Fostul premier Mihai Tudose a declarat astăzi, pentru DCNews, că PSD va lua la alegerile parlamentare peste 35%, căci asta simte el "după ce se întâmplă în lumea reală".
"PSD va câştiga alegerile cu responsabilitate, cu peste 35 la sută, ca vot direct. Apoi, cu redistribuiri, că nu vor intra toţi copiii în Parlament, peste 40 probabil. Pe mama, Dumnezeu să o ierte, o chema Maria, nu Omida, deci nu sunt adevăratul fiu al Mamei Omida, dar cam pe aici simt eu după ce se întâmplă în lumea reală", a zis Mihai Tudose.
De asemenea, Tudose a spus că este încrezător că, în cazul în care PSD câştigă alegerile, atunci președintele Klaus Iohannis nu îl va desemna premier tot pe Ludovic Orban.
"Părerea mea personală este că dl preşedinte vrea să termine mandatul în picioare şi cu ceva mândrie pentru ce lasă în urmă. Iar dacă îşi conservă un Guvern PNL... nu vedeţi ce fac ei la guvernare?", a completat Mihai Tudose.
Un sondaj CURS privind alegerile parlamentare, dat ieri publicității de știripesurse, a prezentat o serie de date potrivit cărora PNL ar obține un scor de 32%, PSD 29%, în timp ce USRPLUS ar primi 16% din voturile cetățenilor. De asemena, PMP ar avea un scor de 7%, Pro România 6% și UDMR 5%.
Datele tehnice ale sondajului CURS:
– Universul de eșantionare: populaţia adultă rezidentă în România, în vârstă 18 ani şi peste
– Volumul eşantionului: 1067 respondenţi, votanţi în vârstă de 18 ani şi peste
– Tipul eșantionului: probabilist, multistadial, stratificat
– Marja maximă de eroare la nivelul întregului eșantion: +/-3% la un nivel de încredere de 95%
– Metoda de culegere a datelor: față-în-față, la domiciliul respondenților
– Validarea eșantionului: s-a realizat pe baza ultimelor date INS. Datele sunt neponderate
– Perioada de realizare: 1 – 10 noiembrie, 2020