Decizia de amânare a alegerilor parlamentare nu poate fi luată decât dacă o dorește majoritatea forțelor politice, a declara pentru RFI liderul deputaților PSD, Alfred Simonis. Un parlamentar independent a depus un proiect de lege pentru amânarea scrutinului din decembrie anul acesta în martie 2021, în condițiile în care Curtea Constituțională a respins sesizarea președintelui Iohannis și a decis că Parlamentul stabilește data alegerilor parlamentare din acest an. Guvernul a stabilit deja data de 6 decembrie, însă decizia CCR ar fi deschis, după unele păreri, poarta amânării alegerilor, lucru dorit mai ales de partidele care au obținut scoruri mici la locale (ALDE, ProRomânia) și care ar putea fi în situația de a nu trece pragul electoral în lipsa unor aliante sau fuziuni.
Alfred Simonis spune că ”decizia de amânare (a alegerilor parlamentare-n.r.) nu poate fi luată sau chestiunea asta nu se poate întâmpla, dacă nu doresc majoritatea forțelor politice, indiferent de inițiativa aceasta, indiferent de posibilitatea în care să treacă sau să nu treacă de Camera Deputaților această inițiativă, mai sunt foarte multe mecanisme prin care ea poate fi amânată de la intrarea în vigoare. Dacă e să fim corecți, în acest moment nici măcar nu avem promulgată, deși avem o decizie a Curții Constituționale, care spune că e constituțional ca Parlamentul să stabilească data alegerilor parlamentare, e absolut normal și firesc să se întâmple așa, această lege nu este încă promulgată. Decizia CCR a fost luată săptămâna trecută, mai durează câteva zile până la redactarea motivării, merge la președinte, președintele poate s-o promulge sau nu, mai are mecanismul reexaminării de către Parlament, mă rog, se mai poate amâna. În acest moment, e puțin probabil ca alegerile parlamentare să fie amânate”. SURSA: RFI
De altfel, primul care a precizat că data alegerilor este greu de amânat a fost chiar președintele Pro România, fostul premier Victor Ponta. El a precizat pentru Europa Liberă că Iohannis a decis. ”Vor fi pe 6 decembrie și nu mai are rost să discutăm despre asta”, a conchis Ponta.
Constituția spune că alegerile parlamentare trebuie să se țină până cel mai târziu trei luni după data la care se împlinesc patru ani de la preluarea mandatului. Data la care expiră mandatul actualului Parlament este 21 decembrie, iar prelungirea permisă de Constituție este până la 21 martie.
Problema este că între 21 decembrie și 21 martie, dacă rămâne actualul Parlament, nu vor putea fi adoptate legi organice, inclusiv legea bugetului, ci doar ordinare, cu impact mai mic.