Cazul Navalnîi – real sau regie cu victimizare?


Cazul Navalnîi – real sau regie cu victimizare?

În primul rând, precizez că-i doresc multă sănătate și însănătoșire grabnică opozantului rus Alexei Navalnîi. Însă, vă spun sincer, mie îmi pare că acest caz face parte dintr-un scenariu cu o agendă subterană.

Dacă Navalnîi se va pune pe picioare, și-i doresc sincer asta, popularitatea lui va crește inevitabil.

Dacă va muri, nu-i doresc nimănui asta, vor fi ample proteste în Rusia. Să nu uităm că anul trecut au fost mari manifestații anti-Putin în mai multe zone. În funcție de context și de datele problemei, de încărcătura emoțională, astfel de proteste i-ar clătina jilțul lui Vladimir Putin, sau poate, doar poate, i-ar provoca schimbarea cu o altă figură a sistemului.

Personal nu-mi pun nici cea mai mica speranță în Alexei Navalnîi și-n relevanța lui politică, în așa-zisa lui opoziție. Mult prea des pare umflat cu pompa Kremlinului. Dacă ar fi reprezentat cu adevărat un pericol pentru Putin, și nu o regie destinată privitorilor externi, Navalnîi ar fi fost asasinat în urmă cu mulți ani, așa cum s-a întîmplat cu diverși politicieni, afaceriști și cu numeroși jurnaliști incomozi.

Pe de altă parte, citesc deseori discursurile de politică externă ale lui Navalnîi – sunt la fel ca cele ale lui Putin. Dovada faptului că este un om al sistemului. O piesă care, la o adică, l-ar putea înlocui pe Putin. Cu voie de la Kremlin și pentru gloria Kremlinului.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.