Pagina de Facebook a Memorialului Închisoarea Pitești amintește torturile abominabile, bătăile și umilințele la care au fost supuși studenții deținuți în iadul de la Pitești, în Ziua Sfântului Nicolae din 1950.
Sursa citată prezintă o serie de pasaje cutremurătoare din memoriile regretatului mărturisitor Nicolae Purcărea. Publicăm postarea în integralitate:
”Ziua Sfântului Nicolae din 1950 de la Închisoarea Pitești a rămas, în memoria tinerilor anticomuniști aruncați de regimul comunist în această temniță, drept un șoc de bun venit. Despre etapele violențelor puteți citi detaliat în volumul ‹Pitești. Cronica unei sinucideri asistate›.
Mai jos, mărturia lui Nicolae Purcărea, un supraviețuitor al Fenomenului Pitești:
‹Torturile s-au declanșat aproape simultan în camerele 1, 2 și 3 de la secţia de muncă silnică, pe 6 decembrie 1950, iar la camera 1-subsol bătaia a fost declanșată de însuși Ţurcanu:
La un moment dat zice: «Pe ei!» Și atuncea au apărut ciomege, cozi de mătură, picioare de scaun, și o parte dintre amicii noștri care veniseră cu scopul acesta au sărit pe noi și a început bătaia. Sigur, elementul acesta al surprizei, al nedumeririi, al buimăcelii... «Ce se întâmplă? Ce se întâmplă?» ... ne-a dat gata. Ne-a paralizat! [...]
Știu că i-a răspuns [Stere – n.n.] Anagnoste, care era lângă mine. Era un macedonean grozav de gură, student la Litere. [...] Nu știu ce-a răspuns, dar Ţurcanu l-a doborât dintr-o palmă.
Și ne-a bătut zdravăn câteva ore, ne-a tot bătut, până când la un moment dat Ţurcanu a zis: «Gata, dezbrăcarea la pielea goală!» Ne-a lăsat cămașa de pe noi și strictul necesar. Restul la magazie.
Și cu ăstea am rămas ani de zile, până m-am eliberat. Am trecut prin toată pleiada, prin toată gama de schingiuiri posibile›.
(Fostul deținut politic și mărturisitor Nicolae Purcărea/sursa foto: Memorialul Închisoarea Pitești)
Volumul „Pitești. Cronica unei sinucideri asistate” este disponibil pe pagina Editurii Manuscris:
http://www.edituramanuscris.ro/.../pitesti-cronica-unei.../
Volumul de memorii al lui Nicolae Purcărea, supraviețuitor al Fenomenului Pitești, poate fi achiziționat pe pagina Editurii Manuscris:
http://www.edituramanuscris.ro/produs/urla-haita/
Toate drepturile asupra imaginilor și textului aparțin Memorialului Închisoarea Pitești”.