Fost europarlamentar și candidat la Cotroceni, actorul Mircea Diaconu a anunțat că tura asta nu mai vizează nicio funcție publică, dar susține un nou partid înființat de un „grup de tineri pe care i-am remarcat cu câţiva ani în urmă făcând nişte marşuri absolut romantice între Chişinău şi Bucureşti”. Este vorba de Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), partidul înființat de provocatorul de pe Valea Uzului, George Simion, care, în plină pandemie, a scos sute de oameni în stradă, a ocupat Piața Victoriei și a mărșăluit cu ei pe străzile Bucureștiului, fiind amendat și pozând în victimă a „regimului”.
"Nu candidez acum la nimic, dar susţin cât pot de tare un grup de tineri pe care i-am remarcat cu câţiva ani în urmă făcând nişte marşuri absolut romantice între Chişinău şi Bucureşti. (...) Acum am ajuns într-un punct care se numeşte marele proiect al românilor. Cel mai mare proiect al românilor a fost proiectul Unirii. Au trecut sute de ani pentru asta. Din păcate, senzaţia mea este, cu durere o spun, că din sută în sută de ani trebuie să ne reunim ca să punem din nou pe masă acest proiect mare. Cu suferinţă spun că marea clasă politică, oricare ar fi ea, şi nu zic stânga - dreapta, pentru că e o varză doctrinară de nedescris, ci marea clasa politică pune pe masa publică proiecte mici, nimicuri", a precizat Diaconu, miercuri, declarându-se dezamăgit de actuala clasă politică.
"S-a ajuns că, nici pe vremea lui Ceauşescu, carnetul de partid nu era atât de important ca astăzi. Şi director la grădiniţă ca să fii trebuie să-ţi dea partidul "un ceva". Este ridicol, este jenant, penibil. (...) Mă doare adânc că România, ţara noastră, nu mai are niciun control asupra resurselor, ceea ce este nepermis. Deci, un alt treilea proiect este controlul asupra resurselor", a adăugat actorul în vârstă de 70 de ani.
Mircea Diaconu a obținut 7% la alegerile europarlamentare din 2014 și 10% la cele prezidențiale din 2019, în ambele în calitate de independent, fiind însă puternic susținut de Antena 3 în demersul său politic.