Corneliu Coposu: un martir și un mit

În marea Lui bunătate, Dumnezeu mi-a deschis porți de lumină către oameni-lumină. Oameni a căror simplă prezență purifică locul, îl curăță de necurățeniile cuibărite în sălașurile întunecate, fără orizont, fără credință. 

Corneliu Coposu a fost un om-lumină. Și a rămas, pentru că spiritul lui dăinuie. De câte ori l-am întâlnit, în ambianța unor mulțimi, la mitingurile anilor ꞌ90, la reședința din strada Mămulari, în biroul său de la sediul PNȚCD, sau la diverse evenimente publice, am simțit efectul de permanentă exorcizare pe care-l emana. Puterea cu care și-a luminat celulele în care a fost întemnițat de comuniști 17 ani, la MAI Bucureşti, Malmaison, Piteşti, Văcăreşti, Craiova, Jilava, Capu Midia, Bragadiru, Popeşti-Leordeni, Rahova, Gherla, Aiud, Râmnicu-Sărat și apoi cei doi ani de deportare în Bărăgan, la Rubla. Hrana divină căreia i s-a încredințat a învins abominabilele atrocități administrate. 

Cu câteva luni înaintea plecării la cele veșnice, de 10 Mai, cu ocazia lansării casetei cu primele mele interviuri cu Regele Mihai, într-o teribilă înghesuială la sediul UNITER, l-am întrebat dacă a avut conștiința misiunii încredințate. A dat de două ori din cap și, pe când se pregătea să-mi răspundă, a fost asaltat de mai multe doamne care-i solicitau autograf. Am avut atunci o explozie de bucurie interioară trăind realitatea unui om care umplea spațiul dintre el și semenii lui cu credință, multă bunătate, verticalitate morală, curaj, putere de sacrificiu și iubire. Calități care apropie, dar care, mai ales, despart. Pentru că acest om nu reprezintă regula, el este excepția, modelul. Corneliu Coposu a fost un astfel de om. Un martir și un mit. 

Percepția unei asemenea ființe, într-o lume desfigurată de violență și de pragmatism vulgar, se dovedește imposibilă. Cum să existe cineva dezinteresat de funcții și de onoruri publice și, mai ales, de obținerea unei averi?! Într-o țară bombardată cu false valori, condusă de copiii foștilor săi torționari și turnători, spiritul lui Corneliu Coposu distanțează mai mult decât atrage. Venerat de fideli (prea puțini) și recunoscut de adversari (prea mulți), Seniorul este considerat un exemplu de admirat, dar nu și de urmat. Câte legăminte nu s-au făcut la căpătâiul lui Corneliu Coposu? Câți oameni politici legitimați de Senior și-au ținut făgăduiala acelor clipe?! Zero.

În imensul cortegiu care-l însoțea în noiembrie 1995, un bătrân din Ardeal, cu lacrimile înghețate pe obraji, spunea: ”N-a avut în el nici un strop de ticăloșie... Cum să câștige în politică?... A fost un Sfânt. Sfinții au puterea de la Dumnezeu!”

Veșnică pomenire! 

(Textul face parte din proiectul Fundației Corneliu Coposu desfășurat pe pagina de Facebook a fundației și pe pagina domnului Ion-Andrei Gherasim, președintele executiv al fundației, cu prilejul împlinirii unui sfert de veac de când Seniorul Corneliu Coposu nu mai este printre noi. Cine uită nu merită)