Planul PSD&Co de a amâna alegerile parlamentare va eșua cel mai probabil, conform unei analize a sociologului și politologului Sebastian Lăzăroiu.
În acest sens, Lăzăroiu a punctat că proiectul de lege privind amânarea alegerilor va pica la CCR, întrucât o astfel de inițiativă implică și prelungirea mandatului parlamentarilor, ceea ce se poate întâmpla doar în cazul în care statul român se confruntă cu o situație excepțională, precum decretarea stării de urgență de către președintele Klaus Iohannis. Chiar dacă CCR ar declara constituțională legea privitoare la amânarea parlamentarelor, PNL&Co, datorită timpului scurt care a rămas până la organizarea scrutinului electoral, vor reuși să blocheze demersul PSD prin mai multe proceduri de contestare, aspect reflectat atât de fostul consilier prezidențial Sebastian Lăzăroiu, dar și de președintele pesediștilor Marcel Ciolacu. "Vă spun ce vor face. Vor face același lucru pe care l-au făcut și cu pensiile. Vor ataca la CCR proiectul și dacă CCR va spune că este constituțional, va dura cam 2 săptămâni până se va decide, pe urmă președintele va retrimite la Parlament, în așa fel încât să se ajungă în data de 6 decembrie. Au tot planul făcut, toate au fost pregătite pentru ei", a spus Ciolacu.
Sebastian Lăzăroiu, pe Facebook: "Alegerile parlamentare au fost deja fixate de guvern pentru 6 decembrie 2020.
PSD ar vrea să le amâne în martie, profitând de faptul că CCR dă voie parlamentului să stabilească data alegerilor.
Dar o lege dată în Parlament, cu alegeri în martie, nu trece de CCR, fiindcă mandatul parlamentarilor este de patru ani și nu poate fi prelungit decât în situații excepționale, printre acestea fiind starea de urgență, cea mai apropiată de o posibilă realitate prezentă. Dacă nu e decretată stare de urgență, constituțional, nici guvernul, nici parlamentul n-ar putea prelungi mandatul parlamentarilor.
În orice caz, parlamentul nu mai are timp să facă nimic, date fiind procedurile, inclusiv cele de contestare. Alegerile rămân pe 6 decembrie.
Pe de altă parte, avem o creștere semnificativă a cazurilor de infectare, cam într-o săptămână se vor vedea efectele în creșterea numărului de internări la terapie intensivă și, cam in două săptămâni, în creșterea numărului deceselor (posibil să se apropie de 100 pe zi). Măsuri care să încetinească transmiterea, altele decât cele în vigoare, nu prea mai sunt, în afară de carantinarea unor localități/regiuni.
Dacă decembrie ne va prinde cu număr mare de cazuri/decese, mă aștept să fie o prezență foarte mică la alegeri. Dacă decretăm stare de urgență și se amână alegerile până-n martie, din cauza ecuației parlamentare cu guvern minoritar, bugetul va intra în colaps sub povara măsurilor populiste.
E o situație complicată pentru actualul executiv.
Adaug și că în februarie-martie e tot sezon de gripe".
Amintim că deputatul "independent" Adrian Dohotaru a depus ieri la Senat un proiect de lege care prevede amânarea alegerilor parlamentare și organizarea acestora în data de 14 martie 2021. Guvernul Orban stabilise data de 6 decembrie 2020 pentru organizarea alegerilor parlamentare, dar CCR a intervenit cu o decizie controversată, în cursul acestei săptămâni, conform căreia Parlamentul decide data parlamentarelor. (mai multe detalii AICI)