A murit Ana Țuțuianu, o ființă ca pîinea lui Dumnezeu


A murit Ana Țuțuianu, o ființă ca pîinea lui Dumnezeu

Am cunoscut-o la Memorialul de la Sighet, la mijlocul anilor ’90: o femeie mărunțică, cu ochii scormonind într-una, pătrunzători, de o vitalitate debordantă, niciodată în același loc pentru prea multe minute. Asta o făcea să umple timpul și spațiul în care se afla, dar fără să o facă într-un mod agasant – ci dimpotrivă, instituind-o drept indispensabilă bunului mers al lucrurilor.

Ana, o perfectă cunoscătoare a limbii franceze, a fost cea care i-a servit drept traducător în România lui Stephane Courtois. M-a însoțit și pe mine, cînd am fost invitat de acesta la Paris, să susțin, alături de Vladimir Bukovski, o conferință la centrul condus de Stephane. Am păstrat cu Ana, de-a lungul anilor, o legătură constantă care s-a transformat pe nesimțite într-o profundă prietenie.

Am vorbit aproape săptămînal la telefon și ne-am întîlnit de cîte ori s-a putut. Mărunțică și extraordinar de vie, îmbrăcată cu o neglijență studiată care o apropia de generația ”flower power” cu care părea să se identifice, Ana a fost mai mult decît o prezență reconfortantă pentru mine, în discuțiile în care niciodată nu ne-am găsit pe poziții opuse. A fost o prietenă adevărată, o ființă extraordinar de vie a cărei moarte, neanuțată de nimic (numai cu două-trei săptămîni în urmă am vorbit la telefon și ne dădeam reciproc sfaturi în legătură cu pandemia), încît moartea ei mi-a intrat ca un corp străin în minte. 

Aștept să mă sune după această postare și să-mi spună că n-a murit ea, ci altcineva, cu același nume și să rîdem împreună de întîmplare. 

Moartea ei nu-și are loc nici în inima mea, nici în conștiință, e o idee pe care o refuz de-a dreptul și-mi pare un vis urît, din care mă voi trezi cîndva. Poate pentru a mă alătura ei, acolo unde e, la încă o cafea. 

Nu pot să spun adio, Ana. Nu vreau, mă opun, așa cum îmi spunea ea că trebuie să o fac, atunci cînd toată lumea părea că mi se pune de-a curmezișul. Așa că o ascult și acum...

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.