În pană de idei, socialiștii reciclează vechi inițiative comuniste

În căutare de idei după eșecul zgomotos de la prezidențiale, falșii socialiști de la Chișinău au apelat la o veche și primitivă diversiune pentru a se reinventa. Ei au înregistrat în Parlament un proiect de lege privind legalizarea limbii ruse în sistemul administrativ, ceea ce, practic, i-ar conferi acesteia statutul de a doua limbă oficială, după limba română. 

Un asemenea demers este privit ca unul radical chiar și într-un stat permisiv și ambiguu cum este Republica Moldova. În campania electorală recent încheiată Igor Dodon renunțase la atacurile împotriva limbii române (pe care el o numește moldovenească), pledând în programul său politic pentru păstrarea ei „în calitate de limbă de stat în Constituția țării”. 

Ce s-a întâmplat între timp și de ce s-au preocupat din nou Dodon și socialiștii săi de soarta limbii ruse în Republica Moldova, după ce acesta a avut la dispoziție 4 ani ca să propună o asemenea inițiativă, iar în ultimul an, și o majoritate loială în Parlament? Recursul PSRM la unul din cele mai delicate subiecte politice din Republica Moldova trădează nu doar o firească disperare de a-și opri declinul după pierderea alegerilor prezidențiale. Calculul meschin al socialiștilor este să polarizeze și să destabilizeze societatea moldovenească, situație în care, după cum își imaginează ei, ar trece la conducerea uneia din cele două baricade ce ar rezulta astfel. 

Prima lor țintă politică este, evident, președinta Maia Sandu. Până acum aceasta a evitat cu obstinație temele geopolitice, preferând să joace cartea anticorupției și a justiției libere. Vulnerabili din punctul de vedere al integrității, socialiștii sunt conștienți că nu o pot contra pe Sandu decât dacă o atrag în dispute pe teme speculative și abia așteaptă ca aceasta să ia atitudine față de limba rusă pentru a o putea încadra în categoria naționaliștilor și a rusofobilor. Internaționalismul de factură sovietică e în continuare calul lor de bătaie și una din principalele lor muniții politice de intimidare a oponenților. 

De asemenea, prin inițiativa lor, Dodon și oamenii săi încearcă să se mențină în conștiința publică în calitate de „dealeri” oficiali ai Moscovei, singurii, ca și cum, mandatați să promoveze în Republica Moldova interesele „lumii ruse”. E, indirect, o provocare adresată lui Renato Usatîi, concurentul lor de pe stânga eșichierului. Din cauza lui Usatîi, care i-a sustras o parte din electorat, Dodon și-a subțiat șansele de a obține un nou mandat de președinte. Și tot Usatîi, în cazul unor alegeri parlamentare anticipate, ar putea crea o alianță în Parlament cu partidele pro-europene, care încă nu par capabile să-și asigure o majoritate fără a recurge la serviciile unui partid-balama. O asemenea perspectivă i-ar reduce simțitor posibilitățile lui Dodon de a se înșuruba într-o nouă formulă de guvernare, așa cum i-a reușit (de trei ori) în ultimul an.

Liderul PSRM mai speră ca prin această aventură legislativă să-și normalizeze relațiile cu tutorii săi din Federația Rusă, care cred că el n-a dat suficient randament câtă vreme a avut toată puterea în mâini. Pentru a rămâne în grațiile Moscovei, Dodon se vede nevoit să acționeze după cum i se dictează. Rămâne de văzut ce-i va ieși din această întreprindere riscantă care e un veritabil băț cu două capete. 

În 2002 Vladimir Voronin deținea în Parlament o majoritate constituțională de 71 de mandate și tot n-a reușit, sub presiunea străzii, să impună limba rusă în clasele primare din școli. Cât curaj au noii parteneri ai lui Dodon din Parlament să-și asume o asemenea luptă?