CCR amână decizia privitoare la pensiile speciale. Câți bani mai pierde România din cauza Dorneanu&Co


CCR amână decizia privitoare la pensiile speciale. Câți bani mai pierde România din cauza Dorneanu&Co

CCR a amânat pentru 4 noiembrie luarea unei decizii în privința impozitării cu 85% a pensiilor speciale mai mari de 7.000 de lei. Sesizările au fost depuse la CCR de Avocatul Poporului și de ÎCCJ. Astfel, CCR a amânat pentru a doua oară luarea unei decizii pe această speță, prima dezbatere având loc pe 14 iulie.

În acest context, liderul deputaților USR, Claudiu Năsui, a declarat miercuri că "amânarea deciziei ne va costa câteva milioane de lei, peste 4 milioane de lei mai exact".

"7 judecători CCR sunt ei înșiși beneficiarii acestor privilegii, iar banii nu vin de la cei care primesc pensiile, ci de la noi, contribuabilii", a mai subliniat Năsui.

Năsui, pe Facebook: "Amânarea CCR de a lua o decizie în legătură cu pensiile speciale uriașe este de fapt încă o acceptare tacită a acestora.

Pensiile speciale vor mai fi plătite cel puțin o lună de acum încolo grație deciziei CCR de a amâna, încă o dată, o decizie pe legea privind impozitarea pensiilor speciale.

Dezbaterea a fost amânată până pe 4 noiembrie, ceea ce înseamnă că am putea avea o decizie de abia după cinci luni de la adoptarea legii de către Parlament.

Această amânare ne va costa câteva milioane de lei, peste 4 milioane de lei mai exact. Justificarea oficială este nevoia de a aștepta să le fie transmise puncte de vedere de către președinții celor două camere ale parlamentului și de către alte autorități publice, însă adevărata justificare e alta.

7 judecători CCR sunt ei înșiși beneficiarii acestor privilegii, iar banii nu vin de la cei care primesc pensiile, ci de la noi, contribuabilii.

De câte luni este nevoie pentru ca niște autorități ale statului să-și facă datoria și să furnizeze informațiile solicitate? Și până când îi vor mai sfida politicienii și oamenii apropiați lor pe românii care, de multe ori după o viață întreagă de muncă, nu reușesc să ia nici măcar un sfert din cât încasează „specialii” după câțiva ani de activitate?".

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.