Franța a ținut școlile deschise până acum. Pentru că perioada de anul trecut, de învățământ on-line, a fost un eșec. Și pentru că ar fi dificil de plătit somajul parțial părinților, ca să stea cu ei acasă.
Dar acum nu se mai poate respecta protcolul sanitar. Sunt prea mulți elevi în fiecare clasă, la liceu. Rezultatul unei reforme impuse de minister, deși profesorii s-au opus. Sunt peste 30 de elevi în clasă, nu ai cum să respecți vreo distanță fizică. Supraaglomerarea claselor este de mulți ani denunțată, fără succes.
Soluția găsită acum este ca fiecare liceu să își adopte propriile măsuri. Fie ca anii de învățământ să vină prin rotație, fie ca elevii să vină doar jumătate din clasă, tot prin rotație. La noi s-a adoptat acest sistem. Jumătate din clasă vine jumătate de săptămână, apoi lucrează în autonmie. Săptămâna următoare grupurile schimbă zilele, căci jumătate înseamnă luni/marți/miercuri, respectiv joi/vineri.
O replica formidabilă a dat un coleg la acest anunț: în sfârșit vom avea clase cu un număr normal de elevi. 34 de ani de luptă sindicală nu am reușit să obțin asta. A fost nevoie de intervenția liliecilor, pangolinilor și vizonilor.
Noi să fim sănătoși și să ne păstrăm simțul umorului. Aveți grijă de voi, oameni buni!