Rareș Bogdan, front comun cu Iohannis contra pesedizării PNL: "Nu cred că mai există undeva pe planetă o clasă politică mai lipsită de principii, valori și credințe!"


Rareș Bogdan, front comun cu Iohannis contra pesedizării PNL: "Nu cred că mai există undeva pe planetă o clasă politică mai lipsită de principii, valori și credințe!"

Președintele Klaus Iohannis a criticat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, faptul că PNL a racolat o serie de primari / membri din PSD.

Iohannis: "Vă spun franc. Nu văd cu ochi buni aceste racolări. Simplu. Eu am fost dintotdeauna și sunt și acum împotriva traseismului politic. Traiseismul politic e o boală gravă a politicii românești și ori de câte ori am avut ocazia m-am exprimat împotriva traseismului politic. Eu nu mi-am schimbat opinia".

CITIȚI MAI MULTE DETALII: Iohannis critică pesedizarea PNL. Ultima petardă din PSD a fost racolată chiar azi, la un an de când BPN decidea să nu fie primiți pesediști

În acest context, prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a avut o reacție pe Facebook prin care a întărit poziția președintelui contra traseismului politic și implicit împotriva transferurilor din PSD în PNL din ultima vreme. Mai mult, Rareș Bogdan a spus că nu crede că mai există undeva pe planetă "o clasă politică mai lipsită de principii, valori și credințe".

Rareș Bogdan: "Poate acum vor pricepe cu toții, dacă de la mine nu a fost îndeajuns de clară poziția, până și cei care zilele trecute se făceau că nu înțeleg de ce atac cu înverșunare mizeria traseismului vor putea medita la această chestiune. Urâtă politichie mai avem, nu cred că mai există undeva pe planetă o clasă politică mai lipsită de principii, valori și credințe. Suntem absolut unici pe planetă și din acest punct de vedere".

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.