Modul în care președintele PNL, Ludovic Orban, a negociat cu USRPLUS și UDMR funcțiile în viitorul guvern a iscat un val de nemulțumire în PNL. În fruntea curentului anti-Orban sunt, potrivit unor surse liberale consultate de „Podul”, doi dintre cei mai performați politicieni ai partidului: Emil Boc, primarul Clujului, și Ilie Bolojan, președinte al Consiliului Județean Bihor, fost primar al Oradei. Cei doi au fost, potrivit surselor citate, inițiatorii tentativei de puci împotriva lui Ludovic Orban, eșuate zilele trecute, atunci când secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, a încercat să convoace Biroul Politic Național (BPN) al PNL, pentru a-l împiedica pe Orban să negocieze în defavoarea partidului.
Din gruparea anti-Orban mai fac parte Rareș Bogdan, europarlamentar, Raluca Turcan, vicepremier în Guvernul Orban și Marcel Vela, ministru de Interne în același Executiv, precum și lideri teritoriali din Ardeal, apropiați de Emil Boc și Ilie Bolojan.
Sursele „Podul” spun că cel care a împiedicat această grupare să-și ducă planul la bun sfârșit a fost însuși președintele Klaus Iohannis, care nu a vrut ca scandalul intern din PNL să pericliteze negocierile de formare a noului guvern.
Potrivit acestor surse, planurile de debarcare a lui Ludovic Orban din fruntea partidului vor fi reluate după Anul Nou, imediat ce noul Executiv își va intra efectiv în pâine. La Congresul PNL din primăvară se speră că Ludovic Orban va fi împiedicat să obțină reconfirmarea în funcția de președinte al formațiunii liberale.
Până atunci, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, liberalul Alin Tişe, om de încredere al lui Emil Boc, a ieșit public cu un atac extrem de dur la adresa modului în care se împart funcțiile în interiorul PNL.
„Asistăm la Ciolaniada greţoasă, în partid, între diverse personaje, unele lipsite de valoare politică. Am tot aşteptat ca oamenii cu valoare politică să fie cei care să decidă în acest partid. Ultimele evenimente din partid mi-au demonstrat, însă, că aştept în zadar. Au confiscat partidul pe persoană fizică. Constat că oamenii aceştia, în aroganţa şi autosuficienţa lor, se joacă de-a v-aţi ascunselea acum cu partidul. Din aceste motive am avut scorul electoral pe care l-am avut şi nu din cauza măsurilor COVID -19 luate, cum încearcă să se scuze toţi neperformanţii din partid. Nu vreau să nominalizez acum pe nimeni întrucât nu doresc să-mi fac nici campanie şi nici imagine criticând propriul partid”, a scris Alin Tişe, luni pe Facebook.
Acesta a mai spus că este grav că PNL ar putea rămâne fără oamenii din ţară ai partidului care credeau în formaţiune şi aveau aşteptări de la ea.
„Nu am nevoie de imagine şi nici nu sunt format în acest mod. Dar spun acum STOP la toţi lipsiţii de valoare politică şi administrativă! Plecaţi acasă şi lăsaţi partidul pe mâna celor performanţi! Precizez că nu doresc nici o funcţie de ministru sau altă funcţie! Însă , trag un semnal de alarmă: atenţie ca rămâneţi fără partid, voi cei preocupaţi de Ciolaniadă! Şi mai grav, rămâneţi fără oamenii din ţara aceasta care credeau în PNL sau au aşteptări de la PNL. Pentru cei închipuiţi din partid care se întreabă «cine e şi asta?», ataşez un raport de activitate administrativă şi politică pentru a se putea compara cu mine!”, a completat Tişe.
Liberalul a ataşat postării şi raportul său de activitate.