Despre victorie și schimbare. Tare mă tem că sistemul ticăloșit se va replia acum în spatele Maiei Sandu


Despre victorie și schimbare. Tare mă tem că sistemul ticăloșit se va replia acum în spatele Maiei Sandu

Alegerea Maiei Sandu în funcția de președinte al Republicii Moldova arată clar faptul că vântul schimbării a bătut și la Chișinău. Însă nu este cazul să ne bucurăm prea repede. A pierdut doar Dodon. Acum lupta trebuie să se dea cu sistemul din spatele lui. Un sistem pe care Dodon l-a preluat de la Plahotniuc și l-a întărit cu numeroase conserve rusești postate în funcții-cheie. 

Tare mă tem că acest sistem se va replia acum, degrabă, în spatele Maiei Sandu. 

Dodon a reușit performanța inegalabilă să ajungă, într-un termen scurt, mai urât de populație decât Plahotniuc și Voronin la un loc. Comunistul Voronin, cel care l-a promovat în politică pe acest Dodon, fost ministru comunist, a avut două mandate de președinte.  

Un lucru să fie clar: această schimbare s-a făcut cu acordul tacit al Rusiei. Asta pentru că inclusiv Putin s-a săturat de Dodon. Bufonul se ducea de două ori pe lună la Moscova, să-și ia ”lumina”, dar Putin nu-l mai primea de ceva vremea, pasându-l vicepremierului Dmitry Kozak, personajul care a pus pe tapet așa-zisul Memorandum Kozak. De notat și că în perioada dodonică Putin n-a descins niciodată in corpore la Chișinău. 

Revenind, putem spune că avem de-a face cu o victorie de etapă. Însă lupta cu sistemul ticăloșit al statului rusofil trebuie să continue. Altminteri, victoria Maiei Sandu va fi fost în zadar. 

 

 

    

     

 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.