Profesorul Dragoș Paul Aligică: Bogdan Olteanu și nașul Tăriceanu, niște sociopați, două dintre cele mai toxice personaje ale tranziției. ”Nu am văzut în viața mea o concentrare mai mare de sociopați funcționali sub acoperire, ca la TNL-ul din anii ꞌ90 și 2000”

Profesorul Dragoș Paul Aligică – doctor în științe politice, în economie și în sociologie, unul dintre cei mai importanți autori conservatori autohtoni – amintește că Bogdan Olteanu (recent condamnat la 5 ani de închisoare cu executare) și nașul său Călin Popescu-Tăriceanu concurează în mod cert la un loc pe podiumul celor mai toxice personaje ale tranziției. 

”Nu am văzut în viața mea o concentrare mai mare de sociopați funcționali sub acoperire, ca la TNL-ul din anii ꞌ90 și 2000”, mărturisește profesorul. 

Vă prezentăm explicațiile lui Dragoș Paul Aligică: 

În anii ꞌ90 au existat două mari entități care au incapacitat și deraiat liberalismul în România prin incapacitarea și deraierea cu sistem a PNL: Gruparea Patriciu secondat de Tăriceanu și așa-numita organizație de tineret a PNL.

Verificați numele aparținând acesteia din urmă și veți vedea acum o superbă listă de infractori dovediți – foști, actuali și potențiali deținuți de drept comun – ce au trecut însă prin cele mai influente și bănoase poziții ale statului român, până să ajungă în vizorul justiției.

(Pentru mine este și acum un motiv de mirare precum și un semn că totuși România a progresat, faptul că aceste feroce și abile tinere hiene ale tranziției au fost până la urma în mare majoritate neutralizate de sistemul de justiție și de organele statului român. Cunoscându-i personal pe mulți, cu abilitățile lor amorale și patologice, nu credeam asta posibil. Nu am văzut în viața mea o concentrare mai mare de sociopați funcționali sub acoperire, ca la TNL-ul din anii ꞌ90 și 2000).

În fine, de ce spun toate astea? Pentru că acest Olteanu era unul din capii acestei grupări de paraziți ai tranziției, cocoțat în tot felul de funcții publice, când la Cameră, când la BNR, când la PNL sau unde îl mai mânau interesele patologice de arivism și argirofilie: alături de nașul său, Tăriceanu, concurează în mod cert la un loc pe podiumul celor mai toxice personaje ale tranziției...

Dacă e să o luăm însă după toate standardele tipului uman din care face parte personajul, totuși este un om realizat, nu? Iată: viața publică – pe care cu atâta generozitate a pus-o în slujba liberalismului – i s-a încheiat la probabil nici 50 de ani. A reușit totul. A fost totul. A fost sus, a fost adulat, a fost puternic, a avut statut, a avut (și va mai avea bani). Nu?! E o poveste de succes… 

Se va retrage acum în înțelepciune în viața privată, cu punga plină. 5 cu executare, face 3… El, el: Omul. Liber și realizat, are acum în față o viață privată. Fără îndoială definită de aceleași principii ale competenței, virtuții și onestității cu sine însuși și cu cei din jur, pe care s-a bazat în viața publică…

El e: Modelul. Un om realizat….

O să mă întrebați: Bine, dar el îți dă seama de chestia asta pe care noi o identificăm aici într-o tristă notă ironică?!

Habar nu am…

Ce e de fapt în mintea și sufletul unuia ca ăsta, odată adus de viață în acest punct?! E o tragedie, e o dramă , e o comedie, e o fabulă, viața unuia ca ăsta?

Toate. Adunate și amestecate.

Putea să fie altfel?

Desigur. Din punctul lui de vedere, evident că se gândește cum ar fi fost să NU fi fost prins. Și cât de nedrept este că i s-a întâmplat tocmai LUI.

Dar mă întorc către voi și vă întreb: Să zicem că nu ar fi fost prins. Și ar fi reușit să își continue butaforia public-lucrativă… 

ASTA (sau o variație pe tema asta) e ce vrem de la viețile nostre?! Asta vrem să vedem în urmă când ajunși la sfârșit de drum, privim în urmă?!

Nu știu...

Iată o întrebare deschisă nu doar pentru noi dar și pentru ceilalți, din alte generații care urmăresc aici dialogul nostru privat, devoalat public acum pentru câteva minute…”.