"Nimeni nu ne mai dă mie şi familiei mele anii din viaţă pe care i-am pierdut prin săli de judecată acuzată pe nedrept de nişte procurori abuzivi şi de nişte oameni corupţi. Lacrimile copilului meu, mamei şi bunicii mele nu pot fi vreodată uitate şi cu atât mai puţin răscumpărate. Am trecut prin purgatoriu, am văzut ce înseamnă nedreptatea şi aplicarea abuzivă a forţei statului. Poate că sunt mai puternică acum, dar nu voi putea vreodată uita ce mi s-a întâmplat".
Al cui credeți că aparține citatul? Unei luptătoare în munți împotriva comunismului, vreo dizidentă politică din perioada ceaușistă? Nici vorbă! Lamentația vine din străfundurile Anei Maria Pătru, fosta șefă a Autorității Electorale Permanente, acuzată de corupție, dar achitată în instanța, deși șpăgile au existat și au fost admise de judecători. Tehnic, conform deciziei de achitare, faptele care i s-au imputat fostei președinte a Autorității Electorale Permanente sunt reale. Astfel, minuta hotărârii de achitare invocă "art. 16 alin. (1) lit. b) C.p.p.". Iată ce spune articolul 16, alineatul 1, litera b din Codul de Procedură Penală: "fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege".
Așadar, faptele pentru care a fost trimisă în judecată Ana-Maria Pătru sunt reale, dar aceasta a beneficiat, se pare, de o lacună legislativă care i-a adus achitarea. Denunțurile, declarațiile de martori, probele, documentele, înregistrările audio-video dovedesc că un bolid sport, un apartament și niște sute de mii de euro au ajuns în patrimoniul fostei șefe a AEP, prin diverși intermediari. Însăși Ana Măria Pătru recunoaște (așa cum se poate citi într-o stenogramă din dosar) că a primit un autoturism în valoare de 70.000 de euro de la un om de afaceri, care s-a îndrăgostit de ea, dar pe care nu i l-a cerut. Potrivit acesteia, l-ar fi primit cadou.
Procurorii anticorupție de la Ploiești, Lucian Onea și Elena Răileanu, au acuzat-o pe Ana-Măria Pătru și că ar fi primit 600.000 euro, bani care ar fost folosiți de fosta șefă a Autorității Electorale Permanente pentru achiziționarea unei case în orașul Voluntari și a unui apartament în stațiunea Mamaia.
Conform DNA Ploiești, sumele ar fi fost folosite de Ana-Măria Pătru pentru achiziționarea unui teren de 1.000 mp în Voluntari, pentru care s-ar fi plătit 130.000 euro.
Terenul a fost cumpărat de Nicolița Simionescu, bunica Anei-Măria Pătru. Alți 80.000 de euro ar fi fost folosiți pentru achiziționarea unui apartament în Mamaia. Locuința a fost achitată prin transfer bancar de Maria Bercea, mama Anei Maria Pătru.
Alți 437.314 euro ar fi fost folosiți pentru dotarea și amenajarea celor două case. Toate aceste sume, spun procurorii anticorupție, depășeau veniturile întregii familii Pătru, care ar fi fost de doar 1,8 milioane lei, adică aproximativ 400.000 de euro. Fosta șefă a Autorității Electorale Permanente a fost acuzată de procurorii DNA, totodată, că ar fi primit șpagă 210.000 euro pentru a-și cumpăra un apartament evaluat, de fapt, la numai 150.000 euro, în București. În schimbul banilor, Pătru trebuia să susțină derularea a trei contracte estimate la peste 10,5 milioane lei.
Pe cale de consecință, rămâne foarte bizară achitarea Anei Maria Pătru, ținând cont de probele depuse de procurori la dosar. Amintim că Ana-Maria Pătru a fost achitată definitiv pe 7 octombrie de Curtea de Apel Bucureşti. Curtea de Apel Bucureşti a respins apelurile în acest dosar şi a menţinut decizia de achitare dată de Tribunalul Bucureşti în ianuarie 2020.