Cum a ajuns cartelul Big Tech proprietar al Declarației universale a drepturilor omului, în uralele celor care luptă cu dictatura trumpistă

De la bun început, aș vrea să lămurim un aspect: Donald Trump este, în opinia mea, un personaj cu bune şi rele. Asemenea oricărui om. Statutul de politician îi amplifică defectele. Cred că a fost un președinte cu meritele și pācatele sale. În mare, este un narcisist pe alocuri excesiv, care a ales sā pārāseascā Casa Albā într-un mod jenant şi periculos pentru statul de drept. Asta e limpede.

Pe de altă parte, însă, târgoveţii de metadate de la Facebook şi Twitter, care fac miliarde de dolari tranzacţionându-ne datele de trafic, uneori ilegal, au ajuns sā stabileascā cine se poate exprima şi cine nu pe scena publicā globalā. S-a ajuns cam departe.  

Întrebarea este dacă ei atentează la regulile unui stat democratic în momentul în care afecteazā libertatea de exprimare dupā nişte „standarde", pe care şi le-au stabilit singuri şi care nu au trecut prin filtrul instituţiilor care vegheazā la respectarea drepturilor şi libertāţilor fundamentale ale omului.

Ce urmeazā? Cum vor evolua „standardele comunitāţii"? Când va apārea compendiul cu ce putem şi ce nu putem spune pe reţelele sociale?

În apărarea acestui veritabil act de cenzură, precum ștergerea contului de Twitter al președintelui SUA, se rostogolește o mantră la fel de periculoasă ca și decizia în sine. Teza este că, fiind companii private, Facebook și Twitter au tot dreptul să stabilească, de unele singure, regulile după care trebuie să aibă loc dialogul. De parcă Facebook și Twitter ar fi proprietare ale Declarației universale a drepturilor omului, nu doar a infrastructurii tehnice pe care are loc procesul de socializare online.

La articolul 19, Declarația stipulează: „Orice om are dreptul la libertatea opiniilor și exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum și libertatea de a căuta, de a primi și de a răspîndi informații și idei prin orice mijloace și independent de frontierele de stat."

O paranteză: compania mea de telefonie mobilă este tot privată, dar nu mi-amintesc să-mi fi dictat vreodată ce să vorbesc la telefon. Absolut „bizar”.  Poate ar trebui ca lucrurile să se schimbe. Ferească Dumnezeu!

Și pentru că nu era suficient, platforma „Parler”, pe care socializau suporterii conservatori ai lui Donald Trump, nu mai este accesibilă pe Google Play, semn că lucrurile au un mare potențial să o ia razna peste Ocean.

Să fie clar: dacă Donald Trump a încălcat legea, trebuie pedepsit de către instanțele de judecată, prin aplicarea strictă a legislației penale, nu prin suprimarea libertății de expresie, de către o companie privată. De altfel, într-un proces penal, dreptul acuzatului la liberă exprimare rămâne inalienabil. 

Ce se va întâmpla dacă Trump va fi trimis în judecată pentru instigare la violențe? Va fi judecat de o curte independentă, sau de un tribunal al poporului? Exagerez, desigur, fiind vorba de America, dar am un sentiment ciudat că lucrurile pot degenera în orice moment.

Pe de altă parte, dictatura e dictatură, indiferent că vine direct de la guvern sau de la cartelul informațional Big Tech. Iar primul pas în instalarea ei este suprimarea libertății de expresie, sub pretextul instaurării „newspeak”. Mai multe detalii le găsiți la George Orwell.

Când trei companii decid să încalce dreptul la liberă exprimare pentru miliarde de oameni, nu mai este o problemă de proprietate privată. Pentru că libertatea de exprimare este un drept inalienabil al individului, alături de dreptul la viață, iar niște companii private nu pot pune monopol pe ea.  

Nu există, în momentul de față, vreun mandat judecătoresc în baza căruia Twitter sā poate interzice dreptul constituțional al individului Donald Trump, oricât de detestabil ar fi el, să se exprime liber pe această platformă. Ar fi necesar ca un judecător să aibă un cuvânt de spus în această privință? Ar trebui să ne lăsăm drepturile fundamentale pe mâna entităților private? Acestea sunt, în opinia mea, întrebările esențiale în acest caz.

Încă o paranteză: paradoxal, sunt mulți care se tem cā Maşinile vor subjuga Omul, pentru că Omul se încāpāţâneazā sā dezvolte Inteligenţa Artificialā.  Rămân la părerea cā cel mai mare pericol pentru omenire rāmâne... omul. Omul modern, stāpân pe mijloacele de producţie ultra- tehnologizate. 

Nu de alta, dar dictatorii au fost permanent fascinați de tehnologie în aplicarea planurilor lor autocrate. Una din consecințele majore ale Revoluției industriale au fost cele două Războaie Mondiale. Hitler l-a declanșat pe al doilea că supremația tehnologică a Germaniei îi va aduce victoria. Zilele astea, Trump este comparat cu Hitler, deși  se luptă de ani buni cu Big Tech. Sunt convins că dacă ar fi fost în relații amiabile, efectul ar fi fost devastator pentru democrația americană. Imaginați-vă ce efecte am putea obține dacă amestecăm narcisismul lui Donald Trump cu dorința de control a Big Tech asupra maselor. Abia atunci am avea o problemă globală.