Cenzurarea lui Trump și „argumentul Hitler”

Președintelui SUA în funcție Trump i-au fost suspendate conturile pe principalele rețele de socializare și avem aici o justificare a acestei măsuri de cenzură în care este folosit „argumentul Hitler”.

Ideea este că dacă Adolf Hitler ar fi fost cenzurat la timp ar fi fost evitate milioane de victime. Ceea ce dovedește o lipsă de înțelegere a condițiilor istorice în care a ajuns la putere Hitler în Germania interbelică. În primul rând majoritatea ideilor lui Hitler sunt lipsite de originalitate, el a preluat un mănunchi de idei și concepții pe care le-a articulat într-un fel de ideologie incompletă și lipsită de coerență. Ideologia socialistă nazistă nu se compară nici pe departe din punctul de vedere al coerenței cu materialismul dialectic al variantei leninist-staliniste a socialismului. Lipsa de originalitate a ideilor lui Hitler și faptul că multe dintre acestea erau răspândite extrem de larg în societățile tuturor țărilor europene (nu doar în Germania, dar și în Marea Britanie, Franța sau SUA circulau drept valide și aveau susținători teorii rasiste, eugeniste și totalitare) face imposibilă și inutilă o eventuală cenzurare a lui Hitler.

Cu alte cuvinte: cenzurarea discursurilor și articolelor lui Adolf Hitler nu ar fi avut ca rezultat o blocare a ascensiunii sale politice. Presupunând că s-ar fi reușit o anulare a existenței politice a lui Hitler (o reintrare a lui în obscuritate sau eliminarea lui fizică) asta nu ar fi însemnat sub nici o formă o dispariție a ideilor de antisemitism sau totalitarism – aceste idei circulau în societatea europeană purtate de o mulțime de vectori. De fapt asta este principala problemă a cenzurii: în esență ideile nu pot fi cenzurate, existența unei anumite idei nu poate fi anulată prin măsură administrativă. Răspândirea unei idei poate fi comparată mai degrabă cu cea a unei pandemii, dar asta e altă discuție.

În cazul lui Hitler istoricii au o problemă pe care nu o pot rezolva. Într-o primă ipoteză Hitler este considerat nebun – dar aici apare întrebarea cum de un nebun a fost urmat de un popor întreg pentru declanșarea și purtarea unui război mondial? În a doua ipoteză în care Hitler nu a fost bolnav psihic avem concluzia tristă că răutatea rasei umane nu cunoaște limite. (Aceleași ipoteze i se aplică și lui Stalin sau oricărui tiran din istorie).

Dilema de mai sus devine irelevantă în cazul în care variantele naziste și leninist-staliniste ale socialismului sunt privite sistemic și înlăturăm dintr-o analiză contrafactuală a istoriei personalitățile liderilor. Cum ar fi arătat varianta bolșevică a socialismului fără Stalin? Ar fi fost Troțky vreun despot luminat al Rusiei bolșevice? Cu siguranță multe lucruri ar fi fost diferite, însă o Rusie troțkystă ar fi fost tot un stat totalitar exportator de revoluție care și-ar fi reprimat propria populație.

La fel și în cazul Germaniei: Partidul Național Socialist al Muncitorilor Germani (NSDAP) fără Hitler și fără articularea ideologiei sale incoerente ar fi dispărut în masa sutelor de partide naționaliste din Germania interbelică. Însă în continuare ar fi existat complexul-militar industrial german și frustrarea față de înfrângerea din Primul Război Mondial, alături de criza economică germană declanșată de achitarea despăgubirilor de război și de bulversarea ordinii economice de dinainte de război. Tratatul de la Rapallo (1922) prin care Germania ajungea la o înțelegere cu Rusia bolșevică și o scotea din izolarea internațională a fost semnat pe când Hitler era un mic politician obscur de provincie, la fel și toate înțelegerile prin care Rusia bolșevică permitea Germaniei să se înarmeze în secret pe teritoriul său. Revanșa germană pentru înfrângerea din Primul Război Mondial era pusă în mișcare cu multă vreme înainte ca germanii să fi auzit numele lui Adolf Hitler. Condițiile generale pentru un război european în care să fie implicată Germania ar fi existat indiferent de prezența sau dispariția lui Adolf Hitler din politica germană a anilor `30.

„Argumentul Hitler” în cazul de față este lipsit de sens. Cenzura în general este un semn de slăbiciune și de frică, în cel mai bun caz o amânare a rezolvării unor probleme sistemice reale. Cenzura din Uniunea Sovietică nu a rezolvat problemele sistemice ale tiraniei bolșevice, doar a amânat rezolvarea lor. 

Trump nu este o problemă în sine în cazul de față (putem discuta despre etica afacerilor lui, dar este o chestiune separată), Trump este exponentul unor probleme existente în societatea americană (din nou, cum a ales să prezinte și să trateze aceste probleme este o discuție separată, din punctul meu de vedere Trump a fost cea mai proastă soluție). Cenzurarea lui Trump nu va avea ca efect dispariția ideilor pe care le reprezintă, cel mult o amânare a rezolvării problemelor reale din spatele unui discurs incoerent.

La scară istorică avem o inovație: cenzurarea unui actor statal de către mai mulți actori economici. Asta ar trebui să ne dea de gândit, pentru că aici vedem actorii principali ai conflictului. Pe de o parte entități comerciale a căror principală marfă sunt oamenii, pe de altă parte un actor statal care proclamă că îi reprezintă pe oameni. Impresia mea este că cenzurarea președintelui SUA de către o mână de agenți economici cu interese globale stabilește un traseu cu adevărat nou fără precedent istoric.

(Textul e preluat de pe historice.ro, unul dintre blogurile istoricului și jurnalistului George Damian)