UPDATE Congresul mafiei PSD, "arbitrat" de avocatul lui Pintea, cel care l-a apărat pe Dragnea la CEDO contra României. Teodorovici și Ciolacu s-au păruit în plin CEx: "Au început să strige unul la altul!"


UPDATE Congresul mafiei PSD, "arbitrat" de avocatul lui Pintea, cel care l-a apărat pe Dragnea la CEDO contra României. Teodorovici și Ciolacu s-au păruit în plin CEx: "Au început să strige unul la altul!"

UPDATE

CEx-ul PSD a decis miercuri să aprobe candidaturile lui Ciolacu și Teodorovici din cadrul Congresului ce va avea loc sâmbătă pentru alegerea președintelui PSD și a restului conducerii partidului. Ședința a fost marcată de tensiuni care au ajuns la cote paroxistice. Lui Teodorovici, nefiind în actuala conducere interimară, i s-a cerut la un moment dat să părăsească ședința, urmând o serie de strigăte între cel prim menționat și președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu.

"Ciolacu și Teodorovici au început să strige unul la altul, Teodorovici spunea că are dreptul să stea la ședință, iar Ciolacu afirma că nu, că așa prevede Statutul. Paul Stănescu a intervenit și i-a spus lui Teodorovici că a avut cu el o discuție înainte de prezidențiale și că i-a promis că este om de onoare și se va retrage din funcția de președinte executiv dacă se pierd alegerile. Teodorovici i-a replicat că el nu a pierdut alegerile", au spus surse din PSD pentru Europa Liberă.

O altă problemă între Ciolacu și Teodorovici a intervenit pe tema candidaturilor pe statuturi diferite. Eugen Teodorovici a declarat pentru Europa Liberă că ia în calcul să nu candideze pentru funcția de președinte, deoarece votul se va da pe baza unui Statut modificat chiar în ziua Congresului. Situația a plecat de la faptul că dosarul de candidatură al senatorului Teodorovici este incomplet, întrucât nu are în spate o moțiune – listă de nume pentru funcțiile de președinte, vicepreședinte, secretar general, prim-vicepreședinte, nu are susținerea organizației din care face parte și nici un program politic prezentat. Pentru rezolvarea situației, Marcel Ciolacu a apelat la fostul agent guvernamental la CEDO, Viorel Mocanu.

"Se va aplica o normă tranzitorie, recomandată PSD de fostul reprezentant al României la CEDO. Astfel, pentru Congresul din 22 august se pot aplica și prevederile Statutului votat în 2019, dar și modificările care urmează să fie aduse sâmbătă. Această normă tranzitorie este valabilă doar pentru acest Congres și le permite lui Ciolacu și Teodorovici să candideze, chiar dacă unul are moțiune, iar celălalt are candidatură individuală", a dezvăluit pentru Europa Liberă un membru al Comitetului Executiv al PSD.

Amintim că Viorel Mocanu a fost declarat incompatibil de Agenția Națională de Integritate. Mocanu a ocupat simultan funcția de agent guvernamental la CEDO și de membru în Consiliul de Administrație al TAROM.

"Mocanu Viorel, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 16 aprilie – 15 iulie 2019, întrucât a exercitat simultan funcția de secretar de stat – Agent guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cadrul M.A.E. și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Companiei Naționale de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A", au arătat inspectorii de integritate.

Podul.ro scria pe 4 martie că "artizanul poveștilor de groază cu abuzurile, umilința și tortura la care ar fi supusă Sorina Pintea, în perioada de arest preventiv, este controversatul avocat Viorel Mocanu, care i-a fost acesteia consilier onorific și care l-a reprezentat în instanță, cu mare succes și cu aceleași povești lacrimogene de viață și de moarte, pe un alt „dumnezeu” putred de corupt al sistemului medical, Sorin Oprescu. Și acesta din urmă era în pericol de moarte în faza de arest preventiv din septembrie 2015. Odată lăsat în libertate, muribundul Oprescu s-a vindecat miraculos și s-a apucat de sforărit ca iubita sa, Adriana Nica, să ajungă managerul Spitalului Universitar de Urgență București pe care, de fapt, el îl conduce din umbră".

Viorel Mocanu a devenit cunoscut după ce a pledat la CEDO în favoarea fostului lider PSD, pușcăriașul Liviu Dragnea. În anul 2017, preşedintele de atunci al PSD, Liviu Dragnea, a depus o plângere la CEDO, în care contesta condamnarea de doi ani de închisoare cu suspendare primită în dosarul Referendumului. Iniţial, opinia agentului guvernamental al României la CEDO de la acea vreme, Catrinel Brumar, a fost de respingere a plângerii lui Dragnea, însă ea a fost înlocuită cu avocatul Viorel Mocanu, care a schimbat poziţia statului român în sensul admiterii plângerii depuse de fostul lider PSD. Practic, Viorel Mocanu a pus concluzii de condamnare a statului român, deşi el reprezenta interesele României. (sursa: Agerpres)

CITIȚI ȘI: Sorina Pintea este apărată de avocatul care a umilit România la CEDO, pledând pentru infractorul Liviu Dragnea. Viorel Mocanu l-a reprezentat și pe Sorin Oprescu, despre care mințea, ca să-l scape din arest, că e pe moarte

ȘTIREA INIȚIALĂ

Congresul pentru alegerea conducerii PSD ar urma să aibă loc sâmbătă, iar lupta se intensifică între Eugen Orlando Teodorovici și Marcel Ciolacu. Cel ultim menționat l-a asemănat pe Ciolacu cu Nicolae Ceaușescu în contextul în care ar exista un document transmis astăzi către Congres în care ar fi acceptată doar candidatura actualului președinte interimar al PSD. Mai mult, Orlando a declarat că Ciolacu pune la cale o regie de prost gust pentru a se asigura că nu pierde șefia PSD.

Teodorovici: "Nu ştiu dacă aţi văzut un document transmis către Congres, un desfăşurător, în care apărea foarte clar că, din cele două, să accepte o singură candidatură - cea a domnului Ciolacu şi asta a rezultat ca urmare a deciziilor din CEX-ul de astăzi, din 19. Este o regie foarte clară. Cred că şi Ceauşescu, când şi-a simţit sfârşitul, a făcut la fel, din păcate pentru PSD.

Argumentele care se aduc sunt puerile. Se doreşte cu orice scop ca domnul Ciolacu să ajungă preşedintele acestui partid, din păcate pentru noi, ca să zic aşa, ca stare social-democrată. Stau şi mă gândesc sincer, pentru că ar însemna să iau parte mai departe la această mascaradă, la această regie de prost gust pe care domnul Ciolacu o pune în practică. Am şi întrebat cum este posibil să candidăm împreună pe prevederi statutare total diferite. (...) Este o situaţie neclară, pentru că astăzi, la Tribunalul Bucureşti, în registrul partidelor politice, există o singură conducere".

Cu toate acestea, surse din interiorul PSD au declarat pentru HotNews că în ședința CEX s-a supus la vot candidatura lui Eugen Teodorovici la șefia partidului. "Deși nu respectă regulile s-a votat ca Teodorovici să poată candida. Au fost o majoritate de voturi în favoarea lui și s-a decis să se găsească o soluție ca participarea lui la congres să fie statutară", au explicat sursele citate. 

Totodată, Teodorovici a cerut Tribunalului București și AEP să-l declare preşedinte executiv al partidului, conform statutului, întrucât a fost aleasă o conducere legitimă a PSD în Congresul extraordinar din 29 iunie 2019, anume Viorica Dăncilă – preşedinte, Eugen Teodorovici – preşedinte executiv şi Mihai Fifor – secretar general. Dăncilă şi Fifor au demisionat pe 29 noiembrie 2019, iar Teodorovici susține că a rămas în continuare preşedinte executiv al PSD. O victorie în instanţă l-ar propulsa pe Teodorovici în funcţia de preşedinte interimar al PSD, în locul lui Marcel Ciolacu.

"Nu trebuie să validăm alegerea în mod nestatutar şi nedemocratic a preşedintelui PSD, printr-un simulacru de alegeri", a semnalat fostul ministru PSD de Finanţe.

Teodorovici, pe Facebook: "#DREPTATE PÂNĂ LA CAPĂT❗

Am cerut respectarea Legii nr. 14/2003 și a Statutului PSD!
Am cerut în repetate rânduri organizarea CORECTĂ a alegerilor pentru CONDUCEREA PSD!

TĂCEREA conducerii ilegale a PSD a fost RĂSPUNSUL pentru toți membrii și susținătorii acestui partid!
A fost și este INDIFERENȚĂ și INSULTĂ la adresa celor care au așteptări din partea celor ce se consideră "REFORMATORII" PSD!

Astăzi am cerut Tribunalului București să restabilească LEGALITATEA‼️

De ce este necesar ACUM acest demers❓

Pentru că NU trebuie să validăm alegerea în mod NESTATUTAR și NEDEMOCRATIC a președintelui PSD, printr-un SIMULACRU de alegeri, atunci când REGULILE se schimbă în timpul jocului tocmai pentru a diminua sau anula șansele altor potențiali candidați!

#REFORMA #PSD pentru #noulPSD VA ÎNCEPE NUMAI ATUNCI CÂND DEZIDERATUL MEMBRILOR ȘI MAI ALES AL CONDUCERII PSD VA FI ACELA AL RESPECTĂRII STATUTULUI PARTIDULUI‼️".

În replică, preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, membru al aripii Ciolacu din PSD, a declarat miercuri, înainte să intre la ședința CExN a PSD, că sesizarea lui Teodorovici pare scrisă de un economist, în mod clar nu de un jurist, motiv pentru care va pica.

Cazanciuc: "Am văzut dimineaţă, în presă, textul sesizării. Nu ştiu dacă l-a făcut Eugen, ca economist, atunci pot să înţeleg sesizarea. Dacă l-a făcut un jurist, ar trebui să-l dea afară, pentru că sesizarea are câteva elemente lipsă.

Nu o să le spun acum, o să las judecătorii să descopere acest lucru, care fac ca această sesizare să fie respinsă, cum se spune în limbaj de specialitate, ‘de pe scaun".

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.