Se adună morții la ușa cumplitului sistem medical de stat.
De ani întregi scriu despre acest lagăr de exterminare.
Sâmbătă, zece pacienți au ars de vii, ca-n Evul Mediu, în Spitalul Județean Neamț. Spitalul, pentru cine nu știe, este în subordinea Consiliului Județean. Managerul este numit de baronul PSD Ionel Arsene. Ultimul manager numit de Arsene a fost primar PNL, ANI l-a găsit incompatibil și a cerut demiterea sa din fruntea primăriei Roman, iar când a fost dat afară de la primărie s-a refugiat la PSD.
Drama de la Neamț ne-a șocat fiindcă au murit zece oameni. Dar mereu se petrec asemenea orori, doar că nu mor așa mulți dintr-o dată. Ați uitat de pacienta arsă pe masa de operație, la Spitalul Floreasca? Ați uitat de cei șase bebeluși uciși de incendiul de la maternitatea Giulești, în 2010? Și putem să continuăm cu zeci de exemple, inclusiv marii arși de la Colectiv, uciși de infecțiile nosocomiale din spitatele de stat din România.
Și? Nu se schimbă nimic. Nimic. De ce? Explicația este simplă: din sistemul medical de stat se scurg, anual, sute de milioane de euro. Banii ajung la clientela partidelor. Cu ei se “unge“ presa care sare în sus de fiecare dată când cineva încearcă să spargă sistemul mafiotizat.
Încercați un exercițiu de imaginație: ce s-ar fi întâmplat dacă ardeau de vii zece oameni internați la un spital privat? Antena 3 îi linșa, făcea spectacol, Raed Arafat era 24 de ore din 24 la televizor, înjurând “privații“. Iar conducerea spitalului era imediat arestată. După drama de la spitalul de stat Piatra Neamț, ce s-a petrecut? Mai nimic. A demisionat managerul. În presa mogulizată, scandalul a fost deja stins. Efectul stingerii scandalului? Presiunea publică dispare, mafia din sistem va încerca să oprească orice discuție despre o reformă.
De aceea, acum, le spun tuturor oamenilor de dreapta: nu mai fiți lași, începeți demolarea acestui sistem spitalicesc de stat! Acum, nu mai târziu.
Ce trebuie făcut:
Cel mai cumplit lucru care se poate întâmpla în aceste zile este să ne văităm steril, spunând că “toți“ suntem vinovați. Este fals! Sunt în România sute de mii de oameni onești care nu au dat șpagă, nu au luat șpagă și care s-au bătut cu Ciuma Roșie. Acum este răspunderea politicienilor să acționeze, să ia deciziile care stau în pixul lor. Știu, să spargi mafia din spitalele de stat este cumplit de dur, toți ne amintim de iarna lui 2012 când Raed Arafat a scos în lumea în stradă pentru a bloca reformele. Curaj! Acum vom vedea cine sunt politicienii de dreapta, curajoși, și unde-s lașii și corupții. Prea mulți oameni sunt uciși de acest sistem medical de stat, e prea mult!