USR pune presiune pe PSD: referendumul "Fără Penali", odată cu parlamentarele


USR pune presiune pe PSD: referendumul "Fără Penali", odată cu parlamentarele

USR a transmis, joi, printr-un comunicat de presă, că senatorul USR Nicu Fălcoi, preşedintele Comisiei de Constituţionalitate, a trimis o nouă solicitare către Comisia Juridică a Senatului în care cere urgentarea procesului legislativ în cazul iniţiativei cetăţeneşti de revizuire a Constituţiei "Fără penali în funcţii publice". La rândul său, copreședintele USR-PLUS Dan Barna a făcut un apel către senatorii din toate partidele politice.

”«Fără Penali în funcţii publice» trebuie să devină realitate. Domnilor de la PSD şi  PNL şi, de fapt, din întregul Parlament, aţi susţinut în Camera Deputaţilor această iniţiativă, haideţi să o punem pe ordinea de zi, haideţi să facem referendumul odată cu alegerile şi să închidem odată această traumă a societăţii şi să rezolvăm iniţiativa unui milion de cetăţeni români. Să rezolvăm iniţiativa unei generaţii care vrea ca în România să nu mai avem această tară morală. Fără Penali în funcţii publice trebuie să devină literă în Constituţie. La alegerile următoare din decembrie putem să transformăm acest lucru în realitate. Mai avem câteva zile, haideţi să o punem pe ordinea de zi a Senatului, haideţi să o votăm, haideţi să închidem povestea penalilor în politica românească”, a transmis Barna.

USR a precizat că iniţiativa trebuie votată între 9-12 noiembrie pentru ca referendumul să fie organizat odată cu alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020. "În actualul context pandemic, USR PLUS susţine organizarea referendumului odată cu alegerile parlamentare din 6 decembrie", a mai transmis USR. Iniţiativa a fost semnată de peste 1 milion de români şi din septembrie 2018 se află în Parlament. (sursa: news.ro)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.