Puțini sunt cei care mai cred că Joe Biden este în deplinătatea facultăților sale fizice și psihice, apt 100% pentru un mandat dificil cum se anunță cel de la Casa Albă, pe fondul pandemiei prost gestionate de administrația Trump, al tulburărilor sociale, economice etc. După o campanie electorală în care mintea i-a jucat adesea feste, ajungând chiar să-și confunde una din nepoate cu Beau, fiul său răpus de cancer în 2015, Biden este considerat de critici, dar și de o parte importantă din susținători, doar bun de ținut în vitrină, adevăratul lider urmând să fie, de fapt, „tenebroasa” vicepreședintă democrată Kamala Harris.
Epoch Times a relatat la detaliu legăturile lui Harris cu ideologia care țărilor din Europa de Est le dă fiori reci - comunismul - o adevărat tradiție în familia sau cercul intim al politicienei democrate (părinții, iubiții care i-au propulsat cariera, amicii apropiați au fost cu toții simpatizanți sau membri ai unor grupări sau organizații comuniste).
Trump o descria recent pe Harris drept „o comunistă, mai de stânga decât Bernie Sanders”, fără a explica însă pe ce își bazează această afirmație. Potrivit Epoch Times există însă numeroase dovezi în sensul celor spuse de Trump.
Părinţii Kamalei Harris, mama ei Shyamala Gopalan, cercetător indian în domeniul cancerului, şi Donald Harris, economist jamaican, erau amândoi de stânga.
La începutul anilor 1960, cuplul era activ în cadrul Asociaţiei Afro-Americane din Berkeley.
Potrivit unui fost membru, Aubrey LaBrie, „Fidel Castro şi Che Guevara erau eroii unora dintre noi. ... Vorbeam despre musulmanii negri, despre mişcările de eliberare din Africa, despre toate”.
Liderul grupului, Donald Warden, era mentorul a doi tineri membri ai Asociaţiei Afro-Americane, Huey Newton şi Bobby Seale. Cei doi urmau să fondeze Partidul Black Panther (Pantera Neagră) în 1966. Panterele Negre aveau o ideologie maoistă şi sprijineau activ China comunistă. Astăzi, ei sunt modelele mişcării Black Lives Matter.
Ani mai târziu, Warden (pe atunci cunoscut sub numele de Khalid al-Mansour) avea să-l sprijine pe Barack Obama să intre la Facultatea de Drept din Harvard.
În 1975, tatăl Kamalei, Donald Harris, a fost recrutat la Departamentul de economie al Universităţii Stanford, fiind un marxist recunoscut.
Iubit pro-comunist. După ce a studiat la Universitatea Howard, Kamala Harris s-a întors în Bay Area (San Francisco) pentru a-şi lansa cariera juridică. Harris, la vremea respectivă în vârstă de treizeci de ani, a avut o relaţie romantică ce a generat controverse cu Willie Brown, la momentul acela în vârstă de 60 de ani. Brown era un democrat din California care a devenit imediat după aceea primarul oraşului San Francisco.
Brown a propulsat cariera Kamalei Harris spre câteva funcţii de conducere, care i-au adus acesteia aproximativ 400.000 USD pe parcursul a 5 ani, potrivit San Francisco Weekly.
Brown era un simpatizant comunist înrăit. Fusese ales pentru prima dată în funcţii publice cu ajutorul Partidului Comunist din SUA. Fusese finanţat de Dr. Carlton Goodlett, proprietar de ziar comunist, deţinător al Premiului Lenin, acordat de regimul sovietic.
La câţiva ani după relaţia sa cu Harris, Brown încă sponsoriza în mod deschis strângerile de fonduri ale Partidului Comunist din Bay Area, deşi la vremea respectivă era primar în San Francisco.
Astăzi, Brown este considerat pe scară largă drept unul dintre cei mai buni prieteni ai Partidului Comunist Chinez din Bay Area.
În timp ce exercita funcţia de procuror al districtului San Francisco, Kamala Harris era mentorul unei tinere activiste din San Francisco pe nume Lateefah Simon. După ce a angajat-o şi a ajutat-o să treacă prin facultate, Harris a prezentat-o pe tânăra sa prietenă multor oameni influenți din San Francisco. Astăzi, Simon este președinte al Fundaţiei Akonadi, de stânga, şi prezidează Consiliul de administrație al companiei de transport public din Bay Area (BART).
Când Harris a întâlnit-o pentru prima oară pe Lateefah Simon, aceasta avea un loc în Consiliul de administraţie al Centrului de Sprijin al Tinerilor din Oakland. Toţi ceilalţi membri ai consiliului - Harmony Goldberg, Adam Gold, Cindy Wiesner şi viitorul ţar al proiectului Green Jobs al lui Barack Obama - Van Jones - erau membri ai grupului maoist Standing Toghether to Organize a Revolutionary Movement (Împreună Pentru Organizarea unei Mişcări Revoluţionare, STORM).
Gold este astăzi membru al organizaţiei Rădăcini de Stânga - LeftRoots - un grup afiliat la principalul partid comunist pro-China, Drumul Eliberării - Liberation Road.
Lateefah Simon este cea mai bună prietenă a unui alt membru al LeftRoots, fondatoarea organizaţiei Black Lives Matter, Alicia Garza.
Kamala Harris susţine în mod deschis grupul Black Lives Matter şi menţine contacte strânse cu Lateefah Simon şi Alicia Garza. La rândul ei, Alicia Garza este prietenă veche şi asociată a tovarăşului lui Alex Tom, de la LeftRoots - cunoscut pentru legăturile sale strânse cu organizaţia radicală chineză Asociaţia Progresistă Chineză şi cu Consulatul Chinez din San Francisco.
De asemenea, soțul Kamalei Harris, Doug Emhoff, lucrează pentru firma de avocatură DLA Piper, care „se mândreşte cu aproape 30 de ani de experienţă în China şi cu peste 140 de avocaţi dedicaţi filialei sale „China Investment Services”, potrivit National Pulse. Legăturile democratei Harris cu comunismul pot fi citite integral AICI.
În urmă cu două zile, un tweet publicat de Harris despre diferențele uriașe dintre „egalitate și echitate” stârnea dezbateri aprinse pe tema expusă mai sus: agenda comunistă a lui Harris. Clipul distribuit de Harris vorbea despre faptul că nevoile unora dintre oameni sunt mai mari decât ale altora iar aceștia ar trebui să primească automat mai mult pentru ca startul să fie „egal”. În vreme ce unii au apreciat că mesajul este despre ajutorarea celor defavorizați, alții l-au catalogat drept marxist.
Contestatarii lui Harris invocă, de asemenea, și decizia primăriței democrate din San Francisco de a implementa un program de susținere a natalității (The Abundant Birth Project), dar numai pentru femeile de culoare și pentru cele cu rădăcini în insulele din Pacific, susținând că programul de guvernare Biden-Harris conține numeroase astfel de discriminări.