Erdogan apasă pedala în războiul declarațiilor cu Macron și Franța. O campanie hibridă ce amenință să degenereze

Războiul de zilele astea dintre Erdogan și Macron a trecut rapid de la declarații dure la apeluri la embargou din partea lui Erdogan și a întregii lumi islamice care gravitează în jurul său, și pare să meargă chiar mai departe, către zone din ce în ce mai periculoase. 

Asta a venit după ce Turcia a trebuit să suporte, începând de anul trecut, presiunea marinei militare a Franței în Marea Mediterană, ceea ce a făcut Ankara să fie ceva mai reținută în campania de acaparare de zone din mare care nu-i aparțin și a dat mai mult curaj Greciei să răspundă corespunzător agresivității turcilor. 

Atacurile insistente ale lui Erdogan lansate împotriva Franței, luna aceasta, ar fi, spun suporterii președintelui turc, replici la politica laică a republicii și la declarațiile președintelui Macron referitoare la islam, dar, în realitate, sunt o contraofensivă hibridă în care se folosește la scară largă arsenalul islamului politic cultivat ani de zile de președintele turc și folosit cu cinism atunci când interesele Ankarei neootomane o cer. 

Erdogan se arată acum scandalizat de ofensele aduse de Paris musulmanilor francezi, dar întoarce spatele milioanelor de uiguri din lagărele Chinei, închiși doar pentru că sunt musulmani. Dubla măsură a lui Erdogan nu pare să conteze nici pentru susținătorii lui Erdogan din Turcia ori din rețelele islamice controlate de la Ankara în Occident și Asia, nici pentru cei din alte țări care îi sunt datori din varii motive. 

Ofensiva actuală împotriva Franței a dost declanșată la începutul lunii, imediat după ce președintele Macron a vorbit, într-o conferință televizată, despre criza islamului din toată lumea, făcând referire, în special, la țările occidentale unde musulmanii extremiști își țin adepții captivi la limita societății, într-o lume paralelă, ostilă valorilor occidentale. 

De la Ankara, Erdogan a replicat că președintele francez își manifestă astfel lipsa de respect față de islam și o face într-o circumstanță agravantă, în opinia sa – într-un loc unde musulmanii sunt majoritari, în suburbia Les Mureaux din Paris (sursa: https://www.trtworld.com/turkey/erdogan-macron-s-remarks-on-islam-clear-provocation-40339)

Odată dat semnalul de la Ankara, presa turcă a început să anunțe proteste ale musulmanilor din toată lumea, indignați de declarațiile președintelui francez, proteste văzute însă mai mult de ziariștii Ankarei. 

Lui Erdogan i-au urmat imediat și cei care îi sunt datori sau sunt cumva legați de el, cum este premierul Pakistanului, Imran Khan, care s-a arătat la rândul său indignat de ceea ce ar fi o mare ofensă adusă islamului de președintele francez. 

Firește, premierul Pakistanului este alt politician care nu are nimic de zis împotriva Chinei, care menține în lagăre, pe lângă milioanele de uiguri, și mii de pakistanezi din zonele de graniță, închiși tot doar pentru vina de a fi musulmani. 

După uciderea profesorului Samuel Paty, răspunsul societății franceze împotriva extremismului, atât cât a fost de anemic, a fost prezentat de rețeaua din jurul lui Erdogan ca o altă manifestare clară a islamofobiei, căreia lumea islamică trebuie să îi răspundă cât se poate de sever.

Proiectarea caricaturilor din Charlie Hebdo, care i-au atras moartea lui Samuel Paty, a fost numită de oficialii turci o campanie de intimidare și demonizare a musulmanilor comparabilă cu cea dusă împotriva evreilor în perioada interbelică, în mai multe țări europene, dar abia jignirea președintelui francez de către Erdogan a fost ultima picătură suportată de Paris, care și-a retras luni ambasadorul de la Ankara. 

Oamenii lui Erdogan nu par deloc afectați de apelurile lansate de la Bruxelles pentru revenirea Turciei la o conduită politică reținută, decentă, și lucrează intensiv la crearea unui val de indignare împotriva Franței, chemând la boicotarea tuturor produselor franceze, ceea e destul de complicat de realizat în condițiile în care multe produse franceze sunt fabricate în state musulmane, iar boicotarea acestor produse ar înseamna și boicotarea producției de bunuri din țări care au nevoie ca de aer de investițiile franceze. 

Oricum, deocamdată la chemările Ankarei de pedepsire a Franței au răspuns doar Pakistanul, oamenii Frăției Musulmane din Egipt, organizații din Nordul Siriei și din Palestina. 

E adevărat că, în paralel cu agitația făcută de Ankara, au fost emise declarații de nemulțumire și din partea altor țări musulmane, cum e Arabia Saudită și Kuweit, unde s-a și trecut la boicotarea produselor franceze imediat ce au fost proiectate pe clădirile publice franceze caricaturile din Charlie Hebdo, dar fără furia și chemarea la jihad pe care le afișează Ankara. 

E greu de estimat cât de departe va merge Erdogan cu această ofensivă împotriva Franței, dar e clar că, mai devreme sau mai târziu, președintele turc va trebui pus la punct, pentru a opri Turcia să devină o țară periculoasă nu numai pentru țările din jur, ci și pentru toată Europa. Ceea ce ar fi o catastrofă și pentru turci.