Alexei Navalnîi, contraatac dur la Vladimir Putin. Opozantul dezvăluie unde și-a ascuns președintele rus o parte din averea impresionantă: țărmul Mării Negre!


Alexei Navalnîi, contraatac dur la Vladimir Putin. Opozantul dezvăluie unde și-a ascuns președintele rus o parte din averea impresionantă: țărmul Mării Negre!

Fundația Anti-Corupție a opozantului rus Alexei Navalnîi a dat publicității cea mai recentă investigație condusă de acesta care a stabilit că zvonurile privind palatul de un lux imperial al lui Vladimir Putin de pe țărmul Mării Negre, estimat la peste 1,35 miliarde de dolari, sunt veridice, președintele rus fiind, în realitate, adevăratul proprietar al acestei somptuoase reședințe.  

Amplasat în localitatea Gelendjik, palatul are o suprafață construită de aproximtiv 18.000 mp și este înconjurat de grădini și terenuri de 7000 de hectare. 

“Aceasta nu este un conac la țară, nu este o cabană, nu este o reședință. Este un întreg oraș sau mai degrabă un regat”, spune Navalnîi într-un film de aproape două ore (cu subtitrare în engleză) postat pe canalul său de Youtube. 



Domeniul are vaste podgorii și ar fi dotat chiar și cu amfiteatru, sală de hochei, o biserică ortodoxă și cu un tunel săpat prin munte care duce la țărmul Mării Negre.  

 

Ridicată între 2005 și 2010, construcția principală ale cărei amenajări interioare pun în umbră cele mai bogate castele europene ar fi fost finanțată, spune Navalnîii, de apropiați ai președintelui rus, precum directorul Rosneft Igor Secin sau omul de afaceri Ghenadi Timcenko. 

 

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a respins afirmațiile din filmul de investigații, susținând că "nu sunt adevărate". În documente, palatul este proprietate a FSB, serviciul secret rusesc.  

Mai multe publicații vestice au speculat, de-a lungul anilor, că  Vladimir Putin ar avea o avere de 200-300 de miliarde de euro, suma fiind doar o estimare a bunurilor pe care preşedintele rus le deţine. 

 

În decembrie 2020, o altă investigație de presă dezvăluia că președintele rus ar fi proprietarul unei alte reședinte somptuoase, de două ori mai mare ca Palatul Buckingham, aflată la periferia Moscovei, într-un așa numit „oraș al miliardarilor ruși”.  

 

Reprezentantul companiei care a construit palatul moscovit al lui Putin, Andrei Ertman, a refuzat să spună cine este proprietarul acesteia, ascuns sub numele de „Federația Rusă” în acte, declarând că informațiile sunt confidențiale și că este dreptul proprietarului de a nu își face publicitate dacă nu dorește acest lucru. Construcția a fost estimată la aproximativ 270 milioane de dolari. Detalii AICI. 

 

Alexei Navalnîi a fost arestat duminică, imediat ce a revenit în Rusia din Germania, unde fusese internat după o otrăvire cu Noviciok în august anul trecut. 

Pe numele său a fost emis un mandat de arestare până în 15 februarie, în cadrul unei anchete privind încălcarea controlului judiciar. DETALII AICI 

El a făcut deja apel la proteste pentru sâmbătă, 23 ianuarie, în întreaga Rusie. 

Kremlinul a afirmat că atât apelurile la proteste cât și protestele în sine s-ar putea dovedi "activități ilegale", scrie rfi.ro. 

Se știe că în Rusia, protestele neautorizate ale opoziției duc adeseori la o represiune brutală și la numeroase arestări. 

De asemenea, miercuri, Navalnîi urmează să fie judecat și pentru defăimarea unui fost soldat din al Doilea Război Mondial. 

La 2 februarie, un tribunal va analiza revocarea suspendării unei pedepse cu închisoarea datând din 2014, deschizând astfel calea unei încarcerări de de trei ani și jumătate. 

În fine, Alexei Navalnîi este vizat de la sfârșitul lui trecute de o anchetă pentru "fraudă la scară mare", o infracțiune pentru care poate sta închisoare încă 10 ani. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.