Se amplifică disputa în PNL. Sighiartău îi solicită lui Orban să își dea demisia: "Există o grupare reformistă în cadrul partidului!"


Se amplifică disputa în PNL. Sighiartău îi solicită lui Orban să își dea demisia: "Există o grupare reformistă în cadrul partidului!"

După Rareș Bogdan, și secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, i-a cerut lui Ludovic Orban, luni, printr-o intervenție la Digi24, să își dea demisia din funcția de președinte al partidului. Sighiartău i-a reproșat lui Orban, în primă instanță, faptul că mai mulți miniștri din cabinetul pe care l-a condus au creat percepția publică potrivit căreia nu ar exista diferențe majore între PNL și PSD. De asemenea, secretarul general al PNL a criticat modul în care au fost făcute numirile în diverse funcții. 

CITIȚI ȘI: Rareș Bogdan avertizează că Florin Cîțu e sabotat chiar din interiorul PNL. Liderul liberal îl compară pe Ludovic Orban cu Dragnea

"Din punctul meu de vedere da. Vă spun asta pentru că PNL a pierdut alegerile generale. Din păcate noi nu am reușit să avem o discuție privind aceste alegeri și nu am făcut o analiză în cadrul BPN cu privire la ceea ce s-a întâmplat. Tot timpul poporul are dreptate, iar la alegerile generale PNL s-a clasat pe locul doi după PSD. Bineînțeles au fost mai multe greșeli în timpul guvernării Orban cu privire la gestionarea pandemiei și nu numai. Cel mai mult mă deranjează faptul că am fost puși alături de PSD prin comportamentul pe care l-au avut unii colegi de-ai mei din guvernare și prin felul în care au fost promovați anumiți oameni în funcții publice. Oamenii nu au fost filtrați de o comisie de specialitate cum zice statutul, nu au fost votați în cadrul BPN de către colegii noștri, iar în ultimul an partidul a fost condus discreționar de către președintele partidului. Bineînțeles că la momentul acela am zis că nu e cazul să deschidem acest subiect pentru că aveam alegeri, însă în acest moment e clar că trebuie să discutăm în interiorul PNL și să alegem la congresul care va avea loc în iunie sau în toamnă o echipă care poate să ducă partidul pe primul loc, acolo unde îi e locul și care să continue cu atuurile pe care Partidul Național Liberal le are. Noi avem oameni performanți în administrațiile locale, avem oameni care au demonstrat că știu să dezvolte comunitățile locale, iar din păcate din cauza negocierilor duse exclusiv de președintele Orban noi am lăsat la o parte aceste atuuri și platforma de dezvoltare pe care o aveam cu privire la România", a precizat Robert Sighiartău. 

Mai mult, Robert Sighiartău a dezvăluit că Orban a dorit să îl retragă pentru a doua oară pe Florin Cîțu din drumul către funcția de premier. În acest sens, secretarul general al PNL a subliniat că Florin Cîțu dispune de susținerea grupării reformiste din partid. 

"Eu sunt un om corect, onest și îmi place să vorbesc cu oamenii face to face. Am avut o discuție cu președintele Orban și i-am spus că negocierile nu sunt în favoarea PNL și că ceea ce se întâmplă în acest moment în partid nu e în regulă. La un moment dat Ludovic Orban a vrut să îl retragă iarăși pe Florin Cîțu. Și i-am spus că nici din punct de vedere uman, moral, dar nici din punct de vedere al strategiei nu e în regulă ca domnul Cîțu să cedeze și să meargă iar Orban premier, după ce și-a dat demisia și a pierdut alegerile. Bineînțeles că domnul Orban nu a fost de acord cu ceea ce i-am spus, erau și câțiva colegi de-ai noștri acolo. 

PNL în acest moment e la guvernare prin premierul Cîțu, pe care-l susținem și-l vom ajuta pentru a avea o guvernare cât mai bună pentru români. În același timp ne interesează ca PNL să aibă viitor. Așa cum am spus și în discuțiile cu colegii mei, avem un congres și trebuie să alegem cea mai bună variantă, iar PNL are nevoie de o echipă, nu de un singur om, are nevoie de o echipă care să consulte partidul, să se consulte cu membrii săi, să-i asculte pe primari și să negocieze pentru partid și nu pentru indivizi", a spus Sighiartău. 

Totodată, Sighiartău a subliniat că în PNL există un val de nemulțumire în legătură cu ministerele ce au fost cedate în cadrul negocierilor cu USRPLUS și UDMR. 

"Tot mai mulți colegi sunt nemulțumiți pentru că PNL a cedat câteva ministere care sunt importante pentru dezvoltarea României. Aici nu vorbim doar de nominalizări și de nume precum Marcel Boloș care a făcut o treabă extraordinară la Fonduri Europene sau Lucian Bode care era la Transporturi sau Ministerul Dezvoltării care era extrem de important pentru primari. Aici vorbim despre platforma pe care PNL a pregătit-o pentru dezvoltarea României. Aceste ministere au fost cedate, iar oamenii au înțeles că au fost cedate pentru o singură funcție, cea de președinție la Camerei Deputaților și pentru a vulnerabiliza un viitor Guvern PNL-USRPLUS-UDMR, iar asta nu e în regulă. Nu ne putem juca cu țara. Dimpotrivă, vrem o guvernare solidă, iar pentru asta avem nevoie și de un PNL puternic", a menționat secretarul general al PNL. 

Pe final, Sighiartău a enumerat o parte dintre liderii liberali care fac parte din gruparea reformistă a PNL. 

"Era bine dacă aveam aceste discuții în BPN, numai că el nu a mai fost convocat de ceva timp. E clar că intrăm într-o logică de campanie internă pentru congres. PNL are nevoie de democrație, de dialog, de discuții, nu e neapărat un scandal, dar sunt lucruri care trebuie spuse pentru că au fost ținute prea mult în holurile și birourile unora sau altora. Noi avem nevoie de acest dialog și cu românii să înțeleagă cum stau lucrurile, dar și cu membrii PNL. 

Deocamdată există o grupare reformistă în cadrul PNL, condusă de oameni cu rezultate și în plan administrativ, dar și politic: Emil Boc, Ilie Bolojan, Gheorghe Falcă, Florin Roman, Alina Gorghiu, dar și generația tânără care își dorește o altă echipă, o altă abordare cu privire la conducerea PNL", a conchis Robert Sighiartău. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.