Scriitoarea și eseista bielorusă Svetlana Alexievici, laureată a premiului Nobel pentru Literatură în 2015, va fi audiată, miercuri, de o comisie de anchetă desemnată de putere. Ea este suspectată că ar fi o susținătoare sau chiar membră a Consiliul de coordonare a Opoziției, organizaţie politică de opoziţie a lui Alexandr Lukaşenko. Organizația a luat ființă după controversatele alegeri din 9 august, fraudate masiv, după toate aparențele, de dictatorul bielorus și care au fost urmate de un val neîntrerupt de proteste, dar și de hărțuirea, maltratarea și chiar uciderea unora dintre manifestanți.
Svetlana Alexievici, 72 de ani, ar fi membră a prezidiului „Consiliului de coordonare” şi ar fi sprijinit-o pe Svetlana Țihanovskaia, refugiată în Lituania şi care a revendicat victoria la alegerile prezidenţiale din 9 august.
Potrivit opozantei Maria Kolesnikova, Alexievici are o sănătate fragilă și ar fi evitat să iasă din casă în toată perioada pandemiei.
„Am impresia că Putin a devenit propriul său ostatic, la fel ca președintele belarus Lukașenko. Într-o astfel de situație, nu prea poți să te retragi. Dictaturile sunt brutale chiar și pentru dictatorii înșiși, ei nu duc, de fapt, o viață umană. Am vrut să înțeleg, spre exemplu, ce fel de om a fost Lenin. Citind multe despre viața lui, am ajuns la o cărticică în care era relatat următorul episod: odată, Lenin a petrecut noaptea la un muncitor. Gazda s-a trezit în toiul nopții, când a auzit că cineva se plimbă prin încăperea unde dormea Lenin. Muncitorul a intrat în cameră și a văzut că nimeni altul decât oaspetele său cotrobăia printre cărțile din bibliotecă. Lenin s-a întors spre gazdă și i-a spus cu amărăciune: "Pe toate astea nu le-am citit încă!" Era un regret profund uman că viața a trecut pe lângă el. La urma urmei, devenise ostaticul propriilor sale idei paranoice”, spunea recent Alexievici într-un interviu pentru Deutsche Welle (care poate fi citit integral AICI)
Luni, autoritățile din Belarus i-au reținut pe doi din membrii Consiliului de coordonare al opoziției, Volha Kovalkova, consilieră de rang înalt a Svetlanei Țihanovskaia, și pe organizatorul de greve Siarhei Dieluski, sub acuzația că au încercat să organizeze un protest neautorizat la Uzinele constructoare de tractoare din Minsk.
Arestarea celor doi vine după ce duminică peste 100.000 de persoane au luat parte la un un nou protest masiv la Minsk împotriva președintelui Aleksandr Lukașenko.