Până și șandramaua comunistă Vladimir Voronin îl spulberă pe Dodon: E corupt și trădător de țară! E plin de dodonei la noi


Până și șandramaua comunistă Vladimir Voronin îl spulberă pe Dodon: E corupt și trădător de țară! E plin de dodonei la noi

Campania electorală de dincolo de Prut scoate la iveală toate relicvele posibile. Până și șandramaua comunistă Vladimir Voronin îl spulberă pe socialistul și rusofilul Igor Dodon, pe care l-a crescut la sân, într-un interviu acordat Deschide.md.

Concret, întrebat despre candidatura la prezidențiale a lui Dodon, dar și a Violetei Ivanov (fostă comunistă și prolifică traseistă politică), Voronin i-a acuzat pe cei doi că sunt corupți și trădători de țară.

”Ei nu sunt discipolii mei. Eu nu i-am învățat să trădeze. Eu nu i-am învățat să fie corupți. (…) Astăzi în R.Moldova politica este o afacere. (…) Astăzi noi avem corupție politică, avem mafie politică. Iată de ce ei azi și umblă dintr-o parte în alta. Această Ivanov. Am fost la guvernare și ea a fost cu noi. Au venit democrații – ea a plecat la ei. Apoi Plahotniuc a vândut-o lui Șor. Această Ivanov este propusă la funcția de președinte anume de Plahotniuc, nu de Șor. Ilan Șor îndeplinește indicația lui Plahotniuc. Acum, ei vor să acumuleze mai multe voturi cu Ivanov pentru ca în turul II să le vândă lui Dodon în schimbul revenirii lui Șor acasă. Iată cu ce se ocupă ei! Asta nu-i politică. Cetățenii sunt folosiți ca niște instrumente”.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.