CCR detonează bugetul țării: POVARA BUGETARĂ determinată de decizia judecătorilor în cazul în care legea PSD intră în vigoare în 2021


CCR detonează bugetul țării: POVARA BUGETARĂ determinată de decizia judecătorilor în cazul în care legea PSD intră în vigoare în 2021

CCR a decis miercuri că legea PSD care prevede inclusiv majorarea cu 40% a pensiilor este constituțională. Cu toate acestea, Guvernul dispune de opțiunea de a amâna intrarea în vigoare a legii chiar și pentru anul viitor. 

Amintim că Guvernul ataca la mijlocul lunii octombrie 2020 proiectul de rectificare bugetară adoptat de Parlament în forma amendată de PSD care include majorarea pensiilor cu 40%, dar și alte cheltuieli nesustenabile.

"Parlamentul a ignorat exigenţele de previzibilitate ale legii şi perspectivele evoluţiei situaţiei bugetului consolidat şi a economiei generale, cu consecinţa afectării principiului securităţii juridice", a subliniat Guvernul.

Guvernul a arătat că parlamentarii nu au identificat sursele clare de finanţare a majorărilor propuse, necesare pentru a acoperi cheltuielile urmărite şi care să reflecte principiul echilibrului bugetar, potrivit dispoziţiilor constituţionale, dar iată că acest argument nu a contat pentru CCR. Executivul avertiza că majorarea cu 40% a pensiilor ar aduce în 2021 cheltuieli bugetare de 34,3 miliarde de lei, ceea ce ar reprezenta 3,05% din PIB. 

"Odată cu intrarea în vigoare a OUG 135/2020, noua valoare a punctului de pensie, respectiv de 1.442 de lei, s-a aplicat de la data de 1 septembrie 2020, la valoarea maximă pe care o permite bugetul de stat. Aplicarea majorării punctului de pensie la 1.775 de lei, aşa cum a modificat legiuitorul, şi majorarea salariilor profesorilor ar presupune 'un necesar de finanţare din fonduri publice de 11,2 miliarde de lei în anul 2020, respectiv 1,06% din PIB şi 34,3 miliarde de lei în anul 2021 (reprezentând 3,05% din PIB)'. Or, execuţia bugetului general consolidat în primele luni ale anului 2020 a înregistrat un deficit de 45,17 miliarde de lei, respectiv 4,17% din PIB. În condiţiile actualei crize sanitare extrem de grave, în care presiunea asupra bugetului de stat este uriaşă din cauza creşterilor masive ale cheltuielilor nepermanente, iar riscul de a avea un deficit bugetar uriaş în 2021 este unul ridicat, Parlamentul ar trebui să contribuie la corecţia deficitului bugetar. În schimb, Legislativul a ales să acţioneze în sens contrar acestui obiectiv, nerespectând astfel angajamentele europene pe care România are obligaţia a le îndeplini", a mai spus sursa citată.

Totodată, Guvernul a subliniat că Parlamentul ar trebui să contribuie la corecția deficitului bugetar, dar acțiunile actualului Legislativ au dus la distorsionarea construcției bugetare.

"În condiţiile actualei crize sanitare extrem de grave în care presiunea asupra bugetului de stat este uriaşă din cauza creşterilor masive ale cheltuielilor nepermanente, iar riscul de a avea un deficit bugetar uriaş în 2021 este unul ridicat, Parlamentul ar trebui să contribuie la corecţia deficitului bugetar.

În schimb, Legislativul a ales să acţioneze în sens contrar acestui obiectiv, nerespectând astfel angajamentele europene pe care România are obligaţia a le îndeplini. (...)

Distorsionarea construcţiei bugetare, prin introducerea de cheltuieli fără bază reală în nivelul veniturilor, are ca finalitate degradarea economică, cu impact negativ în nivelul de trai al tuturor cetăţenilor, inclusiv a prezumtivilor beneficiari ai acestor cheltuieli", au mai stipulat reprezentanții guvernamentali în sesizarea respinsă astăzi de CCR. 

Ce prevede legea adoptata de Parlament, conform ziare.com

Pe 22 septembrie, Camera Deputatilor si Senatul au adoptat in plen reunit proiectele de lege care aproba rectificarea bugetara in forma care include amendamentul PSD ce prevede majorarea pensiilor cu 40%.

A fost efectuata o modificare, la solicitarea grupurilor parlamentare ale UDMR care spune ca "plafonul privind datoria publica, conform metodologiei UE, pentru sfarsitul anului 2020, este de 40% din Produsul Intern Brut".

Un alt amendament al PSD este cel prin care au fost crescute sumele repartizate unitatilor administrativ teritoriale cu un miliard de lei. De asemenena, pentru municipiile resedinta de judet este alocata suplimentar suna de 500 milioane lei, care va fi repartizat egal autoritatilor locale, fara a se tine cont de culoarea politica.

O alta modificare abroga articolul 43 care prevedea cresterea salariilor cadrelor didactice de anul viitor. Prin urmare, salariile profesorilor vor fi majorate din acest an, asa cum este prevazut de lege.

Totodata, a fost majorat si bugetul Camerei Deputatilor cu 5.635 milioane lei, dupa cum urmeaza: "In bugetul Camerei Deputatilor - sume alocate din bugetul de stat - se majoreaza creditele bugetare si de angajament astfel: 3.000 mii lei la titlul 20 Bunuri si servicii si 2.635 mii lei la titlul 71 Active nefinanciare".

Suma de 67 milioane lei a fost alocata suplimentar pentru Ministerul Agriculturi, in scopul finantarii Programului de realizare a Sistemului National Antigrindina si de Crestere a Precipitatiilor.

"Se autorizeaza Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale sa suplimenteze cu suma de 67.000 mii lei credite de angajament, respectiv 45.000 mii lei credite bugetare, Cap.80.01 - Actiuni generale economice, comerciale si de munca, Titlul 55 - Alte transferuri, Art.01 alin.05 - Programul de realizare a Sistemului National Antigrindina si de Crestere a Precipitatiilor, prin diminuarea cu suma de 67.000 mii lei credite de angajament, respectiv 45.000 mii lei credite bugetare de la Cap.83.01 - Agricultura, silvicultura, piscicultura si vanatoare, Titlul 80 - Imprumuturi, Art.30 - Alte Imprumuturi", conform amendamentului adoptat si propus de grupul parlamentar al PSD.

Un alt amendament al PSD a fost cel prin care este suplimentat bugetul Ministerului Economiei cu 400 milioane lei, pentru programul Start Up Nation.

De asemenea, a fost suplimentat bugetul Secretariatului General al Guvernului cu 20 milioane lei, din Fondul de rezerva bugetara al Executivului "pentru Secretariatul de Stat pentru Culte, in scopul sprijinirii financiare a Administratiei Patriarhale, in vederea continuarii lucrarilor de construire a Ansamblului Catedralei Mantuirii Neamului", printr-un amendat tot al grupului parlamentar al PSD.

Povara bugetară totală

Liderul deputaților PNL Florin Roman reliefa în luna septembrie 2020 gaura financiară care ar fi cauzată de PSD în cazul în care măsurile votate în Parlament ar intra în vigoare. Este vorba despre cheltuieli de 65 de miliarde de lei, aproximativ 6,5% din PIB. 

Redăm comunicatul liberalului de la acea vreme:

"PSD aruncă în aer finanțele României

Într-o singură ședința, cea reunită a comisiilor de buget-finanțe, din Camera Deputaților și Senat, un PSD ilegitim, dar încă numeros, a angajat cheltuieli în valoare de circa 65 miliarde de lei, adică aproximativ 6,5% din PIB-ul național. Spun un PSD ilegitim, întrucât toate celelalte partide parlamentare (PNL, USR, UDMR, Pro România și minorități naționale) au boicotat spectacolul sinistru pus în scena de Marcel Ciolacu și compania.

După eșecul moțiunii de cenzură, este a doua oară în doar o luna de zile, când PSD devine nefrecventabil pentru întreg Parlamentul. PSD nu ar fi putut obține cele 20 de voturi necesare unui raport de adoptare, fără “votul de aur” al proaspătului om de stânga, Varujan Vosganian. Adoptarea raportului, precum și a altor proiecte cu impact bugetar uriaș (pensii, salarii profesori, alocatii, ISR, Start Up, catedrala și facilitați învățământ) înseamnă pe o perioadă de 4 luni din anul 2020 și pentru 2021, un total de circa 65 miliarde de lei.

Tunul pe care PSD îl dă României lovește în siguranța fiecărui cetățean, pentru că azi PSD a dat foc României. Consecințele se vor vedea curând în evaluările agențiilor de rating.

PNL va ataca la CCR toate proiectele cu impact bugetar, fără sursă de finanțare, care pun în pericol stabilitatea economică a României. PSD, numele tău este iresponsabilitate!".

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.