Scriitorul, jurnalistul și profesorul Ciprian Apetrei evidențiază, pe Facebook, în doar câteva rânduri eficient chibzuite, tot ce trebuie să știți despre două dintre cele mai rușinoase reveniri în politică: EBA, mezina turnătorului securist Băsescu, respectiv Remus Cernea, mai vechiul nostru mușteriu.
Vă prezentăm comentariile lui Ciprian Apetrei:
”Reveniri în politica românească.
Remus Cernea, întors din Diaspora, unde a salvat Planeta. Si-a dat examenul de licenta la Facultatea de Filosofie, după mulți ani de la terminarea studiilor, si s-a inscris la masterat. Nu este simplu ce a făcut, merită felicitari. Se va implica sa salveze ceva si pe aici. Si-a anuntat întoarcea în politică de Ziua Animalelor. Pare o glumă care se scrie singură.
Elena Băsescu. Da, EBA. Chiar ea. Care a câştigat fraudulos un mandat de europarlamentar, candidand ca ‹independent›, dar beneficiind de voturile organizate ale PD. O rușine a politicii româneşti, fără studii sau experiență profesionala. Acum declara ca ‹a acceptat sa candideze›. Si la calitati are ‹mama singura cu trei copii›”.