Zece persoane diagonsticate cu noul coronavirus și intubate au murit sâmbătă seară în incendiul produs la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Piatra Neamț. Alți zece pacienți sunt grav răniți, printre ei şi medicul de gardă, care a suferit arsuri grave în timp ce încerca să salveze din foc pacienţii intubaţi şi imobilizaţi la pat.
Incendiul a fost raportat la 112 în jurul orei 19 şi a afectat secţia de Terapie Intensivă de la Spitalul Judeţean Neamţ, aflată la etajul al doilea al clădirii, unde, potrivit jurnaliștilor locali, s-au efectuat în ultimele zile modificări importante pentru mărirea capacității acesteia pe fondul creșterii accelerate a cazurilor de COVID-19. Jurnalistul Ovidiu Rapanu a relatat pentru Realitatea Plus că decizia ar aparține actualului management care a mers mult pe improvizație și cârpeală, unele dintre echipamentele de oxigen fiind la mâna a doua.
În urmă cu doar două zile, dr. Silviu Verzea, directorul medical al Spitalului Județean PN, povestea într-un interviu despre închirierea a peste 60 de aparate, fiind în curs de instalare prizele necesare pentru acestea. (detalii AICI)
Este cel mai grav bilanț după tragedia de la Colectiv, iar Parchetul General a deschis o anchetă penală.
Marea majoritate a spitalelor din România sunt în curs de acreditare, iar directorul Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, Marius Filip, a declarat la Digi24 că existau o serie de nereguli la Spitalul Județean Piatra Neamț în ceea ce privește siguranța la incendii.
Managerul spitalului este, de la sfârșitul lunii octombrie, un personaj politic controversat, Lucian Micu, fost primar liberal al oraşului Roman. După ce i-a abandonat pe liberali și s-a uns întru pesedism, Micu a fost instalat în funcție de Ionel Arsene, baronul PSD care conduce Consiliul Județean Neamț.
Traseistul Micu nu a mai putut candida la alegerile locale după ce a fost declarat incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate.
Numirea lui Micu în funcţia de manager al Spitalului Judeţean Piatra Neamţ în baza unei decizii din 28 octombrie a lui Arsene are loc după ce la conducerea unităţii spitaliceşti s-au perindat nu mai puţin de opt manageri în zece luni, între care şi patronul unei firme de pompe funebre. Toate aceste numiri au avut loc într-o perioadă extrem de grea din cauza pandemiei de coronavirus.
Potrivit adevarul.ro, cu puţin timp înantea alegerilor locale de anul acesta, edilul PNL a fost demis din funcţie de către prefect după ce ANI şi, ulterior, două instanţe, au constatat că Micu este incompatibil. În tentativa de candida, el a trecut la PSD, dar o hotărâre judecătorească l-a scos definitiv din cursă. Iar pentru accederea în funcţia de manager s-a recurs la un tertip, fiind numit în funcţia de consilier juridic pentru câteva zile, în baza unei ordonanţe ce vizează angajările în perioada de urgenţă şi alertă.
Micu l-a înlocuit pe managerul Silviu Verzea, care a demisionat după ce presa a difuzat filmări şi poze în care se vede cum pacienţii erau ţinuţi cu orele în curtea spitalului, în aşteptarea testelor. În ultima perioadă, au existat nemulţumiri majore ale bolnavilor de COVID, care au acuzat calitatea execrabilă a mâncării, dar şi faptul că au fost lăsaţi să aştepte ore în şir rezultatele testelor în curtea spitalului, pe scaune, noaptea şi în frig. „Ştiu să fac administraţie, în sensul că pot să le confer celor din jurul meu condiţiile optime pentru a avea siguranţa că îşi pot face treaba cum pot ei mai bine. Acesta este primordialul meu scop “, scria, pe Facebook, Lucian Micu (foto jos).
La Spitalul Judeţean Neamţ, directorii numiţi fie de PSD, mai exat de Ionel Arsene, fie de PNL, în perioada stării de urgenţă, au avut mandate foarte scurte, chiar de câteva zile.
Până pe 18 decembrie 2019, director a fost economistul Codruţ Munteanu, de pe 19 decembrie 2019 până pe 17 martie 2020 chirurgul Alexandru Juncu, iar pe 17 martie a urmat Toader Mocanu, fost prefect şi senator de Neamţ.
Pe 3 aprilie, era desemnat doctorul Florin Apostoaie, fost director al Spitalului Târgu Neamţ, numit în locul lui Mocanu, care-şi dăduse demisia din motive de sănătate, iar pe 10 aprilie Apostoaie era revocat, funcţia revenindu-i epidemiologului Daniela Marcoci, care preciza că va fi director doar pe perioada stării de urgenţă.
Pe 17 mai, Marius Ghineţ era instalat ca manager al spitalului, demis după doar patru zile în urma relatărilor presei despre firma sa de pompe funebre. Ghineț a fost demis, pe 20 mai, de către Ionel Arsene. A urmat medicul Silviu Verzea, iar pe 28 octombrie Lucian Micu.