UPDATE
Baronii precum pesedistul Marian Oprișan, zis și "Portofel", împreună cu mămicile lor, tremură începând de astăzi. Proiectul de lege al deputatei independente Ana Birchall privind confiscarea extinsă a averilor ilicite a fost adoptat în unanimitate în Camera Deputaților, cameră cu rol de for decizional.
"Tocmai s-a votat proiectul de lege privind confiscarea averilor ilicite! Unanimitate de voturi! Ziua de astazi, o zi de 13, s-a dovedit a fi o zi nefasta pentru cei certati cu legea! E de fapt martea alba!
ATENȚIE DOMNILOR PUNGAȘI: AVERILE OBȚINUTE ILICIT SUNT ÎN MARE PERICOL DE CONFISCARE! De data asta, chiar așa a fost: n-au putut ei fura, cât am putut noi vota! După o luptă de aproape 3 ani, în care mi-am atras atâtea "simpatii" din partea multor "oameni de bine" - de fapt, exponenți ai corupției și ai hoției din această țară - iată că a venit în sfârșit momentul ca oamenii cinstiți și de bună-credință care m-au susținut și au susținut inițiativa aceasta să obțină puțină satisfacție. Satisfacția de a vedea că hoții, corupții și cei certați cu legea nu mai defilează cu impunitate și nu mai pot scăpa atât de ușor de șfichiul ager al legii. Mulțumesc colegelor și colegilor care au votat astfel încât acest proiect de lege să devina realitate! Multumesc colegilor și colegelor din Ministerul Justitiei și Ministerul Afacerilor Externe alaturi de care am dus aceasta bătălie inca din ianuarie 2017. Multumesc reprezentanților mass media care au susținut și au luptat pentru ca sa ajungem astăzi aici. Nu in ultimul rand vă mulțumesc tuturor, românilor cinstiți din țară și de peste hotare, pentru că în toată această perioadă ați luptat pentru ca acest proiect de lege să devină realitate, iar fiecare leu furat statului român și pitit inclusiv către terțe persoane să fie recuperat. Iar domnilor și doamnelor care își făceau speranțe că România va rămâne o țară profund coruptă și că își vor putea continua hoțiile și mișmașurile din care, după procese interminabile, să rămână cu banii intacți, le transmit doar un singur lucru: DESCHIDEȚI OCHII ȘI PUNGILE! Statul român își apără cetățenii, iar averile voastre obținute ilegal nu mai sunt deloc în siguranță...", a scris Ana Birchall pe Facebook în urma votului din Camera Deputaților.
Amintim că baronul PSD Marian Oprișan, proaspăt pierzător al cursei pentru șefia Consiliului Județean Vrancea, și-a mutat o parte din avere pe numele mamei sale. Presa semnala anul trecut că mama lui Oprișan, Lucia Gherarde, a cumpărat o mașină de lux în valoare de 118.000 de euro dintr-o pensie primită în urma muncii de o viață la Fabrica de Confecții din Focșani, ca paznic, situație care a stârnit consternare din partea opiniei publice. În acest context, jurnalista Ramona Ursu a numit-o pe mama lui Marian Oprișan „fabrică de bani” și a amintit despre achizițiile făcute de pensionară: o donație către fiul său în 2013 de 44.900 de lei, apartament de lux în Băneasa, terenuri în zone foarte bine cotate în Vrancea, cât și o casă imensă în care stă și fiul.
MAI MULTE DETALII: Baron local, cu mașină de lux de la mămica lui. Ramona Ursu: "Într-o țară zdravănă la cap, instituțiile statului ar fi la ușa mamei lui Marian Oprișan"
Ulterior, jurnalista Paula Herlo de la Pro TV l-a întrebat pe Marian Oprișan cum a ajuns mama sa, pensionară, să cumpere un teren în București, în parteneriat cu Radu Mazăre și cu Nicușor Constantinescu.
"Mama mea sunt eu, da? Ca să nu avem niciun fel de discuții", a fost răspunsul halucinant al baronului pesedist "Portofel".
UPDATE
Camera Deputaților a adoptat marți proiectul de lege inițiat de deputata Ana Birchall privind confiscarea extinsă a averilor ilicite. "Cei care încercau să își ascundă averea în mâinile terților nu vor mai putea să facă acest lucru", a subliniat Birchall. Inițiativa legislativă a fost votată în unanimitate, cu 261 de voturi pentru.
"Trăim un moment important pentru democrația și statul de drept din România. Ne aflăm la finalul unei lupte a românilor cinstiți care văd cum corupții și hoții scapă nepedepsiți și cu averile intacte, averi făcute din hoții. Proiectul de lege cunoscut sub numele de confiscarea extinsă a averilor ilicite a ajuns, iată, la vot final. (...) E timpul să spunem "ajunge cu hoțiile!". Legea trebuie să fie aceeași pentru toți, iar fiecare leu furat statului român trebuie recuperat. Recuperarea prejudiciilor aduse statului român, recuperarea produsului infracțiunii trebuie să fie o prioritate. Prin acest proiect de lege se asigură astfel transpunerea integrală a Directivei 42/2014 privind confiscarea extinsă. (...) Prin adoptarea acestui proiect de lege confiscarea extinsă se va aplica și infracțiunilor de serviciu. De asemenea, o altă prevedere importantă privește modificarea cerințelor necesare aplicării confiscării extinse. Se elimină restricțiile prevăzute în actuala reglementare, astfel încât instanța va putea să își fundamenteze convingerea că bunurile provin din activități infracționale pe baza oricăror împrejurări. Un alt efect important este reprezentat de faptul că bunurile transferate către terți pot fi recuperate. Cu alte cuvinte, cei care încercau să își ascundă averea în mâinile terților nu vor mai putea să facă acest lucru", a declarat Ana Birchall în cadrul ședinței de plen a Camerei Deputaților.
Vedeți video:
UPDATE
Fosta ministră a Justiției, deputata independentă Ana Birchall, a anunțat marți că membrii Comisiei Juridice din Camera Deputaților au votat, în unanimitate, proiectul de lege ce vizează confiscarea extinsă a averilor ilicite.
"VICTORIE si in Comisia Juridica pentru proiectul de lege privind confiscarea extinsa! S-a dat vot favorabil si raport de adoptare... in unanimitate! Merge in plen la vot! Inca un pas si reusim! Multumesc si felicitari membrilor comisiei juridice in special domnului deputat Gabriel Andronache (PNL) care a luptat foarte mult in comisie ca sa putem avea acest raport favorabil! Este corect si fair sa apreciez si contributia lui Alfred Simonis si Florin Roman care au sustinut introducerea pe ordinea de zi si adoptarea acestui proiect de lege atat de asteptat de romanii cinstiti! Ramanem vigilenti pana la votul final!", a scris Birchall pe Facebook.
Proiectul va merge către ultima etapă și anume votul final în plenul Camerei Deputaților, care are rol de for decizional.
UPDATE
Deputatul PSD Nicușor Halici, președinte al Comisiei Juridice din Camera Deputaților, a găsit o metodă prin care tergiversează adoptarea proiectului de lege privind confiscarea extinsă a averilor ilicite.
"Halici, președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților, insistă să îl concureze (și cu șanse să îl și depășească) pe Iordache altfel nu îmi explic cum tocmai astăzi a venit cu ideea ca pentru proiectul de lege privind confiscarea extinsă vrea domnule neapărat "grup de lucru" care se va întâlni mâine dimineață să analizeze acest proiect de lege", a precizat Ana Birchall, inițiatoarea proiectului de lege.
Halici a venit cu ideea unui grup de lucru în condițiile în care proiectul de lege cu pricina zace ascurs în sertarul comisiei pe care o conduce din decembrie 2017.
"V-am spus ca zilele acestea se dau batalii importante legat de proiectul de lege privind confiscarea extinsa! Dupa ce luni de zile m-am luptat ca acest proiect de lege sa poata fi pus pe ordinea de zi, saptamana trecuta, cu ajutorul PNL, am reusit sa il introducem pe ordinea de zi de astazi a Comisiei Juridice din Camera Deputatilor pentru a putea fi votat saptamana aceasta. Inteleg ca domnul Halici, presedintele Comisiei Juridice din Camera Deputatilor, insista sa il concureze ( si cu sanse sa il si depaseasca) pe Iordache altfel nu imi explic cum tocmai astazi a venit cu ideea ca pentru proiectul de lege privind confiscarea extinsa vrea domnule neaparat "grup de lucru" care se va intalni maine dimineata sa analizeze acest proiect de lege! Din decembrie 2017 de cand acest proiect de lege tot zace ascuns in sertarul comisiei juridice domnului presedinte de comisie nu i-a venit ideea unui grup de lucru... nu , nu domnule, i -a venit aceasta idee tocmai azi pentru simplul motiv ca vrea sa mai gaseasca un tertip de amanare! Patetic si penibil! Sigur ca ma asteptam ca aceasta batalie sa continue sa fie grea ca doar cei certati cu legea vor sa isi pastreze in continuare averile dobandite ilegal dar pana la urma tot vom invinge. Romanii cinstiti tot vor invinge! Voi solicita si maine ca acest proiect sa intre la votul final de saptamana aceasta si astfel fiecare leu furat statului roman sa poata fi recuperat! Dati share oameni buni, sa se stie adevarul!
P.S. Multumesc colegelor si colegilor din Comisia Juridica, in special celor de la PNL, pentru cum se lupta in Comisia Juridica astfel incat acest proiect de lege sa primeasca raport de adoptare!", a precizat Birchall pe Facebook.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Fosta ministră a Justiției, deputata independentă Ana Birchall, a declarat că astăzi și mâine sunt două zile vitale pentru combaterea corupției, întrucât Parlamentul dezbate și votează proiectul de lege privind confiscarea extinsă a averilor ilicite.
"Este esențial ca această lege să primească raport favorabil de adoptare azi, la ora 16.00 în ședința Comisiei Juridice din Camera Deputaților. Este critic ca Directiva 42 să fie transpusă integral în legislația românească și în raportul dat de Comisia Juridică să nu regăsim iarăși șmecherii și șopârle marca Iordache. Aceasta este lupta decisivă dinaintea câștigării războiului, pentru ca mâine acest proiect de lege să poata se voteze în plen și să devină astfel un succes al oamenilor cinstiți în fața corupților și a celor certați cu legea", a subliniat Ana Birchall.
"ZILELE ACESTEA TREBUIE SĂ FIE "ASALTUL ROMÂNILOR CINSTIȚI", NU AL CELOR CERTAȚI CU LEGEA
Azi și mâine sunt zile decisive pentru ca proiectul de lege privind confiscarea extină să devină realitate. Împreună cu voi, cititorii și prietenii acestei pagini, am dus bătălii grele pe care le-am și câștigat, oricât de greu ne-a fost. Tot împreună mai avem de dat un ultim asalt, iar de data aceasta nu este vorba de a face față asediului corupților și al infractorilor, ci avem de dus o bătălie extrem de importantă, o bătălie a românilor cinstiți și de bună credință, care nu mai vor să vadă cum corupții și hoții scapă de fiecare dată nepedepsiți și cu averile - făcute din hoții - intacte. Azi și mâine sunt două momente decisive pentru lupta pe care am dus-o până acum, lupta pentru o domnie a legii și o justiție corectă în România. Astăzi se votează în Comisia Juridică Proiectul de Lege cunoscut și sub numele "confiscarea extinsă a averilor ilicite", proiect pentru care am dus o luptă aprigă incepand cu 2017, cand eram Ministru Delegat pentru Afaceri Europene, continuând cu mandatul meu de Ministru al Justiției și "discutiile" din plenul Camerei Deputatilor din ultimile luni. Am vrut și am insistat cu tot dinadinsul - chiar dacă mi-am făcut astfel foarte mulți dușmani - ca cine fură, să fie OBLIGAT de lege să plătească! Iar averile dobândite ilegal să fie confiscate, ele fiind în realitate produsul unei infracțiuni. Este esențial ca această lege să primească raport favorabil de adoptare azi, la ora 16.00 în ședința Comisiei Juridice din Camera Deputaților. Este critic ca Directiva 42 să fie transpusă integral în legislația românească și în raportul dat de Comisia Juridică să nu regăsim iarăși șmecherii și șopârle marca Iordache. Aceasta este lupta decisivă dinaintea câștigării războiului, pentru ca mâine acest proiect de lege să poata se voteze în plen și să devină astfel un succes al oamenilor cinstiți în fața corupților și a celor certați cu legea. Niciodată nu voi putea să vă mulțumesc suficient în cuvinte pentru cât de mult a însemnat ajutorul vostru în toți acesti ani. Vreau să vă rog pe toți cei care citiți și această postare să ducem împreună și bătăliile din aceste zile. Vă rog, dați share pentru ca astfel să nu lăsăm nicio șansă de scăpare celor care vor să-i protejeze pe hoți și averile lor obținute ilicit. Să contribuim cu toții și să facem din această lege un succes al nostru, al oamenilor cinstiți, corecți și de bună credință, atât din țară, cât și de peste hotare!", a scris Ana Birchall pe Facebook.
Totodată, Birchall a precizat că a retrimis președintelui Comisiei Juridice din Camera Deputaților, pesedistul Nicușor Halici, scrisoarea pe care i-a trimis-o în 2019 în care solicita adoptarea proiectului de lege ce privește confiscarea extinsă a averilor ilicite.
Ce presupune proiectul: "Prin acest proiect de lege se are în vedere în primul rând extinderea domeniului de aplicare a confiscării extinse prin renunțarea la reglementarea care cuprinde o listă limitativă de infracțiuni pentru care această putea fi aplicată. Cu alte cuvinte, prin adoptarea acestui proiect de lege, confiscarea extinsă va putea fi aplicată infracțiunilor de serviciu (abuzul în serviciu, conflictul de interese de exemplu). (...) Mai mult, confiscarea extinsă poate fi dispusă și asupra bunurilor transferate către terți, dacă aceștia știau sau ar fi trebuit să știe că scopul transferului a fost evitarea confiscării", a informat Ana Birchall.