Când poate fi trimis dosarul 10 august în judecată? Juristul Vlad Gheorghe dă verdictul: "De 1 an de zile este gata!". În tot acest timp, Cucoș se folosește de tot soiul de tertipuri pentru a bloca actul de justiție


Când poate fi trimis dosarul 10 august în judecată? Juristul Vlad Gheorghe dă verdictul: "De 1 an de zile este gata!". În tot acest timp, Cucoș se folosește de tot soiul de tertipuri pentru a bloca actul de justiție

Cererea DIICOT de redeschidere a anchetei în dosarul "10 august" nu va ajunge direct la Tribunalul Bucureşti, ci va întârzia cel puţin o lună la Instanţa Supremă pentru soluţionarea unui recurs la o solicitare de sesizare a Curţii Constituţionale.

CAB a decis, luni, că nu are competenţa să judece cererea DIICOT de redeschidere a anchetei împotriva foştilor şefi ai Jandarmeriei în dosarul "10 august", procesul fiind mutat la Tribunalul Bucureşti.

Tot luni, Curtea de Apel a respins ca inadmisibilă o cerere formulată de colonelul Sebastian Cucoş privind sesizarea CCR cu o excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.90 din Legea nr.135/2010 (Codul de procedură penală).

Cum decizia de respingere a sesizării Curţii Constituţionale nu este definitivă, Sebastian Cucoş a făcut recurs, care va fi soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. (sursa: Agerpres)

Instanţa supremă a stabilit însă peste o lună, respectiv 17 septembrie, soluţionarea recursului făcut de Sebastian Cucoş. Abia după soluţionarea acestui recurs, dosarul va fi trimis la Tribunalul Bucureşti

Pe tema tergiversării dosarului 10 august a vorbit și juristul Vlad Gheorghe, într-un interviu pentru PressHub, acordat jurnalistei Carmen Dumitrescu. Vlad Gheorghe este unul dintre protestatarii pașnici bătuți în Piața Victoriei pe 10 august 2018 de către jandarmii regimului PSDragnea. 

Vlad Gheorghe a atras atenția că din iulie 2019 până în iulie 2020 nu s-a întâmplat absolut nimic în dosarul 10 august, fiind o perioadă în care au fost audiați abia 4 martori. În antiteză cu lentoarea cu care justiția a instrumentat dosarul 10 august în perioada menționată anterior a venit graba procurorului de caz Doru Stoica de a viziona în 10 zile materialul video de la protest și de a redacta ordonanța de clasare de sorginte bolșevică care ulterior a fost infirmată de procurorul-șef al DIICOT, Giorgiana Hosu, dar care a trimis infirmarea unde nu trebuie, la CAB, în loc să o trimită la Tribunalul București sau Tribunalul Militar. În aceste condiții, Vlad Gheorghe a subliniat că dosarul, în urma unei analize pe care a făcut-o, ar trebui să fie trimis în judecată la Tribunalul Militar în maxim 6 luni de zile: "trebuie să avem o decizie judecătorească care obligă procurorii să își facă treaba și să trimită dosarul în instanță așa cum este el". În acest sens, Vlad Gheorghe a depus marți o cerere la Tribunalul Militar care așteaptă să fie soluționată de un judecător. 

"Așadar, de 1 an de zile acest dosar este gata pentru a fi trimis în judecată. Asta am scris în această cerere, cer să ajungă în fața unui judecător militar pentru că asta e procedura și am specificat un termen rezonabil în care dosarul trebuie să se trimită în judecată, pe care l-am evaluat la 3 luni pentru că dacă ai toate actele de procedură făcute, dacă ai decis ca 1 an de zile să nu mai faci nimic, dacă ai reușit să vizionezi în 10 zile materialul video, păi înseamnă că este un dosar finalizat și înseamnă că nu mai avem de ce să stăm pe loc. Sunt sigur că judecătorul se va uita pe aceste argumente și am încredere că se va ajunge la o decizie favorabilă, poate nu în 3 luni, ci poate judecătorul va considera că e nevoie de 6 luni, dar totuși trebuie să avem o decizie judecătorească care obligă procurorii să își facă treaba și să trimită dosarul în instanță așa cum este el", a subliniat Vlad Gheorghe. 

Vedeți video de la 37:50:


Vlad Gheorghe: "Vreau să fac niște precizări de ordin juridico-administrativ. În primul rând, în dosarul de la DIICOT, lecturând ordonanța șefei DIICOT, am aflat că nu s-a întâmplat absolut nimic din iulie 2019 până în iulie 2020. Deci din iulie 2019 până în iulie 2020, dosarul 10 august, cel mai faimos de la dosarul Revoluției și Mineriadei încoace, s-au făcut doar patru acte de procedură, respectiv au fost audiați Speranța Cliseru, Carmen Dan, viceprimarul Bădulescu și încă un domn de la MAI. Atât. S-au audiat 4 martori într-un an de zile. În 10 iulie domnul procuror s-a apucat să se uite la materialele video. Deci într-un an de zile nici nu s-a uitat la materialele video din dosar, iar pe 20 iulie a emis faimoasa ordonanță de clasare. Așadar, în 10 zile a făcut tot studiul dosarului, a scris și ordonanța de clasare, i-a găsit și nevinovați pe jandarmi, a făcut și cerere de pensionare. 10 zile foarte intense pentru dânsul. Acestea sunt date din dosar reținute de șefa DIICOT.

Mai mult, domnul procuror a spus că va trimite dosarul la Parchetul Militar pentru continuarea cercetărilor. N-a zis absolut nimic despre ceea ce lipsește din dosar, dacă lipsește o expertiză, dacă Marcel, Gigel sau Costel trebuie cercetat în continuare dintre jandarmi, care dintre incidentele violente trebuie cercetate în continuare, nu a spus nimic despre lucrurile la care se referă, ci pur și simplu a trimis un dosar în neant. Asta este inadmisibil în zona juridică și mai ales în cazul unui dosar atât de mare.

Acesta este unul dintre motivele pe care le-am trecut în cererea pe care am depus-o astăzi la Tribunalul Militar, pentru că în opinia mea Tribunalul Militar e de competență să se pronunțe pe toate aspectele procedurale ale acestui dosar, și am făcut o cerere bazată pe Noul Cod de Procedură Penală prin care cer urgentarea cercetărilor în cazul acestui proces pentru că eu consider că este o durată excesivă a procesului având în vedere că practic un an de zile nu s-a făcut nimic în el, având în vedere că toți martorii au fost audiați deja de procurorii militari în 2018 și 2019, așa scrie în ordonanța doamnei Hosu, având în vedere că toți inculpații au fost audiați, dar au refuzat să facă declarații, iar toate părțile vătămate au fost audiate tot la Parchetul Militar în 2018 și 2019.

Așadar, de 1 an de zile acest dosar este gata pentru a fi trimis în judecată. Asta am scris în această cerere, cer să ajungă în fața unui judecător militar pentru că asta e procedura și am specificat un termen rezonabil în care dosarul trebuie să se trimită în judecată, pe care l-am evaluat la 3 luni pentru că dacă ai toate actele de procedură făcute, dacă ai decis ca 1 an de zile să nu mai faci nimic, dacă ai reușit să vizionezi în 10 zile materialul video, păi înseamnă că este un dosar finalizat și înseamnă că nu mai avem de ce să stăm pe loc. Sunt sigur că judecătorul se va uita pe aceste argumente și am încredere că se va ajunge la o decizie favorabilă, poate nu în 3 luni, ci poate judecătorul va considera că e nevoie de 6 luni, dar totuși trebuie să avem o decizie judecătorească care obligă procurorii să își facă treaba și să trimită dosarul în instanță așa cum este el. Știți care este partea cea mai otrăvită? Cât timp este în cercetare, noi, părțile vătămate, avem un rol foarte mic, nu putem să intervenim cu foarte multe lucruri. În momentul în care dosarul e soluționat în orice fel, cum a fost și această clasare, acolo avem acces la dosar mult mai bine și putem face niște lucruri, iar de aceea vor să îl țină în sertare în diverse lucruri".

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.