Lukașenko e un Ceaușescu în ultimele lui zile. Gurile Dunării, veșnica obsesie a Rusiei

Previzibil: presa din România nu prea comentează ce se întâmplă în Belarus. Ar trebui, pentru că, independent de multiplele probleme de acolo, pe care nu trebuie să le ignorăm, regiunea dă semne de schimbare.

Lukașenko seamănă foarte mult cu Ceaușescu în ultimele sale zile. Se deplasează doar cu elicopterul, caută sprijinul muncitorilor din fabrici, securiștii săi sunt mai brutali ca niciodată. Urmărind ce se întâmplă în Belarus, îmi amintesc cum a căutat Ceaușescu sprijin și aplauze la combinatul de la Târgoviște.

Lukașenko nu mai este agreat de nimeni pe plan extern, la fel s-a întâmplat și cu Ceaușescu la sfârșitul anilor ꞌ80. Firesc, Uniunea Europeană și America nu-l doresc în funcție pentru că e un dictator de tip sovietic. Nici Putin nu-l mai înghite, pentru că Lukașenko nu a fost capabil să ducă la îndeplinire crearea unui stat federativ Rusia-Belarus, fiindcă asta e una dintre mizele pe care Kremlinul le vânează în zonă.

Cea mai îngrijorată țară din regiune de situația din Belarus este Ucraina. Asta fiindcă nimeni nu poate estima dacă la Minsk nu va veni la putere cineva care, chiar dacă va părea mai democratic și nu va fi un dictator de tip sovietic, ar putea fi mai apropiat de politica lui Putin chiar mai mult decât Lukașenko, în zilele lui de supunere totală. Dacă se va întâmpla așa, problemele Ucrainei vor fi din ce în ce mai ample, asta și pentru că administrațiile de la Kiev duc o luptă brutală împotriva minorităților entice, fapt care-i cauzează mari, mari probleme în plan extern, și asta pe bună dreptate.

De ce trebuie să ne intereseze pe noi toate aceste aspecte? Pentru că, de secole, Rusia își dorește ieșire la gurile Dunării.