Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a trimis, săptămâna trecută, scrisori ambasadelor și liderilor politici de stânga din Europa, în care s-a lamentat că președintele Klaus Iohannis nu vrea să numească un premier de la PSD în urma alegerilor parlamentare din data de 6 decembrie.
În acest context, liderul Grupului S&D din Parlamentul European, europarlamentarul spaniol Iratxe Garcia Perez (foto), a făcut un apel marți, 15 decembrie, la președintele Klaus Iohannis de a desemna propunerea de premier a PSD pentru că social-democrații au câștigat alegerile.
"În cadrul ultimei reuniuni a Consiliului European, Europa a reconfirmat statul de drept și democrația ca valori fundamentale ale sale. Respectarea acestor valori precum și respectarea rezultatului unor alegeri libere ne definește ca europeni. Ne așteptăm ca președintele României să acționeze în consecință în conformitate cu legile țării, să recunoască voința cetățenilor români și să permită partidului care a câștigat alegerile generale să desemneze un premier și să formeze o majoritate. Domnule președinte Iohannis, nu stați în calea democrației!
Mă îngrijorează în mod deosebit observațiile din raportul preliminar al OSCE privind alegerile care a ridicat mari semne de întrebare privind corectitudinea procesului electoral. Sunt bucuroasă să văd reformele progresiste implementate de Partidul Social Democrat. Salut refuzul explicit al președintelui PSD Marel Ciolacu de a negocia cu partidele care promovează ura și retorica anti-europeană. Mă aștept ca toate partidele pro-europene să facă același lucru și să lanseze mesaje clare în acest sens. România are nevoie de un guvern stabil cu o majoritate puternică astfel încât să facă față provocărilor legate de revenirea economică și efectele pandemiei!", a zis Iratxe.
Și Internaționala Socialistă, organizație care reunește 143 de partide socialiste, social-democrate, laburiste de pe toate continentele, a făcut marți, 15 decembrie, un apel similar către președintele Klaus Iohannis.
"Internaționala Socialistă își felicită partidul membru din România, Partidul Social Democrat (PSD), pentru victoria sa în alegerile generale din 6 decembrie, după ce s-a conturat cu o marjă clară drept cel mai mare partid din parlament. În conformitate cu normele și practicile constituționale din România, partidului ar fi trebuit să i se ofere posibilitatea de a numi un prim-ministru și de a încerca să formeze un guvern. Prin urmare, este îngrijorător faptul că președintele Iohannis a făcut pasul fără precedent și antidemocratic de a numi un membru al propriului său fost partid, Partidul Național Liberal (PNL), ca prim-ministru interimar.
Facem apel la președintele Iohannis, care conform Constituției României trebuie să rămână imparțial, să respecte rezultatul alegerilor permițând PSD să numească un prim-ministru, în loc să impună candidatul ales de el. Acest lucru vine după intervenția nejustificată a președintelui în campania electorală, în timpul căreia a fost critic față de PSD și a susținut PNL. Jucând un rol atât de activ în campanie, el a folosit funcția prezidențială într-un mod incompatibil cu standardele internaționale, după cum a menționat misiunea de evaluare electorală a OSCE în raportul său preliminar.
Procesul de alegere a următorului guvern al țării trebuie realizat prin negocieri libere între părțile alese în parlament și fără interferențe din partea președinției și ne așteptăm ca aceste norme democratice să fie respectate. Internaționala Socialistă își exprimă solidaritatea cu PSD și cu președintele său, Marcel Ceolacu, în timp ce încearcă să construiască un viitor mai bun pentru toți românii și susține eforturile partidului de a forma următorul guvern al României în conformitate cu voința exprimată democratic a poporului și practicile constituționale ale țării", a transmis Internaţionala Socialistă, organizaţie prezidată de grecul George Papandreou.
În tot acest timp, Ciolacu a dat de înțeles că PSD nu va urma întocmai linia socialiștilor europeni, partidul său urmând să aibă o abordare naționalistă. Aceste precizări au fost făcute de Ciolacu luni, 14 decembrie, într-o emisiune la România TV.
"Este o decizie politică pe care mi-o asum. Vocile naționaliste din interiorul PSD nu mai erau niște voci credibile. Erau niște voci care amestecaseră mesajul cu justiția și cu naționalismul. Ideile de suveranitate au rămas în partid și vor fi exprimate de către alte persoane în viitor. În programul de guvernare al partidului ne referim clar la un naționalism economic. Lumea confundă extrema cu naționalismul. Există în continuare un filon puternic (naționalist - n.red.) în acest sens și o să-l vedeți că o să se și manifeste, dar pe un trend european. (...) Și Germania are naționalism german. (...) Dacă există un brand german care intră în faliment pe această perioadă de pandemie statul cumpără business-ul", a zis Ciolacu.