Candidata pro-europeană din partea PAS la alegerile prezidențiale din Republica Moldova, Maia Sandu, a anunțat luni, 9 noiembrie, că nu va participa la dezbateri electorale cu Igor Dodon, actualul președinte susținut de Kremlin prin socialiștii de la Chișinău.
"Cu un asemenea personaj nu mai avem ce discuta. Să se bălăcească de unul singur în glodul în care a coborât. Singurele dezbateri pe care le mai poate avea sunt cele cu procurorii, despre actele de corupţie, schemele în care este implicat, trădarea de ţară, furturile şi vestita pungă. După alegerile prezidenţiale voi cere să fie anchetat pentru toate abuzurile pe care le-a comis", a zis Maia Sandu într-un briefing de presă.
Sandu spunea acum câteva zile că va accepta o singură dezbatere cu actualul președinte al Republicii Moldova în cadrul turului II al alegerilor prezidențiale. Între timp, Dodon a avut o serie de ieșiri mizerabile la adresa Diasporei. În primă instanță, Dodon a catalogat Diaspora drept "un electorat paralel".
Dodon, pe 2 noiembrie: "Diaspora Republicii Moldova este un electorat paralel, care se află în disonanță cu cetățenii, care locuiesc și muncesc aici, la ei acasă".
Ulterior, Dodon i-a acuzat pe basarabenii plecați peste hotare de fraudarea alegerilor. "Noi avem tot mai multe semnale că acolo s-a organizat transport, autobuze care au adus oamenii la secțiile de votare. Cei care acum încearcă să vorbească despre Transnistria că au adus oamenii, să se uite în ograda sa. Oare de la sute de km diaspora a venit așa pur și simplu să voteze pe condiții de pandemie?", a precizat Dodon la NTV, o televiziune de casă.