Maia Sandu față cu reacțiunea


Maia Sandu față cu reacțiunea

Victoria Maiei Sandu a propulsat Republica Moldova în prim-planul presei rusești, care a început să-i acorde spații largi în programele sale de știri și mai ales în talk-show-uri.

Agenda publică din Federația Rusă este dominată de subiecte externe, potrivit coordonatelor impuse de mașinăria sa de propagandă. O bună parte din publicul rus trăiește de mai mulți ani într-o lume virtuală în care au prioritate - față de actualitatea locală - naționaliștii ucraineni, o Europă decadentă și pe cale de dezintegrare, o Americă agresivă și nedemocratică și, bineînțeles, raidurile de succes ale avioanelor rusești în Siria. Unul din efectele urmărite și obținute de autoritățile rusești este acela de a se face uitată viața precară de acasă. Marginalizate mediatic, problemele cotidiene, tot mai mai presante într-o Rusie sufocată de sancțiunile occidentale, par mai suportabile.

E greu de spus dacă interesul rușilor pentru Republica Moldova a fost determinat de ascensiunea propriu-zisă a Maiei Sandu în cea mai importantă funcție din stat sau reacția lor se datorează înfrângerii oarecum neașteptate a favoritului lor, Igor Dodon. Acesta fiind prezentat de-a lungul ultimilor ani în presa de la Moscova drept o realizare solidă de politică externă a administrației de la Kremlin și un aliat de nădejde, opinia publică rusă a reținut, probabil, faptul că Republica Moldova este un caz închis, rezolvat. Dodon însuși a contribuit la crearea unei astfel de imagini la Moscova despre Republica Moldova, prezentându-se mai puternic decât este din punct de vedere politic și creând așteptări ireale, cum ar fi impunerea limbii ruse în școli sau dorința consolidată a elitelor moldovenești de a-și duce țara în Uniunea Euroasiatică.

Cu atât mai surprinzătoare a fost, din această cauză, victoria în alegerile prezidențiale din Republica Moldova a unui lider cu vederi occidentale. Se știe că la Moscova orientarea spre Vest a oricărui fost satelit sovietic este percepută ca un gest de neprietenie și chiar de trădare. Autoritățile de la Kremlin pretind că au dreptul să intermedieze relațiile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană sau cel puțin să asiste la înțelegerile lor bilaterale. În caz contrar aplică represalii, cum s-a întâmplat în urmă cu 7 ani după decizia Ucrainei și a Republicii Moldova de a se asocia politic și economic cu UE. Și dacă Republica Moldova a scăpat doar cu un nou embargo impus produselor sale agricole, Ucraina a trebuit să plătească pentru dreptul de a-și decide în mod suveran orientarea sa strategică cu părți importante din teritoriul său și cu vieți ale cetățenilor săi.

Acum, după ce moldovenii au avut îndrăzneala de a se orienta din nou spre Europa, după o scurtă orbecăire pe „calea a patra” a lui Plahotniuc și pe alte cărări care nu duceau nicăieri, jurnaliștii și politicienii ruși au revenit la tonul acuzativ de pe vremuri față de administrația care se conturează la Chișinău, pe care o bănuiesc că uneltește împotriva a ceea ce ei denumesc ca fiind interesele Federației Ruse în Republica Moldova. Nu lipsesc din acest registru temerile că Chișinăul va încerca să rezolve în mod „nediplomatic” chestiunea transnistreană, că va „româniza” forțat populația, va închide școlile rusești, sau că va ruina economia moldovenească prin supunerea acesteia intereselor occidentale.

S-a putut constata cu această ocazie că majoritatea acestor teze coincid cu cele declamate în ultimele săptămâni de Igor Dodon și de oamenii săi de încredere. Rămâne de ghicit dacă presa rusească s-a inspirat din falsurile cu care operează Dodon la Chișinău sau că, cel mai probabil, acestea sunt de proveniență rusească și fostul ocupant al funcției de președinte este doar o cutie de rezonanță a Moscovei.

Această atitudine dușmănoasă, inițiată încă înainte ca schimbarea declanșată de Maia Sandu să se extindă și la nivelul Parlamentului, este cu atât mai neînțeleasă, cu cât noua președintă de la Chișinău s-a arătat în campania electorală și imediat după anunțarea rezultatelor finale ale alegerilor, extrem de prudentă în raport cu chestiunea rusească. Sandu pare decisă să evite orice colizie cu forțele interne și externe care promovează interesele rusești în Republica Moldova, pentru a-și asigura o liniște măcar relativă din partea Moscovei, ca să nu-și afecteze agenda pro-europeană.

Răsfațați cu obediența de cea mai joasă speță pe care le-a arătat-o Igor Dodon, rușii vor încerca să-și mențină toate pozițiile obținute în Republica Moldova pe durata mandatului acestuia. Pentru orice eventualitate, oricât de conciliantă va fi în continuare Maia Sandu, ei vor încerca să întrețină, ca specialiști recunoscuți în domeniu, prin intermediul multiplelor lor instrumente mediatice și diplomatice, un atac continuu la adresa noii administrații de la Chișinău, pentru a nu-i lăsa prea mult spațiu de manevră pe cont propriu.

Prin acțiuni specifice de ordin preventiv ei fie o vor atrage pe Maia Sandu pe platforme false de discuții, ceea ce o va distrage de la adevăratele urgențe interne, fie o vor convinge să facă cedări suplimentare în favoarea Moscovei și a unităților sale din Republica Moldova, ceea ce îi va atrage, invariabil, contestări din partea electoratului care a votat pentru ea în speranța unui viitor european.

Problema Maiei Sandu în acest război de uzură este că ea nu va putea beneficia acasă de sprijinul direct al celor aproape 250 de mii de moldoveni de peste hotare care au mandatat-o de la distanță să facă transformări europene în Republica Moldova. Sprijinul lor moral poate fi neîndestulător în bătăliile care urmează, cu toate grupurile politice retrograde sau pur și simplu rivale de acasă.