Deputat PNL: "Sondajele noastre îi dau lui Nicușor Dan un avans de circa 6-8 procente față de Firea!"


Deputat PNL: "Sondajele noastre îi dau lui Nicușor Dan un avans de circa 6-8 procente față de Firea!"

Deputatul PNL Ovidiu Raețchi a declarat joi pentru Gândul LiveNicușor Dan va câștiga detașat cursa pentru Primăria Capitalei, fiind candidatul care reprezintă "garanția mersului nostru înainte în direcția europeană".

Raețchi: "Urmăream, ieri, un schimb de replici între Cristian Tudor Popescu și Nicușor Dan, despre ecuații matematice… și mă gândeam, totuși… ce prezență tonică, ce nivel al dialogului, după ani de zile în care Bucureștiul a vorbit despre sârme și concerte… Lucrul ăsta se va vedea! Eu cred că România e pregătită să facă un pas înainte pe calea civilizației și a destinului său european, iar Nicușor Dan, cu tipul ăstă de seriozitate, de fugă de tot ce înseamnă kitsch și spectacol inutil, este garanția mersului nostru înainte în direcția europeană și nu am niciun dubiu ca va fi câștigator și chiar cu un scor mai mult decat lejer".

Totodată, Ovidiu Raețchi a precizat că sondajele PNL estimează că Nicușor Dan are în prezent cu cel puțin 6 procente peste scorul Gabrielei Firea.

Raețchi: "Sondajele noastre, în momentul de față, îi dau lui Nicușor Dan un avans de circa 6-8 procente față de Gabriela Firea, dar sunt convins că această cifră va crește în campanie, pentru că dreapta va reuși să își mobilizeze electoratul".

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.