanță "nu este prevăzută în legea penală".
În urma achitării, fostul ministru al Justiției, Ana Birchall, și-a exprimat speranța că Inspecția Judiciară s-a autosesizat în cazul judecătorului Cristian Epure. De asemenea, Birchall a transmis o solicitare către ministrul Stelian Ion, respectiv către CSM să discute cazul judecătorului Epure.
Nu în cele din urmă, fostul ministru al Justiției a reiterat faptul că existența Secției Speciale nu a făcut decât să blocheze combaterea corupției din rândul magistraților, iar în acest sens a făcut trimitere către un comunicat al DNA emis în urmă cu câteva zile în cadrul căruia se prezintă o serie de date clare. (citiți AICI comunicatul)
"Sper că până la această oră cel puţin Inspecţia Judiciară s-a autosesizat! Ar trebui să se autosesizeze şi Secţia de Judecători din CSM dar acolo e şi doamna Savonea (cu gaşca sa) şi mă îndoiesc că se deranjează să analizeze şi să vină cu măsuri, exact aşa cum ar trebui o secţie de judecători din CSM! Solicit ministrului justiţiei şi noii conduceri CSM să introducă urgent pe agenda CSM această speţă extrem de gravă, care afectează imaginea justiţiei şi încrederea românilor cinstiţi în instanţele de judecată. Tipul acesta de tangenţe dintre magistraţi şi puşcăriaşi cu siguranţă slăbesc încrederea cetăţenilor în justiţie. Nu este de mirare că respectivul 'magistrat' este un apropiat al găştii Savonea, acest lucru fiind de notorietate publică.
Pentru a ieşi din manipularea că fără existenţa fenomenalei SIIJ nu sunt anchetaţi magistraţii certaţi cu legea merită recitit comunicatul DNA de acum câteva zile care arată exact realitatea şi anume că SIIJ a avut alte preocupări (decât anchetarea magistraţilor corupţi), ca de exemplu retragerea apelului în dosare de corupţie, făcându-i astfel scăpaţi pe inculpaţi!", a scris Birchall pe Facebook.