ȘOCANT: este Victor Ponta nepotul criminalului Grigore Naum, cel mai important SPION GRU din România? Cum a ajuns agentul sovietic să-și doarmă somnul de veci în SUA

Istoricul și jurnalistul Toma Roman Jr. dezvăluie, pe blog, uluitoarea și puțin spus scabroasa poveste de viață a celui mai important spion GRU din România, Grigore Naum (pe numele adevărat Naum Rotstein), comunist ilegalist, luptător internaționalist în Războiul Civil Spaniol, prolific criminal securist și fost șef al contrainformațiilor militare românești. 

Ca o ultimă ironie, Toma Roman Jr. i-a descoperit mormântul lui Grigore Naum tocmai în SUA (foto jos/sursa: Toma Roman Jr.), într-un cimitir din Colma, San Mateo County, California, fostul spion sovietic ajungând să-și doarmă somnul de veci tocmai la ”capitaliștii putrezi” împotriva cărora a luptat întreaga viață. 

În contextul în care pe internet circulă teorii ce susțin ipoteza că agentul GRU Grigore Naum ar fi fost bunicul lui Victor Ponta (pe mama căruia o cheamă Naum), Toma Roman Jr. explică de ce nu crede într-o astfel de teză. 

Amintim și că, în cadrul unui interviu acordat lui Toma Roman Jr. (interviu publicat în volumul „Ceauşescu văzut de aproape”, Editura Curtea Veche, 2008), generalul Ştefan Kostyal – nota bene: avem de-a face tot cu un agent GRU – a susținut că, în seara de 22 decembrie 1989, după ce-l arestase pe Ilie Ceauşescu şi după ce a plecat de la Şcoala de ofiţeri din Băneasa, unde îl arestase pe Nicolae Andruţă Ceauşescu, a luat cu maşina doi tineri şi s-au deplasat spre Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului (CAAT). Potrivit lui Ştefan Kostyal, unul dintre cei doi tineri era chiar Victor Ponta, viitor PSD-ist de seamă și premier al României.

Iată mărturia lui Kostyal: „L-am arestat tot eu şi pe Nicolae Andruţă Ceauşescu, la Băneasa, după care m-am dus să coordonez Comandamentul Apărării Antiaeriane a Teritoriului. Să vă zic ceva interesant. Luasem cu mine-n maşină spre CAAT şi doi foarte tineri revoluţionari. Unul dintre ei era Victor Ponta”. – mai multe detalii AICI. 

Podul.ro vă prezintă dezvăluirile lui Toma Roman Jr. privind viața și odioasa carieră a celui mai important spion GRU din România, Grigore Naum: 

”Grigore Naum, pe numele adevărat Naum Rotstein, zis Grișa, s-a născut pe 30 septembrie 1911 în orașul Bălți din Basarabia. Cu toate că provenea dintr-o familie burgheză, l-a tras ața de tânăr spre comunism. S-a lăsat de facultate în anul I și a început să se joace de-a utecistul. Din 1930 începând, s-a ocupat, fără să aibă o meserie certă, doar cu agitație politică, spionaj și acte de terorism. A fost, pe rând, activist ilegal al UTC și apoi al PCdR, plătit din banii Komintern-ului. Se specializase în provocat greve și organizat ”întâlniri zburătoare”, un fel de flash-mob-uri sau demonstrații ilegale de azi.

În 1937 a primit misiunea să meargă să lupte în Războiul Civil din Spania. Acolo a luptat în Brigada 129 Internațională și a avut un mic hâc, când în timpul unor lupte s-a făcut nevăzut din unitatea sa. Mai târziu a dat vina pe un alt voluntar român, care l-ar fi indus în eroare și a scăpat basma-curată de acuzația de lașitate. După ce brigaștii internaționali s-au retras în Franța, Grișa a ajuns secretarul de partid al voluntarilor români. Cam de aici începe cariera sa de kominternist relativ important. După cum se știe, ”spaniolii”, internați în lagăre dar beneficiind în fapt de libertate de mișcare, au fost unul dintre principalii piloni ai Moscovei în destabilizarea Republicii Franceze, după încheierea ”Pactului Ribbentropp-Molotov”. Cu toate acestea, regimul de la Vichy, ca să-i protejeze de eventuale represalii germane după capitularea Franței, i-a mutat în Algeria. Aici l-a prins pe viitorul Naum ocuparea de către anglo-americani a Africii de Nord. Faptul că devenise important l-a dovedit chemarea sa urgentă în URSS, de către o comisie venită să-i selecteze pe ”spaniolii utili”.

Militarul sovietic își schimbă uniforma

Aici, a fost cooptat ca un fel de șef al diversioniștilor care urmau să saboteze industria petrolieră românească. A fost locțiitor politic al ”Grupului Carpați”, a cărui legendă am demontat-o aici :https://istoriiincalcite.wordpress.com/2020/04/05/despre-un-fake-comunist-grupul-de-partizani-carpati/. Asta însemna că el devenise, cu grad și acte-n regulă membru al GRU, serviciile de informații militare sovietice.

După lovitura de la 23 august 1944 a ajuns o perioadă, probabil fiindcă avea liceul, un ”intelectual de partid”. Mai întâi, cât a mai ținut războiul, a fost corespondent al Scînteii pe lângă Divizia Tudor Vladimirescu. Apoi, a ajuns director al Editurii PCdR, un antecesor al colegului său din Spania, Valter Roman. În prerioada asta Grișa a devenit oficial Grigore Naum.

Cât timp a stat la editură a produs și un fel de telenovelă roșie. S-a încurcat cu Roza Schreiber, secretara lui, o utecistă de nădejde. Era o mică problemă, în sensul că doamna era deja măritată cu ilegalistul Etienne Bercovici, devenit oportun tovarășul Ștefan Arsene de la CSP. Cum gradul de la GRU bătea funcțiile politice, Bercovici-Arsene a divorțat pe motiv de ”nepotrivire de caracter” iar Roza a devenit ”tovarășa Naum”.

În 1949, sovieticii aveau nevoie de o mână forte care să țină sub control Armata Română, deja înroșită bine. Până când să cânte cocoșul ”Internaționala” de trei ori, peste noapte, soldatul neinstruit în Armata Română, dar școlit în cea Roșie, Grișa Naum, s-a trezit ditamai colonelul în Ministerul Afacerilor Interne și șef al Direcției de Contrainformații Militare.

Un longeviv

Ca șef al contrainformațiilor armatei, Grișa a făcut multe, unele mari, altele mărunte și rele. A epurat conștiincios rămășițele armatei regale care mai rămăseseră în activitate. A arestat și băgat la pușcărie ofițeri care aveau, de exemplu, cărți interzise. A inventat organizații contrarevoluționare, cum ar fi ”Salvatorii României”, de fapt un grup de tineri ofițeri care scriau poezele ce nu erau pe linie. Băieții ăia au luat între 15 și 22 de ani de pușcărie în 1954. Probabil din cauza asta Naum a fost înaintat în același an la gradul de general-maior, deh, merite speciale. Până și ilegaliștii îi știau de frică. Astfel, Cristina Boico evocă un clinci tovărășesc între ministrul de interne Alexandru Drăghici și soțul ei, generalul de grăniceri Mihail Gheorghe Boico: ”Drăghici l-a pus pe urmele lui pe Grișa Naum, care era capabil de orice, până la executarea lui pe frontieră, cu un grup venit de la serviciul lui de contrainformații.” (Alexandru Șiperco, Confesiunile elitei comuniste România 1944-1965, vol I).

Dosarul de cadre al lui Grișa Naum nu arăta foarte kosher. Provenea dintr-o familie cu stare, era evreu (ceea ce de pe la mijlocul anilor 50, când Dej s-a decis să ”românizeze” aparatul de represiune nu mai era bine), fusese în Spania și Franța (motive pentru regimul paranoic să-l suspecteze de spionaj). În plus, avea o soră căsătorită cu un italian căruia în timpul războiului îi plăcea să umble în uniformă fascistă, Mario Rossi. Ăștia doi plecaseră din paradisul dejist în Italia în 1949, un afront pentru regim. O altă soră emigrase în anii 30 în Palestina și era cetățean israelian, ceea ce implica o bănuială de sionism. În ciuda bubelor din dosar, Grișa a rămas neclintit în funcție 13 ani, până în 1962, un caz aproape unic. Nici măcar nu a fost ”rotit” la altă direcție a Securității.

Asta mă face să cred că protecția lui venea tocmai hăt, din centrala GRU. Că tovarășii sovietici susurau ceva de genul: ”treaba voastră ce faceți la partid cu Ana, Pătrăscanu, Miron, cum marginalizați ”spaniolii”, dar pe Grișa lăsați-l la butoane, știm noi de ce”.

Căderea la tulumbă

Încă de prin 1958-59, Dej, văzând slăbiciunile lui Hrușciov și temându-se să nu ajungă destalinizarea și la noi, a început încet-încet să scape de cei coordonați direct de la Moscova. A reușit să-i convingă pe ruși să-și retragă trupele și consilierii. A declanșat niște acțiuni demonstrative împotriva unor categorii de minoritari, despre care considera că au o pondere prea mare în aparatul de partid și de stat (vezi ”Procesul comerțului exterior, 1959). În 1962, ținând cont că frații mai mari de la Moscova erau preocupați să se certe cu Mao, să se înstăpânească în Cuba și să se bată prin Vietnam, și-a șoptit în fosta mustață că se poate debarasa și de ultimii agenți sovietici pe față. A însărcinat o grupă de ”români verzi” din noua generație de securiști, printre care și viitorul general Neagu Cosma, să scape de ultimii ”șerpi cu clopoței”sovietici din MAI. În ciuda rapoartelor anuale laudative și a ”competenței sale profesionale”, Grișa a fost trecut în rezervă în ianuarie 1962. Printr-un mister greu de explicat, a fost numit director adjunct la Uzina de Medicamente București. Să se fi jucat cu ”Trusa micului chimist” când era copil?! În 1968, tovarășii îi mai dau un brânci și-l retrogradează șef al pazei de la aceeași uzină. Îl și văd pe falnicul general căutând, la poartă, prin buzunare muncitorii să nu carecumva să ciordească ceva aspirine și piramidoane de la statul socialist. În 1969, urmează un alt bobârnac. E numit, tot la medicamente, șeful Pazei Contra Incendiilor. Fiindcă oamenii de la cadrele MAI îi monitorizau și pe rezerviști, dintr-un raport din 1971 aflat la dosarul lui personal citim că: ”Este un tovarăș energic, cu un dezvoltat simț gospodăresc (…) A reușit să asigure o permanentă îndrumare metodologică în scopul desfășurării în bune condițiuni a acțiunii de prevenire și pază contra incendiilor. (..)Colabora și sprijinea șefii de secție, ateliere, depozite pentru formarea echipelor de pompieri voluntari și instruirea acestora.”

Rolul de metodolog al focului nu i-a convenit prea tare. Cu un gest de ”supremă demnitate”, în aprilie 1970 a demisionat. După asta, e posibil să fi intervenit ambasada URSS și să fi spus ”nu-l mai stropiți așa de tare cu tulumba pe sărmanul Grișa” ori, să i se fi făcut milă unora din tovarășii săi din Spania, reșapați de către Ceaușescu după ce-i înțepase Dej. În 1972 îl găsim economist-șef (poate fiindcă fusese un an student la matematică) la Centrala Industrială de Medicamente și Coloranți București, cu un salariu mare în epocă, 3850 de lei.

Misteriosul final american

Un raport ulterior arată că probabil s-a pensionat. Era și văduv, ”tovarășa sa de viață”, Roza, decedând în 1967. Credeam că Grișa a dispărut discret din viață și e pe la Ghencea Militar, Giurgiului Evreiesc sau în columbariul de la Crematoriul Cenușa. Am avut însă o mare surpriză, căutând pe net. I-am descoperit mormântul tocmai în SUA, în cimitirul Hills of Eternity Memorial Park, din Colma, San Mateo County, California. Cum să fi ajuns spionul sovietic, fost șef al contrainformațiilor militare românești, să se odihnească tocmai în țara dușmanilor săi de moarte? Tocmai la capitaliștii putrezi împotriva cărora a luptat?! A decedat în 1999, ceea ce mă face să cred că a părăsit România după 1990, secretomanul regim ceaușist nu ar fi lăsat să plece un ”deținător de secrete de stat”. În cazul ăsta, cum l-ar fi primit americanii? A avut să le dea ceva în schimb? Sunt niște mistere pe care poate le voi lămuri cu ajutorul celor ce vor citi articolul de față. În orice caz, Grișa și-a transplantat în sol american și soția, care fusese inițial înmormântată în România, dacă nu cumva avem de-a face cu un cenotaf parțial. Oricum, cred că măcar a iubit-o pe Roza. 

P.S.: Mai mulți conspiraționiști de pe net au lansat ipoteza că Grigore Naum ar fi bunicul lui Victor Ponta. Nu am vreo afinitate cu fostul ”leberwurst Titulescu”, dar nu cred că e adevărat. Pe cele două fete ale lui Grișa le cheamă Ana și Maria, iar pe mama lui Ponta, Cornelia. E adevărat, ea a fost născută Naum, dar spune că provine dintr-o familie de machedoni din Albania”.