În administrația președintelui rus, Vladimir Putin, există un așa-numit „departament moldovenesc”, condus de un colonel din cadrul serviciilor secrete rusești, Igor Maslov.
Această structură de care se ocupă generalul FSB Vladimir Cernov, șeful departamentului prezidențial pentru relațiile regionale și culturale cu țările străine, include o întreagă rețea de agenți care strânge informații despre politicieni, șefi de instituții sau reprezentanți ai societății civile din R. Moldova, se implică în organizarea de evenimente și trasează principalele teze de care trebuie să se conducă factorii de decizie de la Chișinău loiali Moscovei.
Mai mult, o investigație realizată de Centrul „Dossie” și RISE Moldova arată că președintele Igor Dodon colabora cu serviciile rusești încă de când era în Partidul Comuniștilor, iar în prezent își coordonează cu FSB-ul până și discursurile pe care urmează să le rostească, inclusiv de la tribune internaționale, din numele R. Moldova.
„În februarie 2019, cu trei zile înainte de discursul său de la Conferința de securitate de la München, Dodon, prin ambasadorul rus în Moldova Oleg Vasnetsov, i-a transmis generalului Cernov textul discursului său și prezentarea proiectului „Pachetul mare pentru Moldova” - un set de măsuri care vizează soluționarea conflictului din Transnistria și dezvoltarea cooperării simultane a țării cu Occidentul și Rusia. Dragă Vladimir Alexandrovici (Cernov - n.r.), trimitem mesajele primite astăzi pe 12 februarie de la președintele Republicii Moldova I.N. Dodon care vor sta la baza discursului său la conferința de la Munchen despre politica de securitate din 15-17 februarie a acestui an ", a raportat ambasadorul Vasnetsov. Promovez principiul unei politici externe echilibrate. Menținem relații cu Europa, acordurile pe care le-am semnat, dezvoltăm aceste acorduri, dar restabilim relațiile cu Rusia, nu promovăm acțiuni antiruse sau antieuropene, sau antiamericane, a spus Igor Dodon la München trei zile mai târziu”, cităm din investigația Centrului „Dossie”.
O altă scurgere de informație se referă la caracteristica lui Igor Dodon ajunsă pe masa generalului Vladimir Cernov:
„În cercurile politice din Moldova, I. Dodon se bucură de reputația unui politician de încredere care își pune interesele și ambițiile personale mai presus de orice. Potrivit WikiLeaks, candidând de la PCRM pentru alegerile anticipate din iulie 2009, el l-a informat pe ambasadorul SUA în Moldova cu privire la planurile de a părăsi această formație politică după alegeri și de a crea un nou partid de centru-stânga care să se poată uni cu alte forțe necomuniste pentru a alege președintele țării”.
Aceleași surse prezintă lista reprezentanților serviciilor de inteligență rusești care se ocupă de R. Moldova, printre aceștia numărându-se Vasili Kașirin (care are și pașaport transnistrean - n.r.), Alexei Negodov, Andrei Rusakov, Svetlana Voronina etc., și anunță că, recent, un grup de „strategi politici din Moscova” a ajuns în capitala R. Moldova și s-a alăturat staff-ului de campanie al lui Dodon situat pe strada Serghei Lazo 25.
Jurnaliștii de la RISE Moldova i-au remarcat pe Yuri Gudilin (inclusiv în compania deputatului socialist Bogdat Țîrdea - n.r.), Olga Grak și Serghei Perfiliev care îl consiliază pe Dodon în actuala campanie electorală - detalii AICI.