Jurnalistă revoltată de pedeapsa primită de Bogdan Olteanu. „Doar cinci ani de pușcărie pentru o șpagă de un milion de euro! Bătaie de joc”/Cum a scăpat Tăriceanu de urmărirea penală, pentru aceeași faptă, la doar o lună după revocarea lui KOVESI din fruntea DNA


Jurnalistă revoltată de pedeapsa primită de Bogdan Olteanu. „Doar cinci ani de pușcărie pentru o șpagă de un milion de euro! Bătaie de joc”/Cum a scăpat Tăriceanu de urmărirea penală, pentru aceeași faptă, la doar o lună după revocarea lui KOVESI din fruntea DNA

La scurtă vreme după pronunțarea sentinței de condamnare la cinci ani de închisoare cu executare, fostul politician liberal Bogdan Olteanu, finul lui Călin Popescu Tăriceanu și fost viceguvernator al BNR, s-a predat la sediul IPJ Dâmbovița de unde a fost transferat la penitenciarul Mărgineni, județul Dâmbovița. Prin sentința pronunțată, joi, de Curtea de Apel, lui Olteanu i-a fost redusă practic, cu doi ani, pedeapsa primită în primă instanță la Tribunalul București. 

Din pedeapsă se va scădea și perioada pe care infractorul Olteanu a petrecut-o în arest preventiv sau la domiciliu, între 29 iulie și 20 octombrie 2016 Judecătorii de la CA au menținut decizia de confiscare a sumei de un milion de euro de la fostul viceguvernator al Băncii Naționale a României, reprezentând suma traficată.

Într-un alt dosar deschis la DNA (și clasat aproape inexplicabil ulterior), Vîntu îl acuza pe Tăriceanu de luare de mită în cazul numirii lui Liviu Mihaiu în funcția de guvernator al Deltei Dunării. Decizia de clasare a fost luată în august 2018, practic la o lună după plecarea forțată a fostei șefe a DNA, Laura Codruța Kovesi, din fruntea instituției, dar până în aprilie 2019 când g4media.ro s-a interesat direct despre soarta dosarului, nu s-a știut nimic public despre acest lucru. DETALII AICI despre răspunsul halucinant transmis de DNA.

Dosarul lui Tăriceanu era disjuns din dosarul fostului președinte al Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu. Vîntu acuza că le-ar fi dat ambilor câte un million de euro.

În condițiile în care DNA a solicitat zece ani de închisoare, decizia Curții de Apel a nemulțumit-o profund pe jurnalista de investigații Ondine Gherguț care a comentat dur situația lui Olteanu într-o postare pe Facebook: „Doar 5 ani de pușcărie pentru o șpagă de un milion de euro! Bătaia de joc e a judecătorilor de la Curtea de Apel București, care au dat sentința definitivă! Procurorul anticorupție a cerut 10 ani de pușcărie. Nu știu cât a contat faptul că inculpatul era Bogdan Olteanu, odraslă de cominternist, membru al unei puternice rețele de politicieni - protectori de mafioți. Șpaga era dată de Sorin Ovidiu Vîntu, care la un moment dat avea ca slujbași peste 200 de foști ofițeri de Securitate, serviciul secret al dictatorului Ceaușescu și al partidului comunist”. 

Bogdan Olteanu a fost trimis în judecată în 18 octombrie 2016, pentru trafic de influență, fiind acuzat că în 2008, când era președinte al Camerei Deputaților, a primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro și sprijin electoral constând în servicii de marketing și consultanță, în schimbul intervențiilor la premierul de la acea dată, Călin Popescu Tăriceanu, pentru numirea lui Liviu Mihaiu în funcția de guvernator al Deltei Dunării.

Banii de la Sorin Ovidiu Vîntu au ajuns printr-un intermediar la Bogdan Olteanu, fiind dați în biroul acestuia din PNL, au arătat procurorii în rechizitoriu. Transferul banilor ceruți de Bogdan Olteanu ar fi fost făcut dintr-un cont bancar deschis în Cipru și într-unul din Bulgaria, deschis de o firma înregistrată în Delaware, Statele Unite. Din contul din Bulgaria, banii au fost retrași în numerar în trei tranșe, în 28-30 octombrie 2008, au mai stabilit procurorii, scrie publicația ziare.com. 

„M-am decis să finanțez un partid politic care, din toate sondajele, urma să vină la putere, pentru a obține sprijin în această luptă. Numirea guvernatorului Deltei era un prim pas în acest sens. Afirmația procurorului din cadrul discuției cu mine (din timpul urmăririi penale – n.r.), conform căreia mi-am pus guvernator în Deltă ca să semneze tot felul de autorizații pentru dezvoltarea afacerilor mele în Deltă este în mod grosolan falsă! (...) Presupunând, totuși, că aș fi avut nevoie de o autorizație emisă de guvernatorul Deltei, era mult mai simplu să o cumpăr cu 10.000-15.000 de dolari, decât să finanțez cu milioane o campanie electorală”, le declara Sorin Ovidiu Vîntu procurorilor prin 2018. 

Anterior, în timpul confruntării de la DNA cu Bogdan Olteanu, Vîntu declarase: „I-am spus lui Olteanu că sunt dispus să finanţez campania electorală atât a lui, cât şi a PNL. Domnul Olteanu mi-a spus că trebuie să-i dau un milion de euro pentru sine şi un alt milion pentru domnul Tăriceanu. Eu am prezumat că milionul pentru Bogdan Olteanu se referă la campania electorală a sa şi a filialei Bucureşti, iar milionul pentru domnul Tăriceanu se referă la campania PNL la nivel central”.

Întrebat dacă știa, în vara lui 2008, că Liviu Mihaiu este într-o relație de prietenie cu Călin Popescu Tăriceanu din 1990, omul de afaceri a răspuns: „Evident că știam”.

La dosar există declarații de martor date de Liviu Mihaiu și Călin Popescu Tăriceanu.

Mihaiu a arătat, în declarația să, că nu a știut că Sorin Ovidiu Vîntu a dat bani pentru că el să ocupe postul de guvernator al Deltei Dunării și că a auzit ulterior acest lucru de la persoane pe care nu și le mai aduce aminte.

“La scurt timp după ieșirea din mandatul de guvernator am aflat că Vîntu a dat bani pentru că eu să fiu numit guvernator al Deltei Dunării. Nu știu cui și nu știu ce suma, nu am participat la astfel de discuții. Eu am aflat de faptul că Vîntu a dat bani de la mai multe persoane. În momentul în care îmi voi aminti numele acestora, voi reveni cu o completare de declarație”, le-a spus Liviu Mihaiu procurorilor când a fost audiat la DNA.

Liviu Mihaiu le-a mai declarat procurorilor despre întâlnirea sa cu fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, de care depindea numirea în funcția de guvernator.

”Îmi amintesc că am fost chemat la Guvern înainte de numirea mea, unde m-am întâlnit cu premierul Tăriceanu, care mi-a zis că lucrurile s-au aranjat și că voi fi numit. Având în vedere că Vîntu era megaloman, nu credeam tot ce spunea”, a arătat Mihaiu în declarația de martor.

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a susținut la DNA că l-a numit pe Liviu Mihaiu guvernator al Deltei Dunării deoarece partidul a decis să manifeste deschidere către oameni din afară spectrului politic și că nu-și aduce aminte cine i l-a propus pe Mihaiu pentru această funcție.

“Îl știu pe Liviu Mihaiu din 1990 și am rămas cu acesta în relații bune. În 2008, am avut discuții în partid pentru deschidere mai mare către personalități din sfera vieții publice. În acest context, am discutat cu Liviu Mihaiu despre posibilitatea numirii sale în funcția de guvernator. Cred că am avut mai multe discuții cu Liviu Mihaiu, bănuiesc că la sediul guvernului. Nu îmi aduc aminte dacă Bogdan Olteanu a avut vreun rol în această numire. Nu pot confirmă sau infirmă dacă ideea numirii i-a aparținut lui Mihaiu, având în vedere că în acea perioada s-au făcut zeci de numiri”, a susținut în declarația dată la DNA Călin Popescu Tăriceanu.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.