După ce ore bune au permis accesul tuturor pelerinilor la racla cu rămășițele Sfintei Parascheva, renunțându-se la dispozițiile adoptate anterior care limitau închinarea la moaște la cei cu domiciliul în Iași ca măsură de prevenire a răspândirii noului coronavirus, spre seară Jandarmeria a început să legitimeze din nou pelerinii.
Un talmeș-balmeș decizional care nu face decât să întărâte pe toată lumea și să demonstreze cât de haotice și lipsite de fermitate sunt dispozițiile reprezentanților statului. Și asta chiar în ziua în care criza din sistemul sanitar produsă de pandemie atingea un nou prag - peste 4000 de noi infectări într-o singură zi.
Firește că cei care nu au apucat să pupe moaștele s-au revoltat din nou, repetându-se incidentele din cursul zilei când s-a creat îmbulzeală, iar măsurile de protecția nu au mai putut fi respectate nici de către pelerinii bine intenționați.
„Vrem și noi la Sfânta! Vrem și noi la Sfânta!”, au strigat oamenii.
„Colegii mei au intrat aici, la Sfânta. Vrem și noi să intram. Este dreptul nostru la credință!”/ „Noi suntem de la țară, am venit zeci de km, putea să dea pe rețelele publice: nu mai dam voie de la 18:00 să mai veniti la Cuvioasa!”, au mai spus pelerinii.
Secretarul de stat Raed Arafat a precizat, miercuri seară, că nu știe cine a dat ordinul la Iași pentru accesul tuturor pelerinilor.
Cine are vizibilitate în online se descurcă însă mult mai bine (și) în viața reală decât omul obișnuit. Este cazul videochatistei Oana Lovin, care a răzbit pe o scurtătură, dar și al avocatei pântecoase Diana Iovanovici-Șoșoacă, devenită trompeta negaționiștilor odată cu apariția ei recentă la protestele anti-mască și anti-restricții de la Piața Universității unde a zbierat, pe o scenă, de li s-au încins stațiile de emisie-recepție ale acoperiților din mulțime și s-au defectat toate aparatele auditive pe o rază de 2-3 kilometri. VIDEO AICI
Oana Lovin a fost ajutată de un milițian fălcos căruia i-a dăruit un selfie. Pe Șoșoaca ortodoxă a ajutat-o foamea de credință. Avocata a povestit pe Facebook cum și-a croit drum prin mulțime, despicând marea de jandarmi precum a separat Moise apele. „Mulțumesc ieșenilor care m-au întâmpinat cu pâine și sare. (...) Nu plec din Iași până nu mă asigur că ultimul om s-a rugat în fața Maicii Parascheva. Duceți-vă toți și rugați-vă la racla sfintei. Este sărbătoarea poporului român. Este dreptul nostru să ne rugăm și să ne ducem și la moaște dacă așa vrem noi”, a mai spus avocata care este în categoria de risc în caz de infectare cu noul coronavirus, având un surplus vizibil de kilograme, dar și „adeverință” pentru a nu purta masca sanitară (având probabil afecțiuni respiratorii cronice).
Într-unul din liveurile realizate de la Iași, avocata este mustrată de mai mulți pelerini de bun simț care stăteau civilizați la rând, reproșându-i-se faptul că a intrat în fața și că nu respectă distanța. „Dacă vă e frică, mai puneți-vă o mască”, îi răspunde acesta răstit unei pelerine. Și jandarmii încearcă s-o determine să meargă la capătul cozii, aflat la sute de metri distanță. Avocata ridică însă tonul baritonal, acoperind cele câteva voci plăpânde, iar oamenii tac intimidați. Refuză să-și pună masca spunând că are adeverință. „Rămânem aici că nu suntem bătaia de joc a nimănui”, conchide ea.
„Cum ați reușit să treceți de jandarmi?”, o întreabă o jurnalistă de la RTV ulterior. „Cu Dumnezeu. I-am spus dă-te la o parte. Dacă vrei să mă arestezi, n-ai decât...Nu m-a arestat nimeni și nici pe oamenii mei. Oamenii mei, poporul meu au dreptul la credință și la Dumnezeu”, îi povestește avocata ortodoxă, care intenționează să candideze la apropiatele alegeri parlamentare pentru un mandat de deputat de București. Căci toate circurile publice, toată iubirea de popor, neam și credință se soldează mai devreme sau mai târziu cu candidatură la o sinecură, nu-i așa?
Reset Iași despre „descurcăreala” pelerinei videochat Oana Lovin: „Polițistul din imagine este foarte ocupat să facă un selfie cu experta in videochat erotic Oana Lovin, care taman anul acesta, din smerenie și credință în Dumnezeu, s-a gândit să vină în pelerinaj la Sfânta Parascheva, împreună cu colega ei de circ stradal, Codruța Cerva.
Agentul din imagine nu doar s-a limitat să se fotografieze cu diva, ci le-a condus până la raclă, "pe scurtătură", pe cele două drept-credincioase "de ocazie" venite de la București, încălcând măsura restrictivă aplicată pelerinilor din afara Iașului.
După aceea, știm ce a urmat: câțiva agitatori au făcut scandal în fața Mitropoliei, s-au imbrincit cu jandarmii suficient cât să incite spiritele, pentru ca apoi autoritățile să cedeze”.
Jurnalistul Titi Dincă descrie pe pagina sa de Facebook cum a decurs anul acesta pelerinajul de la Fatima (vezi și video atașat acestui text): „Credincioșii catolici s-au adunat pentru pelerinajul anual de la Sanctuarul din Fatima-Portugalia.Restricțiile coronavirusului reduc sever numărul participanților care în mod normal ajungea la 300.000.
Accesul a fost strict limitat, pelerinii au purtat măști pentru a evita potențialele infecții de la pandemie în piața din fața Bazilicii Rozariului.
Autoritățile au hotărât ca sanctuarul să rămână închis luni și au autorizat au avut un număr limitat de maximum 6.000 persoane.
Au participat conform relatărilor agenției France Presse 4.000 persoane
Fiecare a trebuit să se îndepărteze de următoarea persoană într-un pătrat marcat cu cercuri pentru distanțarea socială.
Ziua de 13 octombrie celebrează data celei de a doua apariții a Sfintei Fecioare fraților Jacinta (7 ani) și Francisco Marto (11 ani) care însoțiți de fetița Lucia dos Santos (10 ani) se aflau cu oile la păscut în apropiere de Fátima.
La ultima apariție, pe data de 13 octombrie 1917, au fost prezenți cca 70.000 de oameni. Veniți din toate părțile Portugaliei, dar și de peste hotare, ei au așteptat miracolul, pe o vreme de ploaie neîncetată. Această ultimă apariție a “Doamnei din Lumină” ar fi fost precedată, ca de obicei, de un fulger. Cei 3 copii au îngenunchiat în fața măslinului, vorbind cu ființa nevăzută de către ceilalți. “Minunea” s-ar fi produs după plecarea “Doamnei din Lumină”. Ploaia ar fi încetat subit, iar norii grei s-ar fi risipit în câteva clipe. Potrivit relatărilor unora dintre cei prezenți, soarele a apărut pe cer sub forma unui disc argintiu, care a început să se rotească cu viteză, proiectând fascicule intense policrome. Soarele s-ar fi oprit de trei ori și tot de atâtea ori și-ar fi reluat rotirea. Rotirea soarelui ar fi durat cca 10 minute.
Restricțiile de marți au fost introduse pentru a evita repetarea numărului mare care a vizitat sanctuarul în urmă cu o lună.
Episcopul regional Jose Ornelas, a declarat în omilia sa că restricțiile sunt inevitabile.
El a cerut pelerinilor să adopte o atitudine responsabilă în fața unei pandemii „care vine să schimbe radical viețile întregii umanități”.
Fatima este unul dintre cele mai populare locuri de pelerinaj catolic din lume, cu aproximativ 6,3 milioane de vizitatori anul trecut”.
CITEȘTE ȘI: VIDEO O credincioasă care purta mască la pelerinaj la Sf. Parascheva a fost atacată de o "anti-botnițară"